Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Halsey - când muzica este terapie

A devenit cunoscută datorită colaborării cu The Chainsmokers, la piesa "Closer". Halsey se joacă cu ritmuri de synth pop și electro pop, reușind să lanseze două albume până acum și să intre în topul Billboard. Vă invităm să aflați mai multe detalii în rubrica JOINewArtist.

Publicat

pe

Halsey
Halsey

Ashley Nicolette Frangipane, pe numele ei din buletin, este născută în New Jersey, având rădăcini italiene și ungurești din partea mamei și africane din partea tatălui. Artista cântă la mai multe instrumente: violă, vioară, violoncel și chitară acustică.

Încă din adolescență a fost diagnosticată cu tulburări bipolare, a avut o încercare de sinucidere, fiind internată la un spital de psihiatrie și a consumat droguri în acea perioadă. A renunțat la facultatea de design unde era înscrisă, iar părinții au dat-o afară din casă, locuind pentru o lungă perioadă într-un subsol, alături de prieteni, care aveau și ei probleme cu drogurile.

"Îmi aduc aminte că la un moment dat mai aveam doar 9 dolari în cont, așa că am cumpărat patru doze de energizant, ca să pot sta trează două-trei nopți, fiindcă era mai puțin periculos decât să dorm în vreun loc unde riscam să fiu violată sau răpită." a spus Halsey despre perioada dificilă din viața ei.

În acest timp, artista a încărcat mai multe videoclipuri în online, printre care și o parodie la piesa "I knew you were trouble" a lui Taylor Swift. A cântat în mai multe orașe sub mai multe nume de scenă, până a ales variant Halsey, care este o anagramă pentru numele ei real, Ashley. De asemenea, este și numele unei străzi din Brooklyn, unde și-a petrecut anii adolescenței. Pasionată de scris, Halsey a decis să compună și cântece pentru a atrage atenția asupra poeziilor ei.

Halsey

Ulterior, la una dintre petrecerile la care a fost invitată, Halsey a întâlnit un producător cu care a lucrat la o piesă despre fostul ei prieten, "Ghost", care a fost încărcată pe SoundCloud câteva săptămâni mai târziu. În doar câteva ore, piesa era foarte ascultă, iar artista a primit mai multe propuneri de a semna cu diferite case de discuri. Piesa face parte de pe primul ei album, "Badlands", lansat în 2015.

"Badlands" a fost premiat cu discul de platină, iar patru dintre piesele de pe album a fost lansate ca single, având un succes comercial minor. Totodată, artista a deschis mai multe showuri ale lui The Weeknd, în cadrul turneului său din 2015. Albumul a primit critici pozitive, debutând pe locul al doilea în US Billboard 200, având în prima săptămână aproape 100.000 de copii vândute.

"[Albumul] urmează o poveste adevărată fiindcă piesele vorbesc despre perioada din viața mea în care mă aflam atunci și starea mentală pe care o aveam. Albumul este autobiografic, dar într-o notă suprarealistă fiindcă, desigur, nu mă aflu într-o societate distopică." a spus Halsey publicației Pop Justice.

Cea mai cunoscută colaborare a ei rămâne "Closer", cu The Chainsmokers. Piesa are aproape 2 miliarde de vizualizări și a ajuns în toate topurile de specialitate, inclusiv în Billboard Hot 100. De asemenea, le-a adus două premii Billboard, pentru "Top Collaboration" și "Top Dance/Electric Song", precum și o nominalizare Grammy.

Al doilea album de studio din 2017, "Hopeless Fountain Kingdom", a fost descris ca fiind mai "radio friendly". Și acest material a ajuns în US Billboard 200, de această dată pe primul loc. Este inspirat de piesa de teatru a lui William Shakespeare, "Romeo și Julieta", iar videoclipul pentru piesa "Now or Never", ce a fost ca un fel de introducere în povestea albumului, are elemente din filmul cu același nume regizat de Baz Luhrmann din 1996.

Deși a avut un drum personal și profesional dificil, Halsey rămâne un adevărat model pentru generația tânără, reușind să își depășească probleme și apoi să încurajeze public persoanele care au avut povești similare. Pentru artistă, muzica a devenit un fel de terapie, care ulterior, a ajutat-o să simtă gustul succesului.

