Goran Bregovic este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști balcanici, legătura sa cu România fiind foarte strânsă. Acesta s-a născut în 1950, într-o familie cu origini mixte: tatăl său croat și mama de ginte sârbă. După ce părinții săi au divortat, viitorul artist a rămas cu mama în Sarajevo. Cea mai mare parte din copilărie ți-a petrecut-o la Școala de Muzică, studiind vioara. Paradoxal, instituția de învățământ a decis să îl exmatriculeze, pentru "lipsa de talent". La scurt timp după excluderea lui din școală, mama sa i-a cumpărat o chitară.
Goran a început să cânte muzică populară într-un bar din orașul Konjic. În 1971, alături de un alt artist aspirant, Zoran Redzia, au început să cânte într-o trupă numită "Jutro" (n.r. "Buna dimineata"). În această formulă, muzicianul a avut o mulțime de spectacole și a început să guste succesul din plin. La 1 ianuarie 1974, trupa și-a schimbat numele în "Bijelo Dugme" ("Butonul Alb").
În 1975, când se pregătea de cariera de profesor al ideologiei oficiale la aceea vreme, marxism-leninism, formația Bielo Dugme a câștigat popularitate în Iugoslavia. A renunțat la vocația de dascal și a devenit idolul tinerilor și cel mai important star al țării sale. S-a retras din Bielo Dugme în anii '90, având la activ 13 albume vândute în 6 milioane de exemplare. După zece ani de muzică rock, Bregovic a renunțat la acest gen pentru a se dedica stilului care l-a făcut cunoscut în întreaga lume: o combinație de ritmuri tradiționale balcanice, cu sonorități rock.
Prețuri bilete la concertul Goran Bregovic din 2017:
- earlybird, până pe 2 mai: 169 Lei - categoria A, 99 Lei - categoria B, 65 Lei - categoria C
- presale, până pe 1 septembrie: 185 Lei - categoria A, 119 Lei - categoria B, 75 Lei - categoria C
- după 1 septembrie și în ziua concertului: 200 Lei - categoria A, 130 Lei - categoria B, 100 Lei - categoria C
Așezarea locurilor în sală:
- Categoria A: cu loc în tribuna sectoarele K si E,
- Categoria B: fără loc, în fața scenei,
- Categoria C: cu loc pe scaun, sau fără loc (în picioare), în spatele Categoriei B, în Arenă.
Acces copii:
- Copiii sub 7 ani vor găsi la intrare bilete la jumătate de preț.