Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Trupa Damian & Brothers susține un concert aniversar la Sala Palatului în luna martie

Damian & Brothers va concerta, alături de invitați speciali, pe 31 martie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00. Artistul va sărbători 10 ani de la înființarea trupei, precum și ziua de naștere acolo unde se simte cel mai bine: pe scenă, alături de muzicieni.

Publicat

pe

Damian & Brothers
Damian & Brothers │ FOTO: Carmen Obreja / Mediafax

La 10 de la înființare și 7 ani de la ultimul concert, Damian & Brothers revine la Sala Palatului cu un show ce va oferi publicului oportunitatea de a asculta în variantă live cel mai recent album al artistului, ”Gypsy Rock”.

Materialul include reinterpretări ale unor cântece celebre din repertoriul românesc al secolului XX (”Șaraiman”, ”În stație la Lizeanu”, ”Mona”, ”Constantine, Constantine”, ”Cine-a pus cârciuma-n drum” etc.), amestecând instrumentele tradiționale lăutărești cu elemente de rock și ritmuri de dubstep, reggae și gypsy blues.

Pentru că ”Gypsy Rock” a reprezentat un proiect aparte pentru Damian, primul de acest fel realizat în România, artistul și-a dorit să îl pună în scenă alături de cei cu care a colaborat la realizarea acestuia, într-o zi specială pentru el. 31 martie este ziua de naștere a lui Damian și o va sărbători împreună cu publicul său, dar și colegii de scenă, la Sala Palatului. Printre artiștii care vor urca pe scena Sălii Palatului alături de Damian și orchestra sa, se numără: Smiley, Grasu XXL, Lora, Alina Eremia, Cristina Balan, și mulți alții.

“Damian & Brothers a fost și este cel mai frumos proiect din viața mea! La 10 ani de la înființare, m-am gândit să fac un album aniversar cu ajutorul tuturor artiștilor prieteni care au înregistrat alături de noi pe ”Gypsy Rock”.

Așa că vă aștept pe 31 martie, de ziua mea de naștere, să sărbătorim 10 ani aniversari ai trupei Damian & Brothers! O să fie nebunie mare, fraților!”

Bilete la concertul aniversar Damian & Brothers:

Biletele pentru concertul Damian & Brothers de la Sala Palatului sunt disponibile la următoarele categorii de prețuri:

  • Categoria I: 260 lei
  • Categoria II: 220 lei
  • Categoria III: 180 lei
  • Categoria IV: 120 lei
  • Categoria V: 85 lei

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 31 martie 2017

Damian & Brothers

Loc
Sala Palatului

Concerte & turnee

Cum e la Târgul de Crăciun din București 2024 - Programul concertelor gratuite și prețurile principalelor atracții

Târgul de Crăciun din București 2024 s-a deschis. În Piața Constituției s-au aprins luminițele, iar primele concerte au dat tonul atmosferei festive. Până pe 26 decembrie, sărbătoarea continuă. În articol găsești programul concertelor, dar și prețurile atracțiilor principale, de la roata panoramică și trenuleț la delicii culinare.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din București 2024
Târgul de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Târgul de Crăciun București

Pe 29 noiembrie, Târgul de Crăciun din Piața Constituției s-a deschis. Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din București a debutat cu aprinderea luminițelor și concertele susținute de Nicole Cherry și Loredana Groza. Târgul va rămâne deschis până pe 26 decembrie, perioadă în care vizitatorii se pot bucura de produsele comercializate în cele peste 130 de căsuțe, de roata panoramică, de trenulețul electric, de carusel și, nu în ultimul rând, de Casa lui Moș Crăciun.

Câteva prețuri orientative de la Târgul de Crăciun din București 2024:

  • Un pahar de vin fiert - 10 lei / 14 lei / 20 lei
  • Ciocolată caldă Dubai - 30 de lei
  • O căsuță de turtă dulce - 22 de lei
  • Un Moș Crăciun de turtă dulce - 20 de lei
  • Kataif cu nucă - 10 lei / 100 g
  • Baclava cu fistic - 8 lei / 100 g
  • Cozonac cu mac - 9 lei / 100 g
  • Pizza Margherita - 25 lei
  • Pizza Salami - 30 lei

În cele peste 130 de căsuțe, vizitatorii vor găsi și produse realizate de meșteșugari și artizani locali. Printre acestea se numără obiecte din ceramică pictate manual, obiecte de vestimentație tradițională, bijuterii și obiecte de decor.

