Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cel mai mare concert Smiley de 1 iunie - Program, reguli de acces, artiști în deschidere

În apropierea evenimentului aniversar de pe 1 iunie, Smiley dezvăluie secretele celei mai mari petreceri-concert din cariera sa. Show-ul va dura peste 2 ore și jumătate, în deschidere urmând a cânta Alex Mușat și Sebastian Seredinschi. Programul concertului și regulile de acces pot fi consultate în articol.

Publicat

pe

Smiley
Smiley

260 de mp de ecrane de ultimă generație, cea mai mare suprafață de led montată la Arenele Romane, peste 2 ore și jumătate de live, peste 100 de oameni care muncesc în echipa artistică și de producție a show-ului, cel mai bun mixer de sunet care a fost vreodată pe o scenă din țară a unui artist român, elemente scenografice, muzicale și regizorale concepute special pentru eveniment, 3 backing-vocals, un cvartet, 5 instrumentiști în trupă, dansatori, invitați speciali și un sărbătorit cu 10 ani de carieră solo în spate – acestea sunt o parte din detaliile tehnice care se vor vedea și auzi la concertul din 1 iunie prin care Smiley sărbătorește 10 ani de carieră solo.

“Îmi doresc să ne simțim cu toții ca într-o mașină a timpului pe 1 iunie și să călătorim împreună cu ajutorul muzicii în primii 10 ani de Smiley. O să cântăm mult, o să dansăm, o să ne bucurăm, o să vă spunem povești cu vorbe, dar și cu note. Eu simt că este ziua mea și vă mulțumesc că veți fi lângă mine la petrecerea mea”, a declarat Smiley.

Artiști în deschidere: Alex Mușat și Sebastian Seredinschi

Alex Mușat și Sebastian Seredinschi

Alex Mușat și Sebastian Seredinschi

“Opening actul va fi susținut de doi băieți foarte talentați pe care lumea i-a cunoscut și votat la Vocea României și cu care eu colaborez la HaHaHa Production. Așadar, Alex Mușat și Sebastian Seredinschi vor da “aperitivul” muzical la petrecerea de ziua mea”, subliniază Smiley.

Seredinschi și Mușat vor primi din partea lui Smiley scena și publicul înaintea concertului său.

“Pentru mine nu există cadou mai frumos. Este chiar ziua mea de naștere pe 1 iunie și va fi cu siguranță cea mai fericită aniversare pe care am avut-o până acum. Și pot să mă și laud că sunt născut în aceeași zi cu Smiley, de fapt cu cariera lui solo. Sunt sigur că va fi un super concert pe 1 iunie la Arenele Romane și sper ca și momentul nostru să fie unul bun și primit bine de publicul lui Smiley”, a declarat Sebastian Seredinschi, fost concurent la Vocea României și artist HaHaHa Production.

Program și reguli de acces la concertul Smiley din 1 iunie

Smiley

Smiley

PROGRAM:

  • 18:30 - Acces Public
  • 20:00 - Opening Act
  • 21:00 - Concert Smiley "10 ani"

REGULI DE ACCES:

Organizatorii solicită publicului să nu vină la concert cu următoarele obiecte, acestea fiind interzise:

  • sticle, conserve,
  • mâncare sau băuturi de orice fel,
  • artificii, arme, obiecte periculoase,
  • umbrele (în caz de vreme ploaioasă sunt recomandate pelerinele),
  • aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil),
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Organizatorii nu vor stoca și păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata festivalului. În cadrul evenimentului se vor comercializa diverse sortimente de băuturi, vânzarea acestora făcându-se pe bază de jetoane, care pot fi procurate de la casele special amenajate.

ACHIZIȚIONAREA ȘI PĂSTRAREA BILETELOR:

Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului. Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăseasca zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alt bilet. Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea invitațiilor și vânzarea sau cumpărarea biletelor la suprapreț. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate că desfășoară astfel de activități și de a confisca invitațiile, respectiv biletele, aflate în posesia acestora. Se recomandă achiziționarea biletelor doar din punctele de vânzare autorizate.

ACCES:

  • Accesul în zonele A, B se face pe baza brățării primite la intrare. Spectatorii cu acest tip de bilete au acces și în Zona C a festivalului.
  • Posesorii de bilete din Zona C nu vor primi brățară. Zona C se află exact în spatele zonei B și asigură acces și pe scaunele din Arenele Romane, mai puțin sectoarele K și E, care sunt dedicate zonei A.
  • Toate biletele din zona A sunt cu loc pe scaun, dar spectatorii pot cobori în Arenă în zona B sau C.
  • Locurile pe scaune se ocupă în ordinea sosirii la locatie, acestea neavând numere alocate. Concertul are loc în aer liber.

