Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Directorii marilor festivaluri discută despre "Cum să-ți lansezi trupa la nivel european" la prima ediție East European Music Conference

Artiștii care aspiră la o carieră internațională au șansa de a-i întâlni la Sibiu pe cei mai importanți decidenți din industria muzicală europeană, reuniți în perioada 27-29 iulie pentru prima ediție East European Music Conference. Vreme de două zile, experți de top din industria muzicală europeană se vor întâlni cu publicul din România, în cadrul unei serii de conferințe, urmate de reuniuni informale, găzduite de Sala Thalia, sediu al Filarmonicii din Sibiu.

Publicat

pe

East European Music Festival
East European Music Festival

„CLUBUL ARTIȘTILOR ȘI AL MANAGERILOR - Cum să-ți lansezi trupa la nivel european? Rețeaua internațională a târgurilor muzicale”

Sâmbătă, 29 iulie, de la ora 16.00, în cadrul conferinței „CLUBUL ARTIȘTILOR ȘI AL MANAGERILOR - Cum să-ți lansezi trupa la nivel european? Rețeaua internațională a târgurilor muzicale”, va fi explicat sistemul internațional de târguri culturale și alte soluții contemporane pentru poziționarea trupelor și a artiștilor pe piețele internaționale, în cadrul East European Music Conference, de unii dintre cei mai experimentați dintre agenții de top ai Europei.

Participanți la conferință:

  • Ruud Berends, co-propriatar și co-fondator al faimosului International Festival Forum - iff.rocks (Londra, Marea Britanie), consultant al agenției Buma Cultuur – programul guvernamental olandez pentru țările mai nou intrate în rețelele internaționale care încurajează și sprijină exportul cultural. Ruud, consultant pentru Eurosonic Noorderslag, una dintre rețele internaționale prestigioase de marketing în industria muzicală, a lucrat de-a lungul celor peste 30 de ani de carieră cu trupe importante, de la Nirvana, la Soundgarden.
  • Grimur Atlason este manager general al festivalului Icelandic Airwaves - icelandairwaves.is, de la Reykjavik. Peste 200 de trupe sunt programate, la fiecare ediție, de-a lungul celor cinci zile de festival, cifră la care se adaugă cele peste 600 de concerte care au loc pe așa numitele platforme neoficiale Iceland Airwaves. Printre foarte mulți alții, Grimur a lucrat cu Bjork, Flaming Lips sau Caribou.
  • Helen Sildna, fost agent internațional pentru cea mai importantă agenție baltică, BDG, și-a înființat propria companie, Musiccase, prin care a organizat concerte ale marilor artiști internaționali în Estonia. Decorată în Finlanda și Estonia pentru servicii culturale de excelență, Helen este fondatorul și proprietarul Tallinn Music Week - tmw.ee, un eveniment care pornea în 2009 ca o conferință internațională, găzduind și un târg de spectacole și care s-a dezvoltat, devenind un eveniment complex, ce include și arta, tehnologie sau gastronomie.
  • Manfred Tari, are 30 de ani de experiență la vârf în industria muzicală, inclusiv în jurnalismul de înalt standard, fiind corespondent pentru diverse publicații de prestigiu ale breslei, precum Musikmarkt, IQ-Magazine, Music & Copyright sau VIP News. Din 2004 și până acum, Manfred a stabilit agenda Popkomm, iar din 2009 a preluat această misiune și pentru Reeperbahn Festival - reeperbahnfestival.com, din Hamburg.

Moderatorul conferinței va fi Alin Dincă, DJ în echipa Rock FM încă de la înființarea postului, membru fondator și solist al formației Trooper, autor a două volume de poezie și realizator de emisiuni radio de mai bine de 15 ani.

