Luni noapte, în jurul orei 22:35, o explozie puternică pe Manchester Arena a cauzat moartea a 22 de persoane. Printre cei care au murit se aflau și copii. Incidentul a avut loc în zona foayerului, la finalul unui concert susținut de Ariana Grande.
“Ne îndreptam înspre ieșire și exact când am ajuns în dreptul ușii s-a auzit o explozie puternică și toată lumea a început să țipe. A fost o explozie uriașă - o puteai simți în piept. A fost haos. Toată lumea fugea și țipa și încerca să iasă afară”, a declarat Catherine, una dintre persoanele prezente la concert, pentru Reuters.
Manchester Arena are o capacitate de 21.000 de persoane. În urma exploziei, alți 59 de oameni au fost răniți. Aceștia au fost internați la 8 spitale din apropierea locației concertului. 12 dintre aceștia sunt copii cu vârste sub 16 ani.
VIDEO: Momentul exploziei la concertul Arianei Grande
Incidentul este tratat ca un atac terorist
Poliția din Manchester a anunțat marți dimineață că incidentul este tratat, pentru moment, ca un atac terorist.
”Tratăm acest incident ca pe un atac terorist, până vom avea mai multe informații. Lucrăm în strânsă colaborare cu rețeaua națională de poliție de combatere a terorismului și cu serviciile de informații partenere din Regatul Unit.”
Declarația oficialilor poliției privind considerarea posibilității unui atac terorist a fost confirmată și de către premierul Regatului Unit, Theresa May.
”Lucrăm pentru a stabili toate detaliile a ceea ce este tratat de poliție ca un atac terorist îngrozitor. Toate gândurile noastre merg către victime și familiile celor răniți”, a declarat Theresa May.
Poliția suspectează că incidentul a fost produs de un bărbat, care a murit în explozie
Șeful Poliției din Manchester, Ian Hopkins, a declarat în această dimineață că în acest moment există indicii că atacatorul a fost un bărbat, care a detonat explozibil la puțin timp după 10:33.
"Credem, în acest stadiu al anchetei, că atacul de ieri noapte a fost produs de un singur om. Prioritatea noastră, în acest moment, este de a stabili dacă acesta acționa pe cont propriu sau făcea parte dintr-o rețea", a declarat Ian Hopkins pentru Reuters.
Hopkins a refuzat să răspundă dacă persoana suspectată este de origine britanică sau de o altă naționalitate.
Între timp, corespondentul BBC, Tom Symonds a transmis că organizația teroristă IS (Stat Islamic) a revendicat atacul.
IS has claimed responsibility for the Manchester Arena blast. The claim was made via IS channels on the messaging app Telegram.
— Tom Symonds (@BBCTomSymonds) May 23, 2017
Mesajul Arianei Grande
În urmă cu câteva ore, Ariana Grande a transmis un mesaj pe Twitter. La momentul exploziei, concertul artistei de pe Manchester Arena tocmai se încheiase.
”Sunt dărâmată. Din toată inima, îmi pare atât de rău. Nu am cuvinte.”
broken.
from the bottom of my heart, i am so so sorry. i don't have words.— Ariana Grande (@ArianaGrande) May 23, 2017