HARTA LOCAȚIEI:

Harta Arenele Romane - Categorii de bilete

Harta Arenele Romane - Categorii de bilete

  • Categoria A: cu loc în tribuna sectoarele K si E,
  • Categoria B: fără loc, în fața scenei,
  • Categoria C: cu loc pe scaun sau fără loc (in picioare), în spatele Categoriei B, în Arenă.

ACCES COPII:

  • Accesul copiilor este permis doar pe bază de bilet și doar dacă aceștia sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor al unui bilet valid.
  • Copiii cu vârsta sub 2 ani au acces gratuit și trebuie însotiti de un adult posesor de bilet valid.

PREȚURI BILETE:

  • Presale (până pe 1 iunie):
    • 219 Lei  - categoria A - SOLD OUT
    • 139 Lei - categoria B
    • 79 Lei - categoria C
  • La intrare:
    • 250 Lei - categoria A - SOLD OUT
    • 150 Lei - categoria B
    • 100 Lei - categoria C

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 1 iunie 2017

Smiley

Loc
Arenele Romane
Comentează

Emisiuni radio-tv

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024

Trofeul Vocea României 2024 și premiul de 100.000 de euro au ajuns la Aura Șova din echipa lui Tudor Chirilă. Finala competiției de voci a avut loc pe 20 decembrie, iar cei patru concurenți rămași în joc și-au scos toate armele din dotare pentru marele premiu. Te invităm să citești rezumatul ediției.

Publicat

pe

Aura Șova la Vocea României 2024
Aura Șova la Vocea României 2024 │ FOTO: Vocea României

Aura Șova a adus cea de-a șaptea victorie echipei Tudor Chirilă. În cadrul finalei Vocea României 2024, am avut parte de momente individuale ale fiecărui concurent din cele patru echipe, de momente muzicale ale concurenților alături de antrenorii lor, dar și duete ale finaliștilor împreună cu artiști cunoscuți. Astfel, fiecare echipă a încântat publicul cu câte trei interpretări.

Seara a fost deschisă de Lara Fabian cu o interpretare emoționantă a piesei "Je t'aime". Momentul artistei s-a potrivit perfect în cadrul unui final de sezon Vocea României. Artista a revenit pe scenă și a cântat "Je t'ai cherche".

Clasamentul final Vocea României 2024

Locul 1: Aura Șova
Locul 2: Robert Lukian
Locul 3: Raluca Moldoveanu
Locul 4: Narcisa Badea

Rezumatul finalei Vocea României 2024

"Listen to Your Heart" a fost piesa care a dat startul competiției. Melodia a fost interpretată de Raluca Moldoveanu și antrenorii săi, Horia Brenciu și Theo Rose.

"Bai, ați început foarte mișto seara asta. Mi-a plăcut foarte mult felul în care au pus-o în valoare pe Raluca cei doi antrenori. Ați făcut o treabă extraordinară, te-ai ridicat deasupra vocilor lor", a spus Tudor Chirilă.

Theo Rose a mărturisit că nu le-a fost ușor să găsească o piesă care să se potrivească pe toate cele trei voci și, în același timp, să o evidențieze pe Raluca. S-a bucurat, însă, că le-a ieșit momentul și că au transmis un mesaj prin alegerea muzicală pe care au făcut-o.

Horia Brenciu a adăugat:

"Pentru noi această experiență a fost extraordinară!"

Primul solo din finala Vocea României a fost susținut de Aura Șova, din echipa lui Tudor Chirilă. Concurenta a interpretat melodia "It's All Coming Back to Me Now".

"Mă bucur tare pentru tine că ești în acest proces", a spus Theo Rose care prevede o carieră muzicală de succes pentru Aura.

În asentiment a fost și Smiley:

"Aura, cred că prezența ta aici nu e întâmplătoare. Mi se pare că ai toate datele să reușești în cariera de artist. Felicitări, ai avut o prestație foarte bună!"

Irina Rimes a apreciat versatilitatea vocii Aurei și a declarat că abia așteaptă să cânte iar împreună pe aceeași scenă.

"Mi s-a părut cea mai bună interpretare a ta. Seara ta abia începe", a spus Tudor Chirilă.

Primul invitat special al serii a fost Feli, care a cântat alături de Robert Lukian piesa "Die With a Smile" (Lady Gaga & Bruno Mars).

A urmat cel de-al doilea moment solo, de data aceasta din echipa Irinei Rimes. Narcisa Badea a electrizat audiența cu piesa "Focul".

"Narcisa, eu cred că ți se potrivește atât de mut această piesă, și mesajul ei în special. S-a văzut că focul arde în trupul și inima ta. Se vede că ești super pasionată și pasională în general. Ești foarte bună, îți stă foarte bine pe scenă", a spus Smiley.