TUDOR CHIRILĂ: “Toate țările europene au un birou de export de talente”

Tudor Chirilă și trupa Vama, alături de proiectul The Deep Sound of Maramureș, se numără printre artiștii români care se alătură programului East European Music Conference. Prezentat la Paris, Haga sau Bruxelles, The Deep Sound of Maramureș, un proiect care integrează în structuri artistice contemporane un concept de cercetare antropologică din aria acustică tradițională, va fi unul dintre spectacolele prezentate în cadrul mini-seriei Showcase Festival incluse anul acesta în programul East European Music Conference.

Interesați de modalități și oportunități contemporane de dezvoltare, Tudor Chirilă și trupa Vama vor fi reprezentați la East European Music Conference.

“Până nu demult, am crezut că destinul unui artist de anvergură internațională se bazează pe muzică, noroc și – de dată mai recentă – exploatarea social media. Și nu-mi explicam de ce, cu puține excepții, artiști români din genuri diferite, cu repertoriu în engleză la standarde europene, nu reușeau să facă pasul către reprezentarea afară. Apoi am înțeles că aproape toate țările europene (mai puțin România) au un birou de export care sprijină artiștii locali în încercarea de a se promova în teritorii străine (Don’t Panic, We’re from Poland, Iceland Music Export, Hungarian Oncoming Tunes și altele asemenea). Pentru că e nevoie de sprijin, atât la nivel de know how, cât și din punct de vedere financiar, și mai ales de unitate în comunicare. Să comunici o breaslă și muzica ei, nu cazuri particulare. Există multe modalități de promovare, dar fie nu le știm, fie sunt greu de accesat. EEMC mi se pare o oportunitate excelentă pentru artiștii români de a înțelege cum funcționează lucrurile afară, cum pot aplica la diverse showcase-uri și festivaluri, cum pot organiza un turneu în afara țării. Noi, Vama, încă ne gândim cum să facem să fim și la concerte programate de ceva vreme la mare, și la Sibiu, în același timp” – Tudor Chirilă, trupa Vama.

Prețuri bilete:

  • Biletele costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției.
  • Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment și sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii și conferințe incluse în program.

Prima întâlnire în România a reprezentanților de top ai industriei muzicale europene este organizată de ARTmania, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei din Sibiu.

Comentează

Emisiuni radio-tv

Ce a declarat Aura Șova după câștigarea trofeului Vocea României 2024

După săptămâni în șir în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul Vocea României 2024 și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la Aura Șova. Află ce a declarat concurenta lui Tudor Chirilă după ce a aflat vestea cea mare.

Publicat

pe

Aura Șova și Tudor Chirilă
Aura Șova și Tudor Chirilă │ FOTO: PRO TV

Aura Șova a reușit să-i impresioneze pe antrenori încă de la primele note cântate în acest sezon, cand a întors toate scaunele. În toate etapele emisiunii, tânăra a prezentat momente perfect gândite de antrenorul său și a reușit să ajungă în marea finală Vocea României. Acolo, Aura i-a emoționat pe telespectatori cu trei interpretări speciale, care i-au adus titlul de Vocea României 2024 și oportunitatea de a cânta, anul viitor, pe scena de la Untold.

Aura Șova: "A fost visul meu să ajung până în finala Vocea României"

"A fost o finală foarte grea, fiecare moment al fiecărui concurent a fost incredibil. Eu îi iubesc pe toți, îi respect pe toți, sunt niște voci excepționale! Mulțumesc publicului și lui Tudor! Au avut încredere în vocea mea și în mesajul pe care l-am avut de transmis. Asta e tot ce contează pentru mine. A fost visul meu să ajung până în finala Vocea României, dar cu ce se întâmplă mai încolo, după finală, este un vis legat de ceva mai presus de mine: să fac ceva pentru bătrâneii aceia pe care îi iubesc eu de mor. Cred că momentul meu preferat a fost, cu siguranță, cel cu Marius Manole! Pentru că a fost o piesă pe care mereu am îndrăgit-o, iar această variantă a întruchipat exact cumva descrierea pe care mi-a făcut-o Tudor: <<o păpădie în care sufli și ea nu se stinge niciodată>>. Adică, ceva fragil și puternic în același timp - emoționant!"

