Născut și crescut în Los Angeles, dar având rădăcini mexicane și africane, Miguel a cochetat cu muzica încă de la vârsta de 13 ani. Acesta își scrie și își produce singur piesele, fiind apreciat pentru timbrul vocal aparte. Trei ani mai târziu, muzicianul făcea parte dintr-o echipă de producători din California, Drop Squad, iar ulterior i s-a oferit un loc în trupa Fatty Koo și a apărut în reality show-ul trupei. Totuși, Miguel a simțit că nu este ceea ce i se potrivește, așa că a refuzat propunerea, semnând un contract cu Black Ice Label.
În 2006, Miguel a lansat primul lui single, “Getcha Hands Up!”, iar un prim album denumit Young & Free urma să fie lansat și distribuit de Universal Music. Deși acest lucru nu s-a mai întâmplat, artistul a devenit din ce în ce mai cunoscut pe scena underground, datorită colaborărilor cu artiști precum Blu, Exile sau Daz-I-Kue.
Albumul de debut, “All I want is you”, care apărut în 2010 l-a făcut încet, încet cunoscut pe scena muzicii comerciale și i-a deschis drumul către numeroase colaborări. “All I want is you” a intrat în “Top Ten” în “Billboard Hot R&B/Hip-hop” dar și în “Top 40” în “Billboard 200”.
“Kaleidoscope Dream”, din 2012, a fost nominalizat la premiile Grammy pentru “Best Urban Contemporary Album”, pe când piesa “Adorn”, de pe același album, a fost nominalizată la trei categorii și a câștigat premiul pentru “Best R&B Song”. Miguel a colaborat cu Mariah Carey la piesa “#Beautiful”, lansată un an mai târziu, primind discul de platina. Ulterior, a avut colaborări cu numeroși artiști precum J. Cole, Big Sean, Jessie Ware, Santana, Ludacris sau A$AP Rocky.
Al treilea album de studio, “Wildheart”, lansat în 2015, a debutat în “Top Five of the Billboard 200”. Miguel face parte din noul val de artiști R&B, printre care Frank Ocean, The Weeknd sau Elle Varner. Criticii i-au definit stilul ca o combinație eclectică și artsy de R&B pop. Este adesea comparat cu legende precum Babyface sau Prince.
Cu o voce unică și talent incontestabil, Miguel va surprinde cu siguranță publicul și pe viitor – stilul artistului este într-o continua evoluție, iar abilitățile de producător și compozitor sunt apreciate de unele dintre cele mai cunoscute nume din muzică.