Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

"Ca pe vremuri" - Holograf, Compact și Cristi Minculescu & Iris, pe aceeași scenă, la Arenele Romane

După 40 de ani de carieră, timp în care generații întregi au crescut cu muzica lor, trio-ul de aur al rock-ului românesc se reunește în spectacolul “Ca pe vremuri”. Holograf, Compact și Cristi Minculescu & Iris cântă împreună pe 15 iunie, la Arenele Romane.

Publicat

pe

Iris / Holograf / Compact
Iris / Holograf / Compact

Timp de 5 ore fără întrerupere, artiștii, care au împărțit sute de zile de distracție și amintiri de neuitat, aceleași scene, aceiași fani, vor transforma din nou, ca de fiecare dată, și acest concert într-o adevărată petrecere. Hituri precum “Fata din vis”, “Cântec pentru prieteni” (Compact), “Baby”, “Cine mă strigă în noapte” (Iris), “Banii vorbesc”, “Să nu-mi iei niciodată dragostea” (Holograf) vor răsuna de pe scena Arenelor Romane și de pe buzele miilor de nostalgici care își vor depăna amintirile cele mai dragi alături de trupele de suflet ale adolescenței.

Cei care au crescut și s-au îndrăgostit pe muzica lor, au trăit momentele rebele și libertine ale tinereții sau și-au dezlănțuit energia pe muzica rock, sunt așteptați să retrăiască, la Arenele Romane, ca pe vremuri, povestea celor mai puternice amintiri, alături de prietenii cei mai dragi.

Bilete la concertul "Ca pe vremuri" la Arenele Romane:

  • VIP (presale) - 225 lei
  • Categoria I (presale) - 144 lei
  • Categoria II (presale) - 117 lei
  • Categoria III (presale) - 72 lei
  • Categoria IV (presale) - 54 lei

Una dintre cele mai apreciate trupe din România, Holograf și-a început activitatea în 1978. După 1990, Holograf a schimbat puțin stilul muzical, mergând pe rock modern, printre cele mai cunoscute melodii ale formației fiind: “Banii vorbesc”, “Dincolo de nori”, “Ți-am dat un inel”, “Undeva departe” și “Să nu-mi iei niciodată dragostea”. După mai bine de 30 de ani de activitate a formației, Holograf  își continuă drumul în muzică în formula: Dan Bittman (voce), Edi Petroșel (tobe), Tino Furtună (clape), Romeo Dediu (chitară) și IulianVrabete (bas).

De-a lungul anilor, trupa Compact a adus emoția în inimile îndrăgostiților cu hituri precum “Fata din vis”, “Pe tine te-am ales”, “Cântec pentru prieteni”, “Mi-e tare dor de tine”, dar și prin miile de concerte susținute în toată țara timp de 40 de ani, cântând totodată și pe aceeași scena cu Bonnie Tyler, Europe, Scorpions.

Iris este una dintre cele mai îndrăgite trupe de rock din România. Cu o activitate muzicala de peste 35 de ani și 19 materiale discografice lansate, Iris are în repertoriu piese apreciate de publicul larg, precum "Somn Bizar", "Noaptea", "Să nu crezi nimic", ”Spre Ziuă”, "Baby","Totul sau nimic", ”Floare de Iris,”, "De vei pleca", ”Lady in Black”.

Comentează

Concerte & turnee

Holograf călătorește prin țară cu turneul "Sigur" - PROGRAM

Holograf ajunge din nou live la inimile fanilor din țară cu un turneu special. "Sigur" se desfășoară în perioada 14 februarie - 12 martie. Te invităm să consulți programul complet și să afli cât costă biletele.

Publicat

pe

Holograf - Cum bate inima ta la Sala Palatului 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În cadrul turneului "Sigur", Holograf va aduce pe scenele din România o combinație perfectă de hituri clasice precum "Ți-am dat un inel", "Dincolo de nori", dar și melodii noi, totul într-o atmosferă plină de emoție, energie și pasiune.

După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul muzical ce o definește. Holograf mizează pe conținut de valoare și surse de inspirație autentice, care au câștigat inimile fanilor de-a lungul timpului.

Program turneu Holograf - Sigur

Prețuri bilete turneu Holograf - Sigur

  • Bilete de acces la concertele Holograf din turneul "Sigur" se găsesc online, la prețuri cuprinse între 95 lei (+comision) și 300 lei (+comision), în funcție de oraș și categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, dă click pe evenimentul dorit, din lista de mai sus.

Info acces turneu Holograf - Sigur

*Toți participanții la spectacol cu vârsta peste 7 ani trebuie să dețină un bilet de acces. Copiii cu vârsta sub 7 ani care beneficiază de gratuitate nu trebuie să ocupe un loc (scaun) în sală.

**După începerea spectacolului, locurile afișate pe bilet nu mai pot fi garantate. Sunteți rugați să veniți din timp la spectacol pentru a nu îi deranja pe ceilalți spectatori.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Trending