Odată cu victoria Aurei, echipa Tudor Chirilă a adunat șapte trofee Vocea României. Anterior, antrenorul a câștigat alături de Tiberiu Albu, Cristina Bălan, Teodora Buciu, Dragoș Moldovan, Iulian Nunucă și Alexandra Căpitănescu.

"Cred că ține foarte mult de alegerea momentelor. Ține foarte mult de emoția pe care ea a reușit să o transmită. Eu i-am spus să trăiască în prezent, nu am vrut să-i dau sentimentul că ar avea vreo șansă, pentru că nu-mi place să joc finala ca un favorit", a declarat Tudor Chirilă.

Vocea României a condus vineri seară, în intervalul orar 20:28 - 24:00, topul preferințelor telespectatorilor și a înregistrat 8.1 puncte de rating și 27.8% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a obținut 5.3 puncte de audiență și 18.0% share.

La nivel național, peste 1.2 milioane de români au urmărit cea mai tare competiție a vocilor, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:09, peste 1.5 milioane de români au urmărit emisiunea.

Povestea Vocea României continuă și anul viitor. Au început înscrierile pentru cel de-al 13-lea sezon al emisiunii. Toți cei care vor să facă parte din cel mai bun show al vocilor, să-și depășească limitele și să strălucească pe scenă, în fața a milioane de telespectatori, se pot înscrie online.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024

Trofeul Vocea României 2024 și premiul de 100.000 de euro au ajuns la Aura Șova din echipa lui Tudor Chirilă. Finala competiției de voci a avut loc pe 20 decembrie, iar cei patru concurenți rămași în joc și-au scos toate armele din dotare pentru marele premiu. Te invităm să citești rezumatul ediției.

Publicat

pe

Aura Șova la Vocea României 2024
Aura Șova la Vocea României 2024 │ FOTO: Vocea României

Aura Șova a adus cea de-a șaptea victorie echipei Tudor Chirilă. În cadrul finalei Vocea României 2024, am avut parte de momente individuale ale fiecărui concurent din cele patru echipe, de momente muzicale ale concurenților alături de antrenorii lor, dar și duete ale finaliștilor împreună cu artiști cunoscuți. Astfel, fiecare echipă a încântat publicul cu câte trei interpretări.

Seara a fost deschisă de Lara Fabian cu o interpretare emoționantă a piesei "Je t'aime". Momentul artistei s-a potrivit perfect în cadrul unui final de sezon Vocea României. Artista a revenit pe scenă și a cântat "Je t'ai cherche".

Clasamentul final Vocea României 2024

Locul 1: Aura Șova
Locul 2: Robert Lukian
Locul 3: Raluca Moldoveanu
Locul 4: Narcisa Badea

Rezumatul finalei Vocea României 2024

"Listen to Your Heart" a fost piesa care a dat startul competiției. Melodia a fost interpretată de Raluca Moldoveanu și antrenorii săi, Horia Brenciu și Theo Rose.

"Bai, ați început foarte mișto seara asta. Mi-a plăcut foarte mult felul în care au pus-o în valoare pe Raluca cei doi antrenori. Ați făcut o treabă extraordinară, te-ai ridicat deasupra vocilor lor", a spus Tudor Chirilă.

Theo Rose a mărturisit că nu le-a fost ușor să găsească o piesă care să se potrivească pe toate cele trei voci și, în același timp, să o evidențieze pe Raluca. S-a bucurat, însă, că le-a ieșit momentul și că au transmis un mesaj prin alegerea muzicală pe care au făcut-o.

Horia Brenciu a adăugat:

"Pentru noi această experiență a fost extraordinară!"

Primul solo din finala Vocea României a fost susținut de Aura Șova, din echipa lui Tudor Chirilă. Concurenta a interpretat melodia "It's All Coming Back to Me Now".

"Mă bucur tare pentru tine că ești în acest proces", a spus Theo Rose care prevede o carieră muzicală de succes pentru Aura.

