Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiş 2017 se desfășoara în perioada 12 - 14 mai - PROGRAM

Evenimentul cultural ”Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” ajunge anul acesta la cea de-a V-a ediție. Pentru prima oară, acesta se va desfășura sub forma unui festival, pe parcursul a 3 zile, în perioada 12 - 14 mai. Pe scena amenajată în Parcul Titan vor urca artiști prieteni și colegi ai regretatului Florian Pittiș.

Publicat

pe

Florian Pittiș

Simbol al culturii românești și al dezideratului de libertate, mentor al mai multor generații, Florian Pittiș este descoperit și prețuit de generațiile care vin. Evenimentul ”Remember Florian Pittiș” aduce publicului emoția rară a unui concert de stare, în care artele se îmbină și trăirile transced planul concret, iar muzica devine lumina care radiază în suflete fericire.

Devenit o tradiție, ”Remember Florian Pittiș” reunește, în fiecare an, public din toate generațiile, inclusiv copii, care au astfel șansa să îl cunoască pe cel care a fost mentorul bunicilor sau părinților lor. Conceput ca un eveniment de stare, în care muzica și poezia se împletesc cu proiecții video, spectacolul reunește artiști legați indisolubil de Florian Pittiș sau cărora Moțu le-a marcat destinul artistic.

Ediția a V-a, fiind una aniversară, se va desfășura sub forma unui festival și va avea loc vineri, sâmbătă și duminică, între 12 și 14 mai, la scena din Parcul Titan.

Spectacolele vor începe la ora 18.00 și se vor încheia la ora 21.00. Pe parcursul evenimentului, pe platforma de la intrarea în Parcul Titan, va fi amenajat un târg de produse hand-made, în cadrul căruia vor fi prezentate costume populare românești, bijuterii, decorațiuni din sticlă și lemn, precum și diverse obiecte decorative, toate lucrate manual. Accesul publicului este liber. 

Program Festival Remember Florian Pittiș - Flori pentru suflet” 2017:

  • Vineri, 12 mai:
    • Marius Matache & Folk Band Imperfect,
    • Florin Chilian Pre@clasic,
    • Vița de Vie Acu2tic,
    • Alina Manole cvintet.
  • Sâmbătă, 13 mai:
    • Cosmin Vaman și Trupa Spam,
    • Zoia Alecu,
    • Marius Bațu,
    • Nicu Alifantis & ZAN, invitat special Mihai Neniță.
  • Duminică, 14 mai:
    • Vasile Șeicaru,
    • Ducu Bertzi & Friends,
    • Mircea Vintilă & trupa Brambura,
    • Mircea Baniciu & Band.

Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiş” este un eveniment organizat de Primăria Sectorului 3.

Concerte & turnee

Cea de-a zecea ediție "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" are loc pe 4 octombrie 2024

Evenimentul "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.

Publicat

pe

Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024
Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024

Primăria Sectorului 3 pregătește pe 4 octombrie, la scena din Parcul Titan, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul este organizat chiar de ziua de naștere a artistului. O particularitate a acestei ediții aniversare este participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice București & Band, cu Relu Bițulescu, Lyuben Gordievski, Ciprian Pop, Virgil Popescu, Sorin Voinea, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Soliștii invitați ai evenimentului sunt Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole Mircea Vintilă și Grupul Vocal Acapella. Alături de aceștia, pe scenă urcă și invitatul special al evenimentului, Mihai Neniță, magicianul viorii.

Povestea evenimentului "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș"

În anul 2013, Primăria Sectorului 3 organiza, de Florii, un eveniment care a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România: "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Cu acea ocazie, pe scena din parcul Titan, se reunea pentru a susține un concert extraordinar, în memoria lui Florian Pittiș, supergrupul Pasărea Colibri. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, membri fondatori ai formației alături de "Moțu" Pittiș, îi aduceau un omagiu, în semn de iubire și prețuire, celui care a fost o adevărată flacără a culturii românești.

Au urmat noi ediții, iar în timp evenimentul a devenit un reper cultural pentru Sectorul 3. An de an, emoția, muzica și poezia s-au împletit cu proiecțiile video, dând naștere unei stări de spirit unice. Cu fiecare ediție, artiști apropiați de Florian Pittiș sau cărora "Moțu" le-a marcat destinul artistic s-au întâlnit pe aceeași scenă, cu același scop: acela de a-i cinsti amintirea, dar și ca o formă de a continua munca de o viață a omului care a inspirat generații întregi să citească, să asculte muzică, să trăiască frumos.

Florian Pittiș, un simbol unic în cultura românească

Conceput ca o sărbătoare a spiritului, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" unește artiștii și publicul în prețuirea unui nume important în cultura noastră. "Moțu" Pittiș le-a arătat românilor ce înseamnă dorința de libertate și cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, dată fiind moștenirea atemporală pe care ne-a lăsat-o.

Cea de-a X-a ediție a evenimentului se va desfășura pe 4 octombrie, începând cu ora 18.00, la scena din parcul Titan, iar accesul publicului este liber.

Citește în continuare

Trending