Industria muzicala

Urmărește-o pe Halsey interpretând live o parte din noul său album - "The Great Impersonator"

Halsey invită ascultătorii în lumea proaspătului său album de studio, "The Great Impersonator", printr-o sesiune live specială. Artista a interpretat patru din cele 19 cântece din tracklist. Te invităm să le asculți.

Publicat

pe

Halsey - "The Great Impersonator" live
Halsey - "The Great Impersonator" live │ FOTO: captură YouTube / Halsey

Pe 25 octombrie, Halsey a lansat "The Great Impersonator", cel de-al cincilea album de studio din carieră. Artista l-a gândit ca un album conceptual, vulnerabil și intim, crezând că va fi ultimul ei proiect după ce a fost diagnosticată cu lupus și o tulburare limfoproliferativă rară.

Piesele prezintă confesiuni despre luptele personale ale cântăreței cu viața și moartea. Din punct de vedere muzical, tracklist-ul atinge mai multe genuri: pop, folk și subgenuri de rock, cu referiri la muzica din deceniile precedente. Ca parte a promovării albumului, Halsey și-a însușit identitatea muzicienilor și personalităților publice care au inspirat melodiile din "The Great Impersonator".

Cu scurt timp înainte de lansarea materialului discografic, Halsey a pornit o numărătoare inversă pe rețelele de socializare. În fiecare zi, până la scurgerea timpului prestabilit, artista a publicat o fotografie cu ea portretizând un muzician și un fragment din cântecul inspirat de respectivul artist. De exemplu, Halsey a devenit Cher pe melodia "Letter to God (1974)", Kate Bush pe "I Never Loved You" sau David Bowie pe "Darwinism".

A urmat același plan și în sesiunea live, în următorul program muzical:

  • "Panic Attack" - Halsey din 1970, inspirată de Stevie Nicks
  • "Hometown" - Halsey din 1980, inspirată de Dolly Parton
  • "Ego" - Halsey din 1990, inspirată de Dolores O'Riordan (The Cranberries)
  • "Lonely is the Muse" - Halsey din 2000, inspirată de Amy Lee (Evanescence)

"Halsey a bifat cea mai mare realizare creativă a cariera ei cu <<The Great Impersonator>>. Ea îl etichetează drept un <<album conceptual confesional>>. Pe măsură ce ziua lansării din 25 octombrie se apropia, fanii au văzut-o trăind într-un caleidoscop de eroi muzicali. Acesta a fost doar începutul. Am decis să accentuăm călătoria nostalgică cu această sesiune live, căutând să răspundem la întrebările: <<Dacă Halsey ar sosi într-o epocă diferită? Dacă ar fi înregistrat în anii 1970, 80, 90 sau începutul anilor 2000? Așa că am construit patru etape interconectate care reflectă fiecare deceniu - cu ținute și instrumente vintage pe măsură. Am surprins acțiunea pe film de 35 mm pentru acea senzație atemporală. Pentru a fi cât mai autentică, Halsey s-a machiat singură", este o parte din descrierea materialului video.

VIDEO: The Great Impersonator (Short Film)

Citește în continuare

Albume noi

Halsey se transformă în Amy Lee, pe legendara copertă de album Evanescence

În aceste zile nu trăim doar un reviriment al muzicii country, ci şi al perioadei emo şi nu metal, iar Evanescence este unul dintre exponenţii săi. Halsey oferă un tribut unei coperte legendare de album Evanescence, pozând ca Amy Lee.

Publicat

pe

Halsey tribut Amy Lee Evanescence Lonely Is the Muse
Halsey tribut Amy Lee Evanescence Lonely Is the Muse │ FOTO: Halsey

Halsey a început să îşi promoveze activ noul său album, "The Great Impersonator", care se lansează pe 25 octombrie. Face asta transformându-se în idolii săi, de la Dolly Parton la Amy Lee. Artista a integrat influenţele artiştilor favoriţi în muzica sa, folosindu-se de muzele sale: câte una pentru fiecare piesă de pe album. În două dintre teaserele axate pe Evanescence, Halsey o numeşte pe Amy Lee "my OG dark rock queen".