Cât costă atracțiile pentru copii

Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.

  • O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
  • O tură în roata panoramică - 25 de lei

Casa lui Moș Crăciun

În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.

Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:

  • 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
  • Între 16 – 20 și 23 – 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.

"Atelierul Elfilor"

Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:

  • luni – joi (16:00 – 21:00),
  • vineri – duminică (14:00 – 21:00)
  • între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).

Care sunt costurile și așteptările organizatorilor

"Ediția din 2024 este similară cu cea din 2023. Am avut anul trecut 1, 3 milioane de vizitatori, din care 30% turiști străini. Ne costă cam 8 - 9 milioane și recuperăm cam 3 - 4. Diferența e plătită de municipalitate", a declarat Nicușor Dan, intervievat de prosturile de tevelviziune prezente la târg.

Care este programul concertelor gratuite de la Târgul de Crăciun din București 2024

În Piața Consituției au fost amenajate două zone artistice - O zonă urbană și una tradițională. În Zona Urbană vor întrețina atmosfera diferiți DJ, iar în zona tradițională vor avea loc momente artistice susținute de cunoscuți interpreți români.

Publicul se va bucura de show-uri live din partea unor artiști precum: Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Iris, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Feli, Narcisa Suciu, Florin Ristei, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Direcția 5, Damian & Brothers. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.

În articolul nostru de pe InfoMusic găsiți și harta Târgului de Crăciun din București 2024, precum și detalii privind mijloacele de transport în comun.

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 Moonlight Breakfast – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 Alina Eremia

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 Mario Fresh

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 Andia

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 Bere Gratis
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 Bosquito

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
  • 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band

Vineri, 20 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 18:50 Florin Grigore
  • 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
  • 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
  • 20:30 – 21:30 Elena Gheorghe

Sâmbătă, 21 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 – 20:30 Narcisa Suciu
  • 20:30 – 21:30 Feli

Duminică, 22 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
  • 19:00 – 19:40 Ducu Bertzi
  • 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
  • 20:40 – 21:30 Florin Ristei

Luni, 23 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
  • 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
  • 20:30 – 21:30 Ştefan Hrușcă

Marţi, 24 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic

Miercuri, 25 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
  • 19:30 – 20:30 The URS
  • 20:30 – 21:30 Direcția 5

Joi, 26 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Alexia Ţalavutis
  • 19:30 – 20:30 Diana Matei & Taraful Cleante
  • 20:30 – 21:30 Damian & Brothers
Citește în continuare

Concerte & turnee

Damian Drăghici a magnetizat sala Operei Române cu albumul introspectiv "Meditații românești"

Marți seară, pe 26 noiembrie, Damian Drăghici a lansat pe scena Operei Române din București albumul "Meditații românești", un tribut adus rădăcinilor ancestrale. Evenimentul s-a desfășurat cu casa închisă.

Publicat

pe

Damian Drăghici
Damian Drăghici

Aproape 1000 de spectatori cau avut parte, timp de 90 de minute, de o călătorie muzicală meditativă și introspectivă prin toate etapele vieții pentru reconectarea cu rădăcinile și valorile culturale și spirituale profunde și atât de grăbit lăsate uitării în fuga zilelor.

Damian Drăghici: "Trecutul este trunchiul care ne sprijină să mergem mai departe. Această muzică vorbește mai întâi sufletului"

"Am creat Meditații Românești pentru a ne reîntoarce, prin muzică, la legătura ancestrală pe care sufletul nostru o are cu locul în care ne-am născut. În zilele noastre, uităm adesea de trecut, fiind prea concentrați pe viitor. Dar trecutul este trunchiul care ne sprijină să mergem mai departe. Această muzică vorbește mai întâi sufletului, comunicând prin legăturile profunde pe care le avem cu arta și cu pământul natal", a declarat Damian Drăghici.

Comcertul a găzduit 13 artiști pe scenă: Damian Drăghici la nai, voce, tilincă și caval, Cristina Stroe, soția artistului, la voce, Peter Perantz la pian, Costinel Mirea și Daniel Rotariu la vioară, Rodin Moldovan la violoncel, Sorin Romanescu la ghitară, Maria Bilde la harpă, Marius Mihalache la țambal și Lorin Mihalache și Gabriel Bălașa la percuții.

Damian Drăghici în cadrul concertului de la Opera Română

Damian Drăghici în cadrul concertului de la Opera Română

Proiectul introspectiv "Meditații Românești" s-a dorit a fi asemenea unui basm folcloric, în care vibrațiile magice ale instrumentelor se contopesc cu vocile și sufletele celor de pe scenă și din public.