Theo Rose a declarat:

"Ai atâta bucurie atunci când cânți și mă faci să mă simt așa bine când te văd în fața ochilor."

Antrenoarea Irina Rimes s-a declarat întristată că se termină concursul și nu mai are ocazia să creeze momente care mai de care mai speciale alături de Narcisa.

Tudor Chirilă și Aura Șova au cântat o poveste cu însemnătate prin intermediul compoziției "În țara în care m-am născut".

Chirilă a enumerat încă o dată motivele pentru care a ales-o pe Aura și i-a complimentat vocea specială, care se potrivește atât pe folclor, cât și pe muzica ușoară. Acesta a și fost scopul melodiei din acest duet: vocea concurentei să fie pusă în valoare de un chansonette special, cu influențe interbelice.

Raluca Moldoveanu a urcat din nou pe scenă, de această dată acompaniată de Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase. Au interpretat "Mai ții minte, măi dragă Mărie" și "Sanie cu zurgălăi".

Interpretarea solo a lui Robert Lukian s-a derulat pe melodia "The Winner Takes It All". A părut ca o scenă dintr-un film în care protagonist este Robert și își cântă reușita în cariera muzicală.

"Ai o voce fantastică!", a spus Horia Brenciu, invitându-l pe Robert la reprezentația musical-ului "Mamma Mia" de la Sala Palatului.

Theo Rose a adăugat simplu:

"Te iubesc! Ești unul dintre preferații mei!"

Smiley a concluzionat:

"Am trăit momentul ăsta atât de intens alături de tine. Am stat cu niște emoții, parca era copilul meu pe scenă. Momentul tău a fost grandios pentru că vocea ta este grandioasă. Aș fi onorat să lucrez cu o voce ca a ta."

Narcisa Badea și Irina Rimes au interpretat în duet melodia "The Best".

"Aveți o chimie așa frumoasă! Ne-am bucurat de un moment foarte frumos!", a spus Theo Rose.

Irina Rimes s-a simțit onorată să cânte alături de Narcisa:

"Eu vreau doar să-ți mulțumesc pentru momentul ăsta!"

Aura Șova și Marius Manole au îmbinat muzica cu teatrul. "Vai, sărmana turturică" a fost cântată, recitată și trăită de cei doi protagoniști de pe scenă.

Pentru momentul solo, Raluca Moldoveanu a pregătit cea mai grea piesă pe care a cântat-o până acum, după cum însăși a declarat. A fost vorba despre "Il dolce suono".

"Cred că acest moment ți se potrivește atât de bine!", a spus Smiley, apreciind nebunia alegerii muzicale.

Tudor Chirilă a declarat:

"Ai o tehnică foarte bună, e un moment excelent! Felicitări pentru piesă!"

Theo a menționat:

"Mi-am ținut respirația aproape tot momentul. Raluca, pentru tine a meritat tot sezonul asta. Meriți tot ce e mai bun!"

Horia Brenciu a adăugat:

"Tu ai o voce nepământeană."

Smiley și Robert Lukian și-au unit vocile pentru "Oameni".

Mi se pare că cu această interpretare i-ați făcut cinste lui Aurelian Andreescu", a spus Irina Rimes.

Smiley a concluzionat:

"Sunt extrem de emoționat că am cântat această piesă, nu am cântat în viața mea așa ceva. Noroc că am cântat cu Robert. Este un mesaj pentru toți oamenii să fie mai iubitori, mai toleranți, să fim mai mult împreună pentru că împreună suntem puternici."

Narcisa Badea și Dan Bittman au încheiat finala celui de-al 12 sezon Vocea României. Cei doi au interpretat cântecul "Ochii tăi".

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Câștigătorul de la Vocea României 2024 e ales vineri; Ce momente se pregătesc

Aura Șova, Narcisa Badea, Robert Lukian și Raluca Moldoveanu au pregătit câte trei momente speciale pentru marea finală de la Vocea României 2024. Află cine sunt invitații speciali cu care vor cânta concurenții și cum îți poți vota finalistul preferat. Câștigătorul trofeului Vocea României 2024 este ales de către public.

Publicat

pe

Antrenorii de la Vocea României 2024
Antrenorii de la Vocea României 2024 │ FOTO: PRO TV

Vineri, 20 decembrie, de la 20:30, are loc marea finală a sezonului 12 Vocea României. Publicul va decide și anul acesta cine va fi câștigătorul trofeului și al premiului în valoare de 100.000 de euro.

Cei patru finaliști sunt:

  • Aura Șova, din echipa Tudor Chirilă,
  • Narcisa Badea, din echipa Irina Rimes,
  • Raluca Moldoveanu, din echipa Horia & Theo Rose,
  • Robert Lukian, din echipa Smiley.

Ce momente pregătesc finaliștii de la Vocea României 2024

Fiecare concurent va cânta, în finală, câte trei piese: una individuală, una alături de antrenori și una cu un invitat special.

