"Saturnz Barz" are parte şi de un videoclip la 360 de grade fistichiu şi SF, iar celelalte clipuri primesc doar reprezentări sumare ale personajelor animate din Gorillaz. Toate aceste melodii noi se vor regăsi pe albumul "Humanz". Acesta a fost anunţat oficial de către liderul trupei, Damon Albarn, care a apărut la BBC Radio 1 pentru a marca premiera single-urilor.
"Saturnz Barz" este o colaborare cu Popcaan, iar "Andromeda" îi aduce şi pe cei de la D.R.A.M. în lumina reflectoarelor. A debutat la Radio X, post din Marea Britanie şi "We've got the Power", un featuring cu Noel Gallagher şi Jehnny Beth de la Savages. Premiera melodiei "Ascension" a fost marcată de Beats 1 Radio. Albarn a confirmat că "Humanz" este un album de tranziţie şi de transformare.
Totul ia forma unei fantezii întunecate aparent, iar discul a fost compus cu câteva luni înainte de alegerile din SUA. Inevitabil reflectă schimbările din societatea americană, dar şi pe cele globale. Solistul a ţinut să precizeze că până la urmă acest release este unul de "party şi club", deşi este întunecat. 14 piese au fost compuse de către Gorillaz şi colaboratori, care includ nume mari. Pe listă se află Carly Simon, Grace Jones, De La Soul, Kelela sau Mavis Staples.
Lansarea lui "Humanz" are loc pe 28 aprilie şi va exista şi o versiune Deluxe cu 5 melodii bonus. Formaţia virtuală lua naştere în 1998, sub aripa lui Damon Albarn şi Jamie Hewlett şi include 4 membri-avatar: 2D, Murdoc Niccals, Russel Hobbs şi Noodle.