Damian Drăghici: ""Meditații Românești" va fi disponibil în exclusivitate pe aplicația Inspir, pentru că acest album este o filă dintr-o poveste și nu putem desprinde fila din cartea din care face parte"

Damian Drăghici a anunțat că noul său album, care este poate cel mai profund și artistic proiect al carierei sale, va mai putea fi ascultat doar într-un context exclusivist de tip experiență, într-un mediu potrivit pentru o călătorie prin timp și suflet.

"Vom lansa undeva până la finalul anului o aplicație-experiență, Inspir (În spirit românesc). Aceasta va include sesiuni de meditație unice, inspirate din tradițiile și sunetele pământului românesc pentru a reconecta utilizatorii cu vibrațiile de odinioară. "Meditații Românești" va fi disponibil în exclusivitate pe aplicația Inspir, pentru că acest album este o filă dintr-o poveste și nu putem desprinde fila din cartea din care face parte", a explicat artistul în timpul evenimentului care a redat sunetele autentice ale României străvechi.

Spectatorii veniți să experimenteze muzical, sub creativitatea, conceptul și talentul lui Damian Drăghici, legătura și călătoria dintre suflet și pământul natal, au găsit pe scaune un ghid al acestui drum profund, denumit "Hărțile sufletului. Veniri și deveniri. Stări și instaurări. Treceri și petreceri." Conceptul spectacolului "Meditații românești" a reprezentat artistic și muzical o trecere meditativă prin toate etapele vieții omului, de la trezirea pe lume, până la îndrăgostirea inimii sau rânduirea lumii.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Târgul de Crăciun din București 2024 se deschide; Vezi PROGRAMUL complet

În 2024, Târgul de Crăciun din București își va deschide porțile pe 29 noiembrie, începând cu ora 17:00. Loredana Groza va urca pe scenă în ziua deschiderii, după momentul aprinderii iluminatului festiv. Programul complet al târgului din Piața Constituției este disponibil în articol.

Publicat

pe

Programul Târgului de Crăciun din București 2024
Programul Târgului de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Colaj postere eveniment

Vineri, 29 noiembrie, publicul bucureștean este așteptat la deschiderea unei noi ediții a Târgul de Crăciun din București. Ca în fiecare an, și în 2024 evenimentul va include atracții specifice de sărbători, precum carusel, trenuleț, roată panoramică, Căsuța lui Moș Crăciun, spectacole de teatru și un brad înalt de 30 de metri. Nu vor lipsi nici căsuțele în care se vor comercializa produse culinare autohtone, precum și suveniruri de sărbători realizate de meșteșugari. Intrarea la eveniment este liberă.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției va fi deschis publicului în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie.

Aprinderea luminițelor de Crăciun și concert Loredana Groza

Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Constituției se vor aprine milioane de luminițe ce vor însufleți Bucureștiul. Iuliana Tudor va fi gazda evenimentului în seara deschiderii, iar Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Răzvan Rădos (asistat de pianista Magdalena Faur), va concerta la Târgul de Crăciun București și va aprinde luminile de sărbătoare ale orașului.

De la ora 18:15, publicul va putea asista la un concert Nicole Cherry, urmând ca Lordana Groza să urce pe scenă la ora 20:00.

Ce alți artiși vor concerta la Târgul de Crăciun din București 2024

Pe scena din Piața Constituției vor urca:

  • Ovidiu Lipan Țăndărică, Lidia Buble, Moonlight Breakfast, Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Bere Gratis,  Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Feli, Ducu Bertzi, Florin Ristei, Ștefan Hrușcă, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic, Direcția 5, DAMIAN & BROTHERS. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.

Programul complet al Târgului de Crăciun din București 2024

Târg de meșteșug, creație și produse culinare autohtone / Carusel / Trenuleț / Roată panoramică

  • 29 noiembrie: 17:00 – 22:00
  • 30 noiembrie, 1, 7, 8, 14, 15, 21, 22, decembrie: 10:00 – 22:00
  • 2 – 6, 9 – 13, 16 – 20 și 23, 24, 25, 26 decembrie: 12:00 – 22:00

Casa lui Moș Crăciun

Magia scrisorilor de Crăciun – spiridușii îi așteaptă pe toți copiii, pentru a-și realiza propriile scrisori cu dorințele de Crăciun.

