Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2017: a șasea seară a audițiilor

Am ajuns la numărul șase dintr-o serie de audiții unde doar vocea contează. Pe 6 octombrie 2017 am putut să ascultăm o înșiruire de voci care au ajuns la inimile ascultătorilor.

Publicat

pe

Concurenți calificați în seria VI de audiții pe nevăzute

Vocea României 2017 a continuat în aceeași manieră ca până acum. Emisiunea de vineri a fost compusă din momente muzicale care au fost atât pe placul publicului, cât și al antrenorilor.

14 concurenți au interpretat piesele alese, din care 8 au reușit să convingă juriul, unul dintre ei făcând ca toate cele patru scaune să se întoarcă. Vă oferim câte un rezumat pentru fiecare moment de la audiții, iar la sfârșitul articolului te invităm să votezi concurentul (calificat) preferat.

Cele patru echipe de la Vocea României arată astfel:

  • Echipa Tudor: Stefan Știucă, Axenia Șova, Răzvan Encuna, Daria Grigoraș, Meriam Jane Ndubuisi, Amedeo Chiriac, Lidia Isac, Bianca Oneț, Maria Rădeanu, Ioana Cristodorescu, Teodora Rotaru, Oana Cenușe
  • Echipa Loredana: Neonela Duplei, Zsuzsana Cerveni, Jeannette Curta, Adriana Ciobanu, Amalia Uruc, Mihail Tirică, Andrei Barz, Rufus Martin, Bogdan Stănică, Robert Pița, Diana Brescan, Rareș Popa
  • Echipa Smiley: Ana Munteanu, Ioana Vișinescu, Tudor Bilețchi, Octavian Casian, Marius-Alexandru Stoica, Olga Roman, Anne-Maria Ionescu, Amir Arafat, Dima Trofim, Paul Bătinaș, Laura Voinu, Ioana Barbă
  • Echipa Despot: Catarina Sandu, Manó Ráduly Botond, Alexandru Arnăutu, Mihaiu Laurențiu, Răzvan Mărcuci, Andrada Crețu, Horațiu Haiduc, Oana Mirică, Andreea Dragu, Ramona Dimu, Cristian Goaie, Cosmin Vieriu 

Teodora Rotaru - a "crezut" și a mers mai departe

Craioveanca de 18 ani este pasionată de muzică de când era mai mică. A venit la vocea României încercând să îl facă pe Smiley să se întoarcă, concurenta nutrind o pasiune pentru artist. Teodora a încântat publicul cu piesa "Believer" a celor de la Imagine Dragons. Interpretarea sa i-a convins pe Adi, Tudor și Loredana.

"Ai fost extraordinară", i-a spus Tudor concurentei. A mai menționat și că o vede la el în echipă. Și Adrian i-a apreciat vocea, dar nu a uitat să laude și trupa Vocea României care a ajutat la crearea unui moment frumos. De asemenea, cântărețul a încercat să convingă concurenta zicându-i că el este antrenorul care se pricepe cel mai bine să lucreze cu energia de care Teodora a dat dovadă în timpul interpretării.

"Ne-ai arătat că la 18 ani poți să ne răstorni, să ne faci praf!" a avut de spus Loredana. Alegerea tinerei a fost, însă, Tudor Chirilă, motivând: "Cel mai mult, în seara asta, l-am simțit pe Tudor".

Alexia Ilie - voce dominată de melodie

Alexia are 16 ani și este prietena Teodorei, concurenta care a mers mai departe în show-ul Vocea României. Fata a interpretat "Raggamufin", hit-ul artistei Selah Sue. Alexia nu a reușit să întoarcă niciun scaun. Antrenorii i-au spus concurentei că melodia a dominat-o, iar vocea este în contrast cu imaginea sa. "Poți să îți duci visurile mai departe și fără întoarcerea noastră" i-a transmis Chirilă. Înainte de a părăsi scena, Alexia a mai primit un sfat; acela de a fi optimistă și de a veni anul următor cu o alegerea muzicală mai potrivită.

Alexandru Trăsnea - muzică și zbor

Alexandru are 28 de ani și, în prezent, este manager. A lucrat ca însoțitor de zbor. La primul său zbor și-a cunoscut soția alături de care are doi copii, o fetiță și un băiețel. Alexandru a adus pe scenă piesa "Sex On Fire" de la Kings Of Leon. Niciun antrenor nu a apăsat butonul. Loredana a fost surprinsă de aspectul concurentului, asemănându-l cu Clark Gable și sfătuindu-l să își încerce norocul și în domeniul cinematografiei. "Ai avut curaj să vii la Vocea României și te apreciez pentru asta", a avut de spus Smiley.

Doina Șerbul - prezență caldă și cuminte

Doina are 19 ani și este originară din Republica Moldova. Pasiunea sa pentru muzică este apreciată și susținută de părinți. Mai mult decât atât, Doina a ales să vină la audițiile pe nevăzute în detrimentul balului de absolvire a liceului. Pentru tânără, participarea la emisiune a cântărit mai mult. "Castle In The Snow" a fost piesa interpretată, dar nu i-a convins pe antrenori. "Ai avut momente extraordinare în cântec, dar a lipsit acea energie care să mă facă să mă întorc", a spus Loredana. Alegerea interpretării nu a fost convingătoare pentru Smiley, iar refrenul repetitiv nu a fost pe gustul lui Tudor.

Ramona Dimu - pasiune pentru muzică mai puternică decât frica vârstei

Ramona este trainer în securitate, la un aeroport. Are 38 de ani, iar acest lucru a reprezentat, cumva, o piedică în ceea ce privește muzica. Ramona și-a făcut curaj și a urcat pe scenă cântând "Wade In The Water". Cei care s-au întors au fost Adrian și Tudor. Pe Adrian, interpretarea Ramonei l-a transpus într-o perioadă foarte frumoasă din copilărie. Tot el a fost și alegerea concurentei.

