Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Din 8 septembrie, Vocea României revine cu sezonul 7 - VIDEO PROMO

Cel de-al 7-lea sezon Vocea României va începe în toamnă. Cu o componență a juriului schimbată, concursul își va relua emisia din 8 septembrie, urmând a fi difuzat în fiecare vineri.

Publicat

pe

Vocea României 2017, sezon 7
Vocea României 2017, sezon 7

Începând de vineri, 8 septembrie, Vocea României va reveni pe micile ecrane. Ajunsă la cel de-al 7-lea sezon, emisiunea va fi reluată cu o componență schimbată a juriului, Marius Moga fiind înlocuit de Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie.

”E oficial. Vă mulțumesc pentru mesaje, însă nu cumva să credeți că scapați așa usor! :) Treaba asta o facem împreuna! So.. bine ați venit în echipă!”, scria Adrian Despot pe pagina sa de Facebook, imediat ce a fost confirmată vestea intrării sale în juriul Vocea României.

Adi Despot devine, astfel, coleg de platou cu Tudor Chirilă, Smiley și Loredana într-un sezon ce va inaugura și o schimbare de format.

În sezonul 7 a fost introdusă o nouă regulă - ”non stop steals”. Aceasta se aplică în etapa confruntărilor și permite unui antrenor să-și schimbe decizia de a salva un concurent și de a-l înlocui cu un altul. Antrenorii pot face acest lucru de câte ori doresc pe parcursul etapei, atunci când găsesc în competiție o voce care merită salvată și care își poate găsi locul în echipă. La finalul acestei etape va exista un singur concurent salvat în fiecare echipă.

Pentru a intra în forță în noul sezon, realizatorii emisiunii au filmat patru promo-uri haioase, câte unul pentru fiecare antrenor în parte.

VIDEO: Promo Vocea României 2017 (”Zig Zagga”)

VIDEO: Promo Vocea României 2017 (”Domnu' Smiley”)

VIDEO: Promo Vocea României 2017 ("Basu' si cu toba mare")

VIDEO: Promo Vocea României 2017 ("Memories now")

Ultimul sezon Vocea României a fost câștigat de Teodora Buciu, concurenta lui Tudor Chirilă. Acesta a fost cel de-al 3-lea an consecutiv când un concurent din echipa lui Tudor a câștigat concursul, anterior marele trofeu fiind acordat Cristinei Bălan și lui Tiberiu Albu.

Muzică și film

Află când se pun în vânzare primele bilete pentru comedia "Mentorii"

Fanii filmului "Mentorii" își vor putea cumpăra bilete și pentru pentru proiecțiile speciale împreună cu actorii, din cadrul caravanei de promovare, care ajunge în opt orașe din România. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Poster "Mentorii"
Poster "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker Communication

Pe 31 ianuarie se pun în vânzare bilete presale pentru "Mentorii", primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe. Cei care vor să vadă primii una dintre cele mai așteptate comedii ale anului 2025, își pot cumpăra biletele și își pot alege cele mai bune locuri în sălile de film. Primele bilete puse în vânzare sunt disponibile pe site-ul oficial al filmului. "Mentorii" ajunge în cinematografele din toată țara pe 28 februarie.

Caravana "Mentorii" - opt orașe, întâlniri speciale cu actorii

Tot în etapa de presale, spectatorii își pot rezerva locul la proiecțiile speciale ce vor avea loc în cele opt mari orașe din țară cuprinse în turneul național de promovare a filmului. Cei care achiziționează bilete la aceste evenimente vor putea viziona filmul alături de unii dintre cei mai îndrăgiți actori din distribuție (Cătălin Bordea, Dorian Popa, Radu Bucălae, Tina Duceac, Doina Teodoru sau Bogdan Drăcea). Turneul național de promovare a comediei "Mentorii" se va desfășura între 19 și 28 februarie, astfel:

  • 19 februarie - Cluj-Napoca, Cinema City Iulius și Cinema City Vivo
  • 20 februarie - Timișoara, Cinema City Iulius și Cinema City Shopping City
  • 21 februarie - Craiova, Inspire Electroputere și Cineplexx Promenada
  • 22 februarie - Brașov, Cinema City AFI și Cinema One
  • 23 februarie - Constanța, Cinema City VIVO și Cinema City PARK
  • 24 februarie - București, premieră de gală Cineplexx Băneasa
  • 26 februarie - București, AFI Cotroceni
  • 27 februarie - Iași, Cinema City
  • 28 februarie - Botoșani, Cinema Unirea și Cinema Happy

Concurs cu invitații VIP la avanpremieră și experiențe backstage la UNTOLD 2025

Până pe 18 februarie, fanii comediei pot intra într-un concurs cu premii precum invitații VIP la avanpremieră sau experiențe backstage unice la UNTOLD 2025. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru:

  • 10 invitații duble VIP la avanpremiera filmului, alături de actorii din distribuție
  • 2 abonamente duble VIP la UNTOLD  2025
  • experiențe backstage unice

"Mentorii" este un film inspirat din situații cotidiene, și abordează cu umor și ironie fenomenul "specialiștilor" de pe rețelele sociale, mereu pregătiți să ofere sfaturi rapide și soluții care să îți transforme viața peste noapte. Are toate elementele pentru a deveni comedia anului 2025 în România: umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate, o chimie extraordinară între actori și nu în ultimul rând o distribuție de excepție formată artiști îndrăgiți și din unele dintre cele mai urmărite personalități din spațiul public precum: MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Trending