Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Gorillaz lansează remixuri ale pieselor sale noi, cu contribuţia Bonobo şi Claptone

După ce ne-a oferit 4 melodii noi la finalul lui martie, Gorillaz a făcut acum publice remixurile acestor piese. Damon Albarn şi compania au lăsat piesa "Andromeda" pe mâna lui Bonobo, în vreme ce Claptone a mixat "We Got the Power".

Publicat

pe

Gorillaz Humanz coperta
Gorillaz Humanz coperta │ FOTO: www.facebook.com

Claptone este un producător de tech house care are un look unic, dat de masca de doctor pe care o poartă. Sub tutela sa "We Got the Power" devine o piesă dansabilă de 6 minute, bună pentru orice clubber şi pasionat de muzică house. Cu sample de tobe clasic, nişte "clap" şi un bas care îşi schimbă modulaţia la fiecare 2 minute, melodia îşi are punctul culminant spre final. Mizează prea puţin pe voce şi mai mult pe instrumental.

Bonobo în schimb preia "Andromeda" şi o duce în zona downtempo, cu ceva elemente de funk incluse. Artistul activ din 1999 a lansat un album nou în ianuarie în acest an, el ajungând pe locul 5 în topurile din UK. Piesa e ideală pentru un cocktail party sau un afterparty ce ţine până la răsărit.

Vine şi rândul lui "Ascension" să devină mai comercială şi prietenoasă pentru playlistul de cluburi via remix. De remixul său s-a ocupat Nic Fanciulli, producător britanic, care a inclus un bas ceva mai techno în ecuaţie. Acest DJ este activ din 2005 şi e deseori solicitat ca gazdă la emisiunile radio de la BBC, pentru talentul său la mixaj. Nic a transformat piesa hip-hop într-o producţie electronică de aproape 3 ori mai lungă ca durată şi cu o porţiune finală extrem de dansabilă.

Sintetizatorul adăugat e cireaşa de pe tort. Între timp Gorillaz pregăteşte lansarea albumului nou "Humanz" pentru 28 aprilie. Discul include colaborări de top, cu De La Soul, Pusha T, Mavis Staples sau Danny Brown.

Trending