Ioana Barbă - pasiunea contează mai mult decât talentul

Tânăra are 17 ani și este originară din Iași. Ioana a cântat "Holy Grail", iar interpretarea sa a fost pe placul a doi antrenori: Loredana și Smiley. "Îmi place personalitatea ta!" i-a spus Loredana. "Ai avut o interpretare corectă. Cred că ai un potențial extraordinar!" au fost vorbele lui Smiley, reușind să o convingă, astfel, pe Ioana să vină în echipa sa.

Liviu Dinu - stairway către Vocea României

Cu o pasiune pentru muzică care există dintotdeauna, Liviu a ales să cucerească antrenorii cu piesa Led Zeppelin, "Stairway To Heaven". Din păcate, tânărul nu a convins niciun antrenor, aceștia spunându-i că, deși a ales o melodie superbă, nu a știut ce să facă cu ea și a abordat toate stilurile posibile. Liviu a spus că se va pregăti mai bine și va veni și la anul.

Emilia Gheorghe - folclor pe ritmuri rock

Emilia este studentă la Conservator și moștenește talentul muzical de la părinții săi. Motivul participării la această emisiune a fost acela de a-și putea depăși emoțiile care apar când este pe scenă. Pentru acest lucru, Emilia a reinterpretat piesa "Constantine, Constantine". Emilia nu a întors niciun scaun, antrenorii așteptându-se la niște efecte cu vocea. Totuși, ei au apreciat curajul de a fi pe scenă.

Auzind că mama Emiliei este cântăreață, Loredana a invitat-o pe scenă să cânte împreună "Constantine, Constantine". Antrenorii au fost impresionați de interpretarea femeii, Smiley sfătuind-o să participe la următoarea ediție a emisiunii.

Rareș Popa - vocea "crudă" a unui viitor medic stomatolog

Originar din Pitești, Rareș are 22 ani și studiază medicina dentară în București. Pentru el, momentan, muzica este doar un hobby din cauză că nu poate îi poate asigura o stabilitate financiară. "Înhămat la ceva extrem de greu de controlat", așa cum însuși a spus, Rareș a cântat piesa "Beneath Your Beautiful". Interpretarea sa emoționată, adresată surorii care nu i-a putut fi alături, i-a impresionat pe Adi și Loredana. "Ești încă o voce crudă, dar ai un potențial enorm" a zis Adrian. Alegerea lui Rareș a fost, însă, Loredana.

Diana Brescan - concurenta cu "lumină în voce"

Tânăra de 21 de ani este din Republica Moldova și face canto de la 10 de ani. Pentru Diana este un vis că a ajuns la audițiile pe nevăzute de la Vocea României. Diana a interpretat "Video Games", melodia Lanei del Rey. Loredana a fost singura care s-a întors. "Ai o lumină în voce", au fost cuvintele cu care a fost primită Diana în echipă.

Cristian Goaie - talentul se moștenește

Cristian are 19 ani și este din Constanța. Este fratele lui Alex Florea, participant la Vocea României în sezonul 5. Susținut de acesta, Cristian a participat la emisiune cu melodia "Dancing On My Own" și a întors trei scaune: Adi, Loredana și Tudor. "Îți stă foarte bine în registru acut." i-a spus Adrian, iar Tudor a continuat: "Băi, ai cântat foarte frumos!", adăugând că miza deciziei ar trebui să vină din chimia pe care concurentul o are cu antrenorii. Se pare că această chimie a fost puternică între Cristian și Adi Despot.

Laura Marinkovic - vocea radio friendly din Viena

Cu o mamă româncă și un tată sârb, tânăra de 18 ani a ales să vină la Vocea României datorită moștenirii culturale din partea maternă. Laura locuiește în Viena și studiază acolo muzica la Conservator. Concurenta a ales piesa "Let It Go", dar nu a reușit să convingă niciun antrenor. "Ai cântat foarte frumos, să știi. Ai o voce radio friendly", i-a zis Smiley, iar Adrian: "Mi-ar fi plăcut ca la refren să îți arăți suplețea vocii".

Cosmin Vieriu - adrenalină și artă

Pe lângă dragostea pentru muzică, Cosmin este pasionat și de motociclete. "Să fii motociclist înseamnă să fii liber", s-a descris tânărul. Cosmin este inspector UNESCO și membru în două trupe de muzică underground. A venit la audiții cu piesa "Otherside", dorind să-l facă pe Adrian să apese butonul. Cosmin a reușit sa facă ce și-a propus, Adi fiind singurul antrenor care s-a întors.

Oana Cenușe - "esențele tari se țin în sticluțe mici"

Oana are 16 ani și este din Drobeta-Turnu Severin. Pentru ea, muzica este un prieten ce a ajutat-o în diferite momente din viață. Tânără a urcat pe scenă și a cântat "Stone Cold". Vocea ei imensă a făcut ca toți antrenorii să se întoarcă. "Doamne, ce ai putut să faci în seara asta! Ai o voce atât de mare!" i-a spus Smiley concurentei. "La cât de mică ești, ești toată o voce" a adăugat și Adrian, iar Chirilă a completat: "Eu cred că esențele tari se țin în sticluțe mici". Alegerea Oanei a fost să meargă în echipa lui Tudor.

Te invităm să votezi concurentul preferat dintre cei acceptați în concurs în acest episod. Poți selecta maxim trei nume.

[poll id="42"]

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Trending