În asentiment a fost și Smiley:

"Aura, cred că prezența ta aici nu e întâmplătoare. Mi se pare că ai toate datele să reușești în cariera de artist. Felicitări, ai avut o prestație foarte bună!"

Irina Rimes a apreciat versatilitatea vocii Aurei și a declarat că abia așteaptă să cânte iar împreună pe aceeași scenă.

"Mi s-a părut cea mai bună interpretare a ta. Seara ta abia începe", a spus Tudor Chirilă.

Primul invitat special al serii a fost Feli, care a cântat alături de Robert Lukian piesa "Die With a Smile" (Lady Gaga & Bruno Mars).

A urmat cel de-al doilea moment solo, de data aceasta din echipa Irinei Rimes. Narcisa Badea a electrizat audiența cu piesa "Focul".

"Narcisa, eu cred că ți se potrivește atât de mut această piesă, și mesajul ei în special. S-a văzut că focul arde în trupul și inima ta. Se vede că ești super pasionată și pasională în general. Ești foarte bună, îți stă foarte bine pe scenă", a spus Smiley.

Theo Rose a declarat:

"Ai atâta bucurie atunci când cânți și mă faci să mă simt așa bine când te văd în fața ochilor."

Antrenoarea Irina Rimes s-a declarat întristată că se termină concursul și nu mai are ocazia să creeze momente care mai de care mai speciale alături de Narcisa.

Tudor Chirilă și Aura Șova au cântat o poveste cu însemnătate prin intermediul compoziției "În țara în care m-am născut".

Chirilă a enumerat încă o dată motivele pentru care a ales-o pe Aura și i-a complimentat vocea specială, care se potrivește atât pe folclor, cât și pe muzica ușoară. Acesta a și fost scopul melodiei din acest duet: vocea concurentei să fie pusă în valoare de un chansonette special, cu influențe interbelice.

Raluca Moldoveanu a urcat din nou pe scenă, de această dată acompaniată de Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase. Au interpretat "Mai ții minte, măi dragă Mărie" și "Sanie cu zurgălăi".

Interpretarea solo a lui Robert Lukian s-a derulat pe melodia "The Winner Takes It All". A părut ca o scenă dintr-un film în care protagonist este Robert și își cântă reușita în cariera muzicală.

"Ai o voce fantastică!", a spus Horia Brenciu, invitându-l pe Robert la reprezentația musical-ului "Mamma Mia" de la Sala Palatului.

Theo Rose a adăugat simplu:

"Te iubesc! Ești unul dintre preferații mei!"

Smiley a concluzionat:

"Am trăit momentul ăsta atât de intens alături de tine. Am stat cu niște emoții, parca era copilul meu pe scenă. Momentul tău a fost grandios pentru că vocea ta este grandioasă. Aș fi onorat să lucrez cu o voce ca a ta."

Narcisa Badea și Irina Rimes au interpretat în duet melodia "The Best".

"Aveți o chimie așa frumoasă! Ne-am bucurat de un moment foarte frumos!", a spus Theo Rose.

Irina Rimes s-a simțit onorată să cânte alături de Narcisa:

"Eu vreau doar să-ți mulțumesc pentru momentul ăsta!"

Aura Șova și Marius Manole au îmbinat muzica cu teatrul. "Vai, sărmana turturică" a fost cântată, recitată și trăită de cei doi protagoniști de pe scenă.

Pentru momentul solo, Raluca Moldoveanu a pregătit cea mai grea piesă pe care a cântat-o până acum, după cum însăși a declarat. A fost vorba despre "Il dolce suono".

"Cred că acest moment ți se potrivește atât de bine!", a spus Smiley, apreciind nebunia alegerii muzicale.

Tudor Chirilă a declarat:

"Ai o tehnică foarte bună, e un moment excelent! Felicitări pentru piesă!"

Theo a menționat:

"Mi-am ținut respirația aproape tot momentul. Raluca, pentru tine a meritat tot sezonul asta. Meriți tot ce e mai bun!"