Cine sunt invitații speciali ai finaliștilor de la Vocea României 2024

  • Aura Șova va interpreta o piesă alături de Marius Manole
  • Dan Bittman va urca pe scenă cu Narcisa Badea
  • Simion Bogdan - Mihai și Lăutarii de Mătase o vor susține pe Raluca Moldoveanu
  • Robert Lukian va cânta o piesă împreună cu Feli.

Lara Fabian urcă pe scena de la Vocea României 2024

În 2024, Vocea României o va întâmpina cu brațele deschise pe una dintre cele mai îndrăgite artiste ale lumii. Lara Fabian revine în țara noastră, special pentru a urca pe scena emisiunii.

Lara Fabian sau Lara Crokaert, pe numele său real, s-a născut în Etterbeek (Bruxelles - Belgia) și a început să compună muzică în 1978, după ce a primit de la părinți un pian. În 1986 a înregistrat primul său single, "L’Aziza est en pleurs" atunci având deja în palmares premiul întâi la concursul Le Tremplin de Bruxelles. Doi ani mai târziu a devenit cunoscută la nivel internațional cu piesa "Croire" cu care a reprezentat Luxemburg la Eurovision.

Cariera artistei a fost marcată de 16 albume, numeroase piese de succes, concerte sold out și milioane de fani. Anul trecut, Lara Fabian a încântat publicul bucureștean cu o apariție specială în cadrul unui concert aniversar dedicat maestrului Gheorghe Zamfir. Evenimentul a avut loc pe Stadionul Arcul de Triumf.

Cum votezi concurentul preferat

Câștigătorul sezonului 12 Vocea României va fi decis de public. Cei de acasă își pot vota favoriții prin SMS la 1444 sau, online, pe vot.protv.ro. Conform regulamentului, votul se desfășoară exclusiv pe teritoriul României, în ceea ce privește votul prin SMS și pe întreg teritoriul lumii, în ceea ce privește votul online.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Cum o susține Tudor Chirilă pe finalista lui la Vocea României 2024

Tudor Chirilă luptă pentru un nou trofeu la Vocea României. În 2024, Aura Șova ar putea fi cartea sa câștigătoare. Finalista este încurajată de antrenor cu un mesaj menit să atragă simpatia publicului.

Publicat

pe

Tudor Chirilă la Vocea României 2024
Tudor Chirilă la Vocea României 2024 │ FOTO: Captură YouTube

Marea finală de la Vocea României 2024 are loc vineri seară, pe 20 decembrie. Tudor Chirilă, antrenorul cu cele mai multe trofee, intră în această etapă alături de Aura Șova, o tânără în vârstă de 26 de ani, de profesie arhitect. Înaintea finalei, Tudor se adreseasă fanilor săi din online cu un mesaj menit să atragă atenția asupra calităților pe care Aura le are.

"Vineri avem finala Vocea României. Eu m-am procopsit cu fata asta specială, doctorandă în neuroarhitectură virusată cu muzică şi caval. Nu suntem favoriți, dar când am fost? Lucrăm momentele şi dacă o să vă placă….", a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.

Pe același ton autoironic, Aura i-a răspuns lui Tudor cu un alt mesaj.

"Și eu m-am pricopsit cu antrenorul ăsta mișto. Ce să facem? Ne descurcăm."

Cine este Aura Șova, finalista lui Tudor Chirilă de la Vocea României 2024

Aura Șova este arhitect și a întors patru scaune la audițiile pe nevăzute. Toți antrenorii au luptat pentru a o câștiga în echipa lor, Irina Rimes insistând cel mai mult în discursul ei. Aura a mers însă la Tudor, mărturisind că întotdeauna i-au plăcut vacanțele în Vama Veche.

Momentul Aurei de la audiții a depășit un milion de vizualizări, extrem de apreciat fiind și momentul său din confruntări. Tânăra a cântat piesa "Tu n-ai avut curaj", a Mădălinei Manole, și l-a convins pe Tudor că merită să meargă mai departe, în detrimentul lui David Marshall și al Teodorei Negreanu. Găsiți mai multe detalii despre momentele Aurei în articolul nostru de pe InfoMusic.

Cine sunt ceilalți finaliști de la Vocea României 2024

Ceilalți trei finaliști sunt:

  • Narcisa Badea (echipa Irina Rimes, fostă concurentă a lui Tudor Chirilă),
  • Raluca Moldoveanu (echipa Theo Rose și Horia Brenciu),
  • Robert Lukian (echipa Smiley).

Marea Finală de la Vocea României 2024 are loc pe 20 decembrie și poate fi urmărită pe Pro TV de la 20:30. Lara Fabian este invitat special al emisiunii.

Citește în continuare

Trending