Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Ed Sheeran indică titlul celui de-al 3-lea album cu un teaser criptic - VIDEO

După un an în care a stat departe de Instagram, Facebook și Twitter pentru a călători și a compune, Ed Sheeran a revenit la început de 2017 cu vești despre cel de-al 3-lea album de studio. Artistul a publicat pe Twitter un teaser ce indică, cel mai probabil, titlul noului său disc.

Publicat

pe

Ed Sheeran
Ed Sheeran │ FOTO: www.playbuzz.com

Dacă Adele s-a lăsat inspirată de vârsta sa la momentul compunerii pieselor atunci când și-a denumit albumele (”19”, ”21”, ”25”), Ed Sheeran pare fascinat de simboluri matematice.  După discurile ”+” și ”X”, artistul indică un viitor album intitulat ”÷”. Numele nu a fost confirmat oficial, însă teaser-ul publicat de Ed pe Twitter sugerează că ”÷” are legătură cu cel de-al 3-lea album, anterior artistul anunțând că în 2017 va reveni cu muzică nouă.

 

La scurtă vreme de la publicarea acestui clip, Ed a dezvăluit un nou teaser, ce include un vers dintr-o posibilă piesă nouă: ”When I was six years old I broke my leg…”. Mai multe detalii vor fi dezvăluite vinerea aceasta (6 ianuarie).

 

După un ultim album vândut în peste 10 milioane de exemplare, hituri pe radio și concerte pe cele mai mari stadioane, Ed Sheeran a hotărât în decembrie 2015 să ia o pauză de la viața publică, pentru a aprecia din nou micile detalii. Artistul britanic anunța atunci pe paginile de Facebook, Twitter și Instagram că va renunța la orice mijloc de comunicare online pentru a călători.

"Iau o pauză de la statul pe telefon, e-mail și toate mijloacele de comunicare online. Am trecut prin experiențe extraordinare în ultimii 5 ani, dar în final am constatat că am ajuns să-mi văd viața printr-un ecran, așa încât am hotărât că profit de faptul că nu trebuie să fiu undeva sau să fac ceva anume în perioada următoare pentru a călători și a vedea tot ceea ce am ratat până acum."

Pentru a-și liniști fanii, ce ar fi putut deduce că va lua o pauză și de la cariera muzicală, Ed a specificat că cel de-al 3-lea album începea să capete contur încă de atunci (2015) și că nu va dura mult până când publicul va putea asculta noile compoziții.

Ed Sheeran a fost în 2014 una dintre revelațiile industriei muzicale. La doar 24 de ani, artistul britanic a ajuns la performanța de a susține concerte sold-out pe Stadionul Wembley din Londra, a cărui capacitate ajunge la 80.000 de spectatori. De asemenea, cel de-al doilea album din cariera sa, ”X”, a devenit cel mai ascultat album de pe Spotify din 2014, atingând recordul de 430 de milioane de stream-uri.

Concerte & turnee

Concert Ed Sheeran 2024 la Arena Națională: program și reguli de acces

Pe 24 august, Ed Sheeran va urca din nou pe scena Arenei Naționale cu un show ce face parte din turneul "+ - = ÷ x". Organizatorii au comunicat regulile și programul de acces, precum și alte informații utile pentru participanți.

Publicat

pe

Ed Sheeran în concert la București pe 3 iulie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Starul britanic Ed Sheeran vine pentru a doua oară în București, după ce în iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni, făcându-și apariția îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Artistul a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale în fața unui stadion arhiplin și a fost impresionat de faptul că românii îi știu versurile pe de rost.

Anul trecut, Ed Sheeran a lansat două albume, "- (Subtract)" și "Autumn Variations", la care a lucrat cu Aaron Dessner, membru al trupei The National, ambele ajungând pe locul 1 în întreaga lume. Lansate în mai, respectiv septembrie, albumele au câștigat imediat aprecierea criticilor.

Program acces:

  • Deschiderea porților: 16:00
  • Program casă de bilete: 12:00 - 19:30
  • Program puncte de informare bilete: 16:00 - 19:30

Reguli de acces:

Pentru a putea intra în locația concertului, participanții trebuie să dețină:

  • biletele achiziționate
  • confirmarea plății

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrare și, la cerere, dovada plății biletelor.

Accesul în locația concertului va fi permis doar pe baza unui bilet valid. Participanții trebuie să păstreze biletul pe toată durata concertului.

Accesul în zona concertului va începe la ora 16:00. Deoarece pot apărea cozi și întârzieri în program din cauza traficului și procesului de acces, participanții sunt rugați să ajungă cât mai devreme posibil la intrare. După deschiderea porților, accesul se va face pe tot parcursul evenimentului. Concertul are loc în aer liber.

Participanții sunt obligați să se supună controlului corporal realizat la intrare de echipa de securitate.

Participarea la eveniment este pe propria răspundere, inclusiv pentru:

  • persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale de sunet, efectele vizuale și audio reprezintă un risc, își asumă întreaga responsabilitate pentru daunele pe care le-ar putea suferi participând la acest eveniment. Spectacolul poate include și efecte de lumină puternice care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice.

