Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Justin Bieber îşi anulează restul turneului, 14 concerte din care majoritatea pe stadioane

Justin Bieber are toate motivele să zică "Sorry", după ce a anulat tot restul turneului său global. E vorba despre 14 concerte, majoritatea având loc pe stadioane. Confirmarea anulării a venit pe contul oficial de Facebook al artistului.

Publicat

pe

Justin Bieber iulie 2017 concert
Justin Bieber iulie 2017 concert │ FOTO: Justin Bieber www.facebook.com

E drept că "Purpose World Tour" a durat 18 luni, timp în care Justin şi echipa sa au realizat 150 de evenimente pe 6 continente. Evident, cei care au bilete la concerte anulate îşi vor primi banii înapoi. Nu avem un motiv clar pentru anulare, în afară de "circumstanţe neprevăzute". Turneul "Purpose" a debutat în martie 2016 şi era de aşteptat ca muzicianul să fie epuizat.

Cu câteva zile în urmă Bieber a declarat public că abia aşteaptă să se odihnească şi relaxeze. Ultimul concert a avut loc pe 2 iulie, iar dintre cele 480 de zile de la debutul turneului 150 au fost dedicate concertelor. Teoretic Justin Bieber a avut 330 de zile de odihnă, dar trebuie să luăm în calcul şi timpul pierdut cu călătoriile şi jetlag-ul. 82 de oraşe au fost acoperite în 2016, cu accentul pe America de Nord, Asia şi Europa.

În 2017 Bieber a fost în Mexic, Australia, America Latină, Israel, India, Africa de Sud şi a revenit în Europa. Şi nici nu am inclus concertele de la Grammy şi Billboard Music Awards 2016, plus colaborările şi piesele lansate între timp. E vorba despre "Cold Water" cu Major Laser, "I'm the One" cu DJ Khaled şi evident mega hitul "Despacito" în varianta remixată cu Bieber la voce.

Vorbim despre un turneu de 200 de milioane de dolari, al cincilea cel mai mare din 2016. Justin se poate consola între timp cu faptul că este dorit ca actor în Game of Thrones, cel puţin de către Sophie Turner, care o joacă pe Sansa Stark. Puţin probabil să îl vedem pe muzician în straie medievale, după cât hate a primit Ed Sheeran pentru apariţia sa în serial.

Comentează

Industria muzicala

Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard

Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.

Publicat

pe

Beyonce / Taylor Swift / Rihanna
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.

"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.

Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:

  • este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
  • a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.

Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:

"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."

Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019

Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.

"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.

Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.

Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)

  1. Beyonce
  2. Taylor Swift
  3. Rihanna
  4. Drake
  5. Lady Gaga
  6. Britney Spears
  7. Kanye West
  8. Justin Bieber
  9. Ariana Grande
  10. Adele
Citește în continuare

Trending