Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Lorde prezintă noua piesă "Perfect Places", melodie despre atmosfera întunecată a unei petreceri - AUDIO

Lorde a lansat încă un single de pe viitorul album, piesa "Perfect Places" descriind nopţile de petreceri într-un mod întunecat. Artista de 19 ani pare surprinzător de blazată şi cântă despre superficialitatea conexiunilor umane de o noapte în această melodie.

Publicat

pe

Single Lorde Perfect Places
Single Lorde Perfect Places │ FOTO: Lorde

Pe numele său real Ella Yelich-O'Connor, tânăra va lansa al doilea său album de studio, "Melodrama" pe 16 iunie. Primele două single-uri de pe acest LP sunt "Green Light", devenită rapid hit şi "Liability". Lorde a cântat live şi noua piesă "Homemade Dynamite". Trebuie să ştiţi că "Perfect Places" este ultima melodie de pe album şi se vrea încununarea muncii creative la acest disc.

Single-ul e punctuat cu o percuţie puternică şi un bas pe măsură, de instrumental ocupându-se Jack Antonoff. Conceptul de chorusuri "wall of sound" e bine aplicat aici. Se simt influenţe R&B, iar vocea artistei răsună cu un ecou ce va bântui minţile multor fani. Dansabilă în măsura în care o melodie se dansează la final de party, "Perfect Places" reprezintă un imn pentru schimbările din viaţa lui Lorde, după succesul atins la 16 ani.

Într-un interviu recent muziciana a explicat ce înseamnă să ai sinestezie. Am aflat şi că tânăra a presupus multă vreme că fiecare om are o culoare asociată fiecărei zi a săptămânii sau fiecărui nume din viaţa sa. Sinestezia este un fenomen neurologic, care îi permite unei persoane să perceapă experienţe involuntare. Astfel, un număr sau o literă poate declanşa imaginea unei culori în creier. Persoanele care au acest tip de abilitate pot "gusta" şi chiar "mirosi" culori.

Lorde a atins succesul cu albumul de debut, "Pure Heroine" la frageda vârstă de 16 ani. După o lungă perioadă de turnee, neo-zeelandeza a revenit pe tărâmurile natale pentru o perioadă, trăind viaţa la maxim şi adunând inspiraţia pentru "Melodrama". Lorde a precizat de multiple ori că noile piese sunt despre viaţa sa şi despre prietenii săi.

Comentează

Trending