Am avut ocazia să ascultăm noi melodii de pe album deja, precum release-ul "When We Die", care a primit un videoclip contemplativ. "Running Wild" rămâne în lumea visării, cu câteva acorduri de chitară care ne ancorează între dimensiuni. De porţiunea vocală se ocupă Mina Rose în această creaţie, Tricky rezumându-se probabil doar la instrumental. Acesta este compus dintr-un sample de bas, un sintetizator ca o boare de vânt şi câteva acorduri de chitară.
Acesta e genul de piesă ideală pentru un generic de serial gothic pentru adolescenţi, sau poate chiar o dramă cu poliţişti. Pentru cei care nu au auzit de Mina Rose, aceasta este o tânără voce din Londra, care făcea parte din trupa lui Tricky pentru turnee. "Ununiform" este albumul cu numărul 13 al pionerului trip-hop şi a început să fie compus în Moscova, pentru a fi finalizat la Berlin.
De altfel Tricky s-a şi mutat la Berlin de 3 ani. Imediat după lansarea viitorului disc urmează un turneu nord american pentru artist şi trupa sa. Ni se pregăteşte şi un turneu european, la care sper să îl avem pe muzician ceva mai treaz decât la apariţia din 2014 la Control Day Out. Atunci concertul a fost întrerupt brusc, Tricky a avut microfonul tăiat şi când l-a prins a fost mai degrabă repetitiv şi incoerent.
Judecând după piesele noi, o maturizare pare să fi produs totuşi pentru britanicul de 49 de ani.