Albumul „Hold On!” include reinterpretări ale unor melodii din repertoriul unor artiști clasici precum JJ Cale, Fleetwod Mac, Willie Dixon, ZZ Top sau The Doors. Piesele sunt înregistrate alături de invitați ca Loris Negruț (chitară și clape), Claudia Negruț (backing vocal) și Teodor Pop (clape, hammond, pian).
„Chiar dacă unii spun ca blues-ul este un gen de nișă, mie nu mi se pare așa. Dovada concretă o avem la concertele noastre, unde vine multă lume. Eu consider că blues-ul e la baza tuturor muzicilor, inclusiv a rock-ului“, a declarat Adi Bărar.
Adi Bărar Band a luat naștere în anul 2009, din dorina liderului formației Cargo de a se reîntoarce la rădăcinile stilului care a pus baza dezvoltării sale ca artist. Alături de Adi Bărar “Barezze”, la chitară și voce, din band fac parte și Kombell Cramba la bas și Cristi Rațiu „Acidutu” la tobe.
Primul single extras de pe albumul „Hold On!” este „Same Old Blues” și poate fi ascultat online.
AUDIO: Adi Bărar Band - "Same Old Blues"
Albumul "Hold On" va fi lansat în cadrul unui concert, ce va avea loc pe 2 iunie, la Berăria H din București.