  • 29 noiembrie: 17:00 – 22:00
  • 30 noiembrie, 1, 7, 8, 14, 15, 21, 22, decembrie: 10:00 – 13:00/ 17:00 – 22:00
  • 2 – 6, 9 – 13, 16 – 20 și 23 – 26 decembrie: 12:00 – 14:00/ 17:00 – 22:00

Întâlnește-l pe Moș Crăciun

  • 14 decembrie: 17:00 – 22:00
  • 15, 21, 22, decembrie: 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00
  • 16 – 20, 23, 24 decembrie: 12:00 – 14:00/ 17:00 – 22:00

Mascote și artiști animatori pe picioroange

  • 29, 30 noiembrie, 6, 7, 8, 14, 15, 21 – 26 decembrie: 18.00 – 20.00

Programul artistic al Târgului de Crăciun din București 2024

ZONA URBANĂ

  • 29 noiembrie: 17:00 – 22:00 DJ SET CS84
  • 30 noiembrie, 6, 7, 8, 13, 14, 15, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26 decembrie: 16:00 – 19:00 DJ SET
  • 2, 3, 4, 9, 10, 11, 16, 17, 18 decembrie: 17:00 – 21:00 DJ SET
  • 5, 12, 19 decembrie: 19:00 – 21:30 DJ Xmas Parties

ZONA TRADIŢIONALĂ

Vineri, 29 noiembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 17.00 – 17.30 DJ Set CS84
  • 17.35 – 17.55 Corul de copii Radio
  • 18.00 Moment aprindere iluminat festiv
  • 18.15 – 18.45 NICOLE CHERRY
  • 19.00 – 20.00 DJ Set CS84
  • 20.00 – 21.00 LOREDANA

Sâmbătă, 30 noiembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Tărâmurile îngheţate"

Prezentator: Lucian Ghimiși

  • 19:00 – 19:30 Musicals by Gina Pavel
  • 19:30 – 20:30 LIDIA BUBLE
  • 20:30 – 21:30 OVIDIU LIPAN ŢĂNDĂRICĂ cu Fanfara din Zece Prăjini şi Paula Crişan

Duminică, 1 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Clara şi Spăgătorul de Nuci"

Program special dedicat Zilei României

Prezentator: Daniel Tudorică

  • 17:00 – 17:30 Ansamblul Artistic Profesionit "Baladele Deltei" din Tulcea
  • 17:30 – 17:45 Minoritatea ucraineană – Ansamblul "Kolomeika" din Siret, jud. Suceava
  • 17:45 – 18:15 Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" din Focșani
  • 18:15 – 18:30 Comunitatea aromână – Ansamblul "Iholu" din Constanţa, coordonator Mirela Goga
  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Burnasul" din Teleorman
  • 19:00 – 19:15 Minoritatea greacă – Ansamblul "Asteria" al Uniunii Elene din România, Filiala Bucureşti
  • 19:15 – 20:30 Ansamblul Profesionist "Drăgan Muntean" din Hunedoara, dirijor George Cîlţea cu soliştii: Ciprian Roman, Cristian Fodor, Iulia Mihai, Ilie Caraş, Ingrid Boengiu, Andreea Feraru, Daniel Pop
  • 20:30 – 21:30 FUEGO – Drag de România Noastră!

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 MOONLIGHT BREAKFAST – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 ALINA EREMIA

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 MARIO FRESH

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 ANDIA

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 BERE GRATIS
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 BOSQUITO

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 COSMIN SELEŞI ORCHESTRA
  • 20:30 – 21:30 MARIUS MIHALACHE BAND

Vineri, 20 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 18:50 Florin Grigore
  • 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
  • 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
  • 20:30 – 21:30 ELENA GHEORGHE

Sâmbătă, 21 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 – 20:30 NARCISA SUCIU
  • 20:30 – 21:30 FELI

Duminică, 22 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
  • 19:00 – 19:40 DUCU BERTZI
  • 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
  • 20:40 – 21:30 FLORIN RISTEI

Luni, 23 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
  • 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
  • 20:30 – 21:30 ŞTEFAN HRUŞCĂ

Marţi, 24 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic

Miercuri, 25 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
  • 19:30 – 20:30 THE URS
  • 20:30 – 21:30 DIRECŢIA 5

Joi, 26 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 ALEXIA ŢALAVUTIS
  • 19:30 – 20:30 DIANA MATEI & TARAFUL CLEANTE
  • 20:30 – 21:30 DAMIAN & BROTHERS
Citește în continuare

Trending