Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Zoli TOTH prezintă show-ul "Senzații" la Alba Iulia

Pe 25 august, la Alba Iulia, Zoli TOTH va prezenta show-ul "Senzații", cel mai nou spectacol de muzică industrială din România. Evenimentul va avea loc în cadrul festivalului “Dilema Veche”.

Publicat

pe

Zoli Toth
Zoli Toth │ FOTO: Petru Ivu

"Senzații" este un proiect de show nou, premium, care combină sonoritați industriale produse din lovirea energică a nicovalelor, cuvelor de inox și a butoaielor de metal, cu cele calde, rezultate din acompaniamentul orchestrei simfonice și cu sound-ul modern, electro, al sintetizatoarelor. Mișcarea scenică, efectele speciale cu apă, foc, sau CO2, design-ul de lumini și efectele video sunt de asemenea ingrediente importante în acest show.

Zoli TOTH este promotorul muzicii neconvenționale în România, pe care o dezvoltă încă din anul 1997, cu o experiență de 15 ani, alături de trupa Sistem, dar și cu participări multiple la Festivalul “George Enescu”, în calitate de solist de muzică clasică. Zoli a hotărât să aducă la un loc cele două perioade contrastante din cariera lui și să creeze "Senzații" - proiectul care duce bătutul la butoaie la nivelul următor.

“Recitalul de la Alba Iulia este unul aparte, special pregătit pentru acest festival. Are o durată de 75 de minute cu piese orchestrate și cântate în premieră absoluta aici. Orchestra de coarde s-a integrat perfect în gașca celor 5 nebuni din Zoli TOTH Project. Presimt că va fi un show memorabil.” - Zoli TOTH

Zoli Toth

Zoli Toth │ FOTO: Petru Ivu

Zoli TOTH Project este alcătuit din Bogdan Pop (percuție), Irina Rădulescu (percuție), Iulia Bandila (vioară), Mihail Grigore (violoncel) și Zoli TOTH (percuție). Muzica este compusă de Zoli TOTH și George Călin, design-ul de lumini a fost creat de Alin Popa, iar sunetul este păstorit de Tibi Cristian Ion.

Festivalul “Dilema Veche” se afla la a VI-a ediție, iar Zoli TOTH este pentru a doua oară invitat al acestui eveniment. Show-ul se va desfășura vineri, 25 august, începand cu orele 21:00 pe scena din Piata Cetatii. Intrarea este liberă.

Comentează

Trending