Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noul single Maroon 5 - "Cold" ft. Future - AUDIO

Maroon 5 a lansat o nouă piesă, intitulată "Cold". Formația alege, astfel, să aniverseze Valentine's Day alături de cei care au trăit experiențe de cuplu mai puțin plăcute, închinând parcă un pahar în cinstea persoanelor care nu se află într-o relație.

Publicat

pe

Concert Maroon 5 în Piața Constituției din București pe 5 iunie 2016 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Noul single "Cold" a fost compus de Adam Levine împreună cu Jacob Kasher Hindlin, John Ryan, Justin Tranter și Phil Shaouy. Melodia este înregistrată în colaboarre cu rapper-ul american Future.

Trupa nu a anunțat încă dacă noua piesă se va regăsi pe un viitor album. Se știe, însă, că pentru această melodie a fost filmat deja un videoclip. Lansarea lui este programată mâine, pe 15 februarie.

Maroon 5 - "Cold" ft. Future - AUDIO

Trupa Maroon 5, intitulată inițial Kara's Flowers, a devenit cunoscută odată cu lansarea albumului de debut ”Songs About Jane”. Lansat în 2002, discul s-a vândut până în prezent în peste 10 milioane de exemplare, formația fiind apreciată pentru sound-ul ce îmbina într-un mod creativ muzica pop cu rock alternativ, soul și funk. Pe acest album se regăsesc hiturile "This Love", "Harder to Breathe", "She Will Be Loved".

Au urmat albumele ”It Won't Be Soon Before Long” (2007), ”Hands All Over” (2010), ”Overexposed” (2012) și  ”V” (2014), sound-ul formației evoluând treptat dinspre pop rock și rock alternativ către un pop mai pronunțat. Potrivit Billboard, Maroon 5 ocupă locul al 44-lea în lista "Greatest of All Time Hot 100 Artists".

Maroon 5 îi are în componență pe Adam Levine (voce și chitară), Jesse Carmichael (clape, sintetizatoarare, chitară și voce secundară), Mickey Madden (bas), James Valentine (chitară, voce secundară), Matt Flynn (tobe) și PJ Morton (clape și voce secundară).

În iunie 2016, Maroon 5 a susținut primul concert în România. Evenimentul a avut loc în Piața Constituției din București.

Trending