Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noua piesă compusă de Kesha, "Hymn", un cântec pentru idealişti - AUDIO

Kesha îşi continuă lansările de single-uri cu "Hymn", o piesă sensibilă şi dedicată celor idealişti. Aceasta este a patra piesă de pe viitorul album "Rainbow", care marchează revenirea artistei în muzică.

Publicat

pe

Single Kesha Hymn
Single Kesha Hymn │ FOTO: Kesha

"Hymn" este descris ca "un imn pentru cei fără imn" şi o piesă pentru persoane optimiste. Merge pe linia de încurajare a celor marginalizaţi pe care Kesha a mizat cu noile sale release-uri. Astfel, "Praying" a abordat pozitivitatea şi perserverenţa, iar "Woman" a devenit un imn al feminismului. Săptămâna trecută a debutat şi single-ul "Learn to Let Go", despre puterea de a trece peste obstacole.

Kesha a revenit pe scenă muzicală în această vară după o pauză de aproape 5 ani. Piesa "Hymn" este specială pentru că a sosit împreună cu un mic eseu scris de artistă. Aceasta este cea mai nouă dintr-o serie de scrisori deschise ale tinerei către public, fani şi în general către persoanele care se regăsesc în creaţiile sale. Kesha a scris un eseu pentru "Praying", ajuns în publicaţia "Lenny Letter", iar "Woman" a fost însoţit de un material în "Rolling Stone".

Noul album, "Rainbow" soseşte pe 11 august şi este inspirat de lupta artistei cu problemele personale. Kesha a suferit abuzuri sexuale din partea producătorului său şi a fost prinsă într-o bătălie legală cu casa de discuri Sony. Tânăra de 30 de ani a avut şi probleme de sănătate şi a ajuns la recuperare în anul 2014. Acolo a găsit inspiraţia pentru a scrie 14 noi piese.

E vorba despre o Kesha complet nouă aici, care s-a lepădat de simbolul "$" din numele său de scenă şi a abandonat imaginea glam de party girl. Încununarea maturizării este chiar noul album, care va fi promovat printr-un turneu ce include 21 de concerte. Turneul debutează în septembrie şi este prima serie de concerte solo ale artistei din 2013 încoace.

Comentează

Trending