După colaborarea din vară cu Rudimental, pentru piesa ”Sun Comes Up”, James Arthur revine cu un single solo, ce promite o evoluție bună în topuri. Noua piesă a solistului britanic se numește "Naked" și este o baladă cu un mesaj profund.
”E o piesă pe care am scris-o cu un băiat, Max Martin, în Los Angeles. Cred că e considerat unul dintre cei mai buni compozitori ai momentului, deci a fost o onoare pentru mine. Piesa are ceva magic și pleacă de la un concept interesant. Nu e despre a fi dezbrăcat, literalmente, deși mulți au presupus asta. E despre a fi vulnerabil într-o relație și mesajul e destul de profund”, a detaliat James Arthur pentru KISS FM UK.
Întrebat cum va arăta videoclipul piesei, James Arthur a fost destul de reținut, oferind, totuși, câteva indicii.
”Nu vreau să dau prea mult din casă, dar vreau să fie ca un film. Va suprinde o anume perioadă, ne vom întoarce în timp.”
Fanii britanici au fost primii care au ascultat live noul single ”Naked”, James interpretând piesa în cadrul unui concert pe Wembley Arena.
VIDEO: James Arthur - "Naked" (Live pe Wembley Arena)
Albumul “Back From the Edge“, pe care James Arthur îl promovează acum în cadrul unui turneu, a fost lansat pe 4 noiembrie 2016 și a debutat pe prima poziție în topul albumelor din UK. În topul american Billboard 200, discul a urcat până pe poziția 39.
James Arthur este, poate, cel mai cunoscut laureat X Factor. Interpretarea coverului "Impossible" a ajuns la fel de populară ca și piesa originală cântată de Shontelle în 2010. Videoclipul realizat cu imagini de la X Factor a fost urmărit de aproximativ 41 milioane de ori pe Youtube, performanță impresionantă dacă amintim că materialul lui Shontelle are aprox. 96 de milioane de redări online. Lansat ca single după finala X Factor 2012 din Marea Britanie, "Impossible" a ajuns Number One în regat. În prima săptămână de la lansare, coverul lui James Arthur s-a vândut în peste 2,5 milioane de exemplare în întreaga lume.
James Arthur a debutat discografic în noiembrie 2013 cu un album omonim, care a urcat până pe al doilea loc în topul oficial al albumelor din Marea Britanie.