Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Ara Malikian susține un nou concert la București în noiembrie 2017

Argintul e viu, iar vioara lui, din aur. E Ara Malikian: element rar, excentric și sclipitor. Violonistul se întoarce în România, după show-ul sold out de anul trecut. Noul său concert va avea loc pe 7 noiembrie, la Sala Palatului din București. În fața publicului se va prezenta același caracter exploziv și sălbatic, dar cu prilejul unui alt turneu. Subiectul rămâne neschimbat: adorația viorii.

Publicat

pe

Ara Malikian
Ara Malikian

Născut în Liban, cu origini armene, Ara Malikian descoperă de mic obiectul său de cult, vioara. E descoperit la rândul său la 14 ani, iar un an mai târziu devine cel mai tânăr student la prestigioasa Universitate de Muzică și Teatru din Hanovra. De-acolo începe o carieră care îl duce pe marile scene ale lumii, de la Carnegie Hall, NY, până la Salle Pleyel din Paris. Deși trăiește în Madrid, și poate fi luat drept spaniol, Malikian rămâne tributar originilor sale orientale.

Malikian e fascinat de muzica gitanilor, flamenco, tango, dar și de muzica arabă sau klezmer. Incursiunile sale în diverse culturi îl aduc și prin cea română: Malikian cântă în manieră proprie ”Ciocârlia” lui Angheluș Dinicu.

Repertoriul său de violonist include toate capodoperele scrise vreodată pentru vioară. Pe majoritatea le reinterpretează sub semnătura sa unică. Numeroasele lui distincții includ premii precum: ”Felix Mendelssohn” (1987 Germania), “Pablo Sarasate” (1995 Spania), “Niccolo Paganini” (Italia), “ZinoFrancescatti” (Franța), “International Artists Guild” ( USA), și o nominalizare la Latin Grammy Awards în 2015 la categoria ‘’Best long duration Music Video’’.

Noul album scos în 2016, acum și turneu, “The Incredible Tour of Violin” e inspirat de relația artistului cu instrumentul său. Vioara iese din mâinile unui iscusit meșter în Modena-Italia, călătorește în Liban acolo unde micuțul Ara, în vârstă de trei ani, o primește cadou de la tatăl său. Din acel moment cei doi devin de nedespărțit, îl descoperă pe Paganini și pornesc într-o fascinantă călătorie muzicală prin epoci si genuri muzicale diverse.

Programul concertului Ara Malikian:

Concertul ‘’Ara Malikian-The Incredible Tour of Violin’’ are loc pe 7 noiembrie 2017, ora 20:00, la Sala Palatului. Accesul publicului se face începând cu ora 19:00.

Cu un nou repertoriu, alături de Malikian și vioara sa urcă pe scenă: Humberto Armas (violă), Hector El Turco (percuție), Cristina Lopez (violoncel), Jorge Guillen Del Castillo (vioară), Tania Bernaez Abad (contrabas), Nantha Kumar (table indiană), Tony Carmona (chitară).

Prețuri bilete la concertul lui Ara Malikian:

Presale (până pe 4 aprilie): 

  • VIP - 260 lei
  • Categoria I - 198 lei
  • Categoria II - 162 lei
  • Categoria III - 135 lei
  • Categoria IV - 108 lei

După 4 aprilie:

  • VIP - 260 lei
  • Categoria I  - 220 lei
  • Categoria II - 180lei
  • Categoria III  - 150 lei
  • Categoria IV - 120 lei

Biletele se pot cumpăra online sau din următoarele puncte de vânzare: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte marți, 7 noiembrie 2017

Ara Malikian

Loc
Sala Palatului

Trending