Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Kasabian lucrează la cel de-al 6-lea album, un material ce promite hituri

Kasabian a oferit recent detalii despre albumul nou la care lucrează. Cel de-al 6-lea disc al formației britanice va fi lansat anul acesta și va include piese de care Serge Pizzorno este extrem de mândru.

Publicat

pe

Kasabian la Peninsula 2011
Kasabian la Peninsula 2011

Chitaristul şi principalul autor al versurilor melodiilor, Serge Pizzorno, are o mare încredere în noul material. Acesta susține că unele dintre melodii sunt "cele mai bune pe care le-a scris". Vocalul Tom Meighan a afirmat la rândul său că piesa "Put Your Life on It", prima confirmată de pe album, poate chiar fi comparată cu "Let it Be" de la Beatles.

Noul disc, ce nu are încă un titlu, este succesorul lui "48:13", material lansat de formaţie în 2014. Iată ce a avut de spus chitaristul Serge Pizzorno despre piesele noi:

”În mai albumul era gata, dar cum nu am avut timp liber, am considerat că e momentul pentru prima mea vară liberă. A fost incredibil, m-am căsătorit, am fost în vacanţă şi am trăit puţin. Când am revenit în septembrie, am dat cu graffiti peste tot ce compusesem. Creasem o serie de cântece acustice frumoase, dar am dat cu graffiti peste ele, ducându-le la un alt nivel. Am scris o altă melodie, care e incredibilă şi apoi la două săptămâni după am scris cea mai bună melodie din viaţa mea.

Ea se numeşte "Bless This Acid House". Este superbă. Trăim în vremuri nebune am simţit că lumea se prăbuşeşte pe mine. Am simţit totuşi că toată lumea a zis destul, deci această melodie e energie pozitivă pură.”

Kasabian a confirmat recent şi o serie de concerte în acest an, inclusiv trei show-uri în Italia.

Kasabian îşi începea activitatea în 1997 şi primea distincţia "Best British Group" la Brit Awards în anul 2010. Grupul britanic a ajuns în România la Summer Well 2015 (galerie foto aici), dar şi la Peninsula 2011 şi ne-a vizitat prima oară în 2007, la B'Estival, împărţind scena cu Alice Cooper.

Trending