Horia Brenciu a adăugat:

"Tu ai o voce nepământeană."

Smiley și Robert Lukian și-au unit vocile pentru "Oameni".

Mi se pare că cu această interpretare i-ați făcut cinste lui Aurelian Andreescu", a spus Irina Rimes.

Smiley a concluzionat:

"Sunt extrem de emoționat că am cântat această piesă, nu am cântat în viața mea așa ceva. Noroc că am cântat cu Robert. Este un mesaj pentru toți oamenii să fie mai iubitori, mai toleranți, să fim mai mult împreună pentru că împreună suntem puternici."

Narcisa Badea și Dan Bittman au încheiat finala celui de-al 12 sezon Vocea României. Cei doi au interpretat cântecul "Ochii tăi".

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Câștigătorul de la Vocea României 2024 e ales vineri; Ce momente se pregătesc

Aura Șova, Narcisa Badea, Robert Lukian și Raluca Moldoveanu au pregătit câte trei momente speciale pentru marea finală de la Vocea României 2024. Află cine sunt invitații speciali cu care vor cânta concurenții și cum îți poți vota finalistul preferat. Câștigătorul trofeului Vocea României 2024 este ales de către public.

Publicat

pe

Antrenorii de la Vocea României 2024
Antrenorii de la Vocea României 2024 │ FOTO: PRO TV

Vineri, 20 decembrie, de la 20:30, are loc marea finală a sezonului 12 Vocea României. Publicul va decide și anul acesta cine va fi câștigătorul trofeului și al premiului în valoare de 100.000 de euro.

Cei patru finaliști sunt:

  • Aura Șova, din echipa Tudor Chirilă,
  • Narcisa Badea, din echipa Irina Rimes,
  • Raluca Moldoveanu, din echipa Horia & Theo Rose,
  • Robert Lukian, din echipa Smiley.

Ce momente pregătesc finaliștii de la Vocea României 2024

Fiecare concurent va cânta, în finală, câte trei piese: una individuală, una alături de antrenori și una cu un invitat special.

Cine sunt invitații speciali ai finaliștilor de la Vocea României 2024

  • Aura Șova va interpreta o piesă alături de Marius Manole
  • Dan Bittman va urca pe scenă cu Narcisa Badea
  • Simion Bogdan - Mihai și Lăutarii de Mătase o vor susține pe Raluca Moldoveanu
  • Robert Lukian va cânta o piesă împreună cu Feli.

Lara Fabian urcă pe scena de la Vocea României 2024

În 2024, Vocea României o va întâmpina cu brațele deschise pe una dintre cele mai îndrăgite artiste ale lumii. Lara Fabian revine în țara noastră, special pentru a urca pe scena emisiunii.

Lara Fabian sau Lara Crokaert, pe numele său real, s-a născut în Etterbeek (Bruxelles - Belgia) și a început să compună muzică în 1978, după ce a primit de la părinți un pian. În 1986 a înregistrat primul său single, "L’Aziza est en pleurs" atunci având deja în palmares premiul întâi la concursul Le Tremplin de Bruxelles. Doi ani mai târziu a devenit cunoscută la nivel internațional cu piesa "Croire" cu care a reprezentat Luxemburg la Eurovision.

Cariera artistei a fost marcată de 16 albume, numeroase piese de succes, concerte sold out și milioane de fani. Anul trecut, Lara Fabian a încântat publicul bucureștean cu o apariție specială în cadrul unui concert aniversar dedicat maestrului Gheorghe Zamfir. Evenimentul a avut loc pe Stadionul Arcul de Triumf.

Cum votezi concurentul preferat

Câștigătorul sezonului 12 Vocea României va fi decis de public. Cei de acasă își pot vota favoriții prin SMS la 1444 sau, online, pe vot.protv.ro. Conform regulamentului, votul se desfășoară exclusiv pe teritoriul României, în ceea ce privește votul prin SMS și pe întreg teritoriul lumii, în ceea ce privește votul online.

Citește în continuare

Trending