S-a pozat apoi şi postat pe Instagram cu acelaşi look ca Amy la început de ani 2000. Inspiraţia s-a transformat în piesa 12 de pe noul album, "Lonely Is the Muse". Halsey a mai postat şi un videoclip cu ea primind machiajul special şi look-ul Amy Lee, alături de un teaser pentru piesă, care sună a rock alterantiv de la începutul mileniului, cu un uşor element de trip-hop în partea mai calmă.

Așa cum s-a menționat, noul album al lui Halsey se inspiră din influențele sale muzicale pentru piesele variate de pe album. Alți artiști reprezentați pe album includ Dolly Parton ("Hometown"), PJ Harvey ("Dog Years"), Kate Bush ("I Never Loved You"), Cher ("Letter to God (1974)"), David Bowie ("Darwinism"), Dolores O'Riordan ("Ego") și Stevie Nicks ("Panic Attack"), printre alții.

Halsey (născută Ashley Nicolette Frangipane pe 29 septembrie 1994) este o cântăreață, compozitoare și actriță americană, cunoscută pentru stilul său muzical eclectic și pentru versurile sale personale și evocatoare. Ea și-a ales numele de scenă Halsey ca un joc de cuvinte între numele său de naștere, Ashley, și o referire la stația de metrou Halsey Street din Brooklyn, New York, un loc cu semnificație pentru ea.

Halsey a început să câștige notorietate în 2014, după ce și-a lansat muzica pe platforme precum SoundCloud. În curând, a semnat un contract cu casa de discuri Astralwerks și a lansat EP-ul său de debut, "Room 93", în același an. Totuși, a devenit cu adevărat cunoscută odată cu lansarea albumului său de debut, "Badlands" (2015), care a fost bine primit atât de critici, cât și de public, conținând hituri precum "New Americana".

Citește în continuare

Albume noi

VIDEO: Halsey a lansat un trailer al viitorului său album - "The Great Impersonator"

Halsey a dezvăluit că viitorul album va fi unul despre viața și cariera ei, numit "The Great Impersonator". Artista a lansat și un clip video ce o prezintă parcurgând mai multe etape muzicale și punându-și întrebări pentru propria identitate. Te invităm să urmărești materialul și să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Trailer Halsey - "The Great Impersonator"
Trailer Halsey - "The Great Impersonator" │ FOTO: captură YouTube / Halsey

Vedeta pop a împărtășit o compilație video formată din scene de la sesiunile de înregistrare muzicală, imagini din arhiva personală și, poate cel mai interesant, diferite portretizări. Vedem mai multe Halsey, din diferite decade, dar și transformări în David Bowie și Britney Spears.

La începutul acestui an, Halsey a lansat primul ei single de pe album, o melodie emoționantă numită "The End". Prin intermediul ei, Halsey a declarat că este "norocoasă să fie în viață" după ce a fost diagnosticată cu lupus erimatos sistemic și cu o tulburare limfoproliferativă rară.

"Chiar am crezut că va fi ultimul album pe care-l voi compune. Când te îmbolnăvești așa, începi să te gândești la moduri în care ar fi putut fi totul diferit. Dacă nu așa s-ar fi desfășurat totul? Ashley, în vârstă de 18 ani, devine Halsey în 2014. Și dacă aș fi debutat la începutul anilor 2000? Anii '90? Anii ’80? Anii ’70?

Sunt încă Halsey de fiecare dată, în fiecare cronologie? Mă mai îmbolnăvesc? Devin mamă? Sunt fericită? Singură? Am făcut destule? Am spus adevărul? Mi-am petrecut jumătate din viață fiind altcineva. Nu m-am oprit niciodată să mă întreb: dacă totul s-ar termina acum, aș fi mândră de imaginea pe care o las în urmă? Mă reprezintă măcar?", spune Halsey în trailer.

În timp ce artista contemplă aceste realități alternative, imagini cu ea în haine caracteristice acelor epoci muzicale - inspirându-se de la Bowie, Spears - apar pe ecran, acompaniate de melodii extrase de pe viitorul album. Apar și scene din videoclipul "Lucky", deja lansat de Halsey la sfârșitul lunii iulie.

VIDEO: Trailer Halsey - "The Great Impersonator"

Citește în continuare

Trending