În timpul evenimentului, participanții sunt rugați să păstreze locurile (pentru biletele cu locuri) și sectoarele (pentru biletele pe teren). Persoanele care doresc să părăsească zona evenimentului pot face acest lucru, dar dacă doresc să intre din nou, vor trebui să cumpere bilete noi.

Accesul cu animale de companie este strict interzis.

Accesul este interzis persoanelor aflate sub influența alcoolului.

Acces copii

Prezența copiilor sub 6 ani nu este permisă la eveniment. Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani pot intra doar cu bilete valabile și însoțiți de un adult. Copiii cu vârsta între 14 și 18 ani pot veni neînsoțiți cu bilete valabile DOAR dacă au un mandat semnat de un părinte / tutore legal.

Harta Arena Națională pentru concertul Ed Sheeran 2024

Harta Arena Națională pentru concertul Ed Sheeran 2024

Este INTERZIS accesul cu:

  • genți sau rucsacuri mari (mai mari decât o coală A4);
  • sticle, conserve;
  • alimente sau băuturi din afara locației;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte laser (de exemplu, pointere, brichete cu laser);
  • iPad-uri, tablete, camere GoPro sau similare, selfie stick-uri;
  • drone (de orice dimensiune);
  • bannere sau postere mai mari decât o coală A3;
  • umbrele (în caz de ploaie, sunt permise doar pelerine de ploaie);
  • camere foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiective detașabile);
  • înregistratoare audio și video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • cuțite, spray-uri paralizante, lanțuri sau alte obiecte periculoase;
  • alcool;
  • alimente, băuturi sau lichide de orice fel;
  • droguri ilegale / interzise / periculoase / toxice sau substanțe / medicamente, cu excepția substanțelor necesare din motive medicale clar dovedite (persoanele cu afecțiuni medicale trebuie să aibă dovada că pot intra la eveniment cu medicamentele necesare).

Este strict interzisă vânzarea băuturilor alcoolice, energizantelor și țigărilor către persoane sub 18 ani la punctele de vânzare din stadion!

Transport public

  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 40, 55, 86, 90, 104 și 311 să funcționeze cu un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 24.08.2024, pentru a asigura transportul spectatorilor care participă la concertul susținut de artistul Ed Sheeran pe Arena Națională.
  • Totodată, între orele 23.20-00.30, parcul de vehicule al liniilor de noapte N1, N10, N102 și N109 va fi suplimentat, astfel încât autobuzele vor sosi în stații la intervale de 5 și 10 minute.

Așadar, după terminarea spectacolului, liniile 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor funcționa în felul următor:

  • Tramvaiele liniei 40 vor trece prin stația „Arena Națională”, pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri” la orele 23.20, 23.30, 23.40, 23.55, 00.10 și 00.25
  • Tramvaiele liniei 55 vor trece prin stația „Bd. Pierre de Coubertin”, pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri” la orele 23.25, 23.45 și 00.05
  • Troleibuzele liniei 86 vor pleca de la „Arena Națională” spre „Clăbucet” la orele 20, 23.30, 23.45, 00.00, 00.15, 00.30.

Alte informații utile

Pe toată durata evenimentului, organizatorul, partenerii organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra și fotografia doar în condițiile comunicate la acreditare. Participanții recunosc că există posibilitatea să apară în astfel de materiale, fără a putea formula pretenții asupra drepturilor asupra acestor materiale.

Organizatorul are dreptul de a utiliza aceste materiale, de a le publica pe diverse canale (de exemplu, Facebook, Instagram, YouTube, etc.) și de a le folosi în campanii publicitare fără a compensa în vreun fel participantul. Participanții au dreptul să filmeze și să fotografieze zonele la care au acces, dar vor folosi acest material exclusiv pentru uz personal.

În timpul evenimentului, participanții sunt rugați să respecte agenții de securitate, să colaboreze cu aceștia și să urmeze instrucțiunile acestora în caz de urgență. În caz de incidente violente sau de punere în pericol a integrității corporale a altora, personalul de securitate va putea decide excluderea persoanelor implicate din locație.

Persoanele cu afecțiuni medicale sau cu dosare medicale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat punct de prim ajutor și pot participa la spectacol doar însoțite de o altă persoană.

Politica de vânzare a biletelor

  • Biletele pentru concert pot fi încă achiziționate online și în ziua evenimentului la Arena Națională, la casa de bilete situată la intrarea din Bvd. Basarabia.
  • O persoană poate comanda până la 6 bilete pe numele său și la momentul accesului la spectacol. Titularul principal al rezervării trebuie să fie prezent pentru ca întregul grup să poată intra în locație, și să aibă un act de identitate valabil și confirmarea rezervării.
  • Biletele achiziționate de pe site-uri terțe și de la revânzători neautorizați nu sunt valabile pentru acces.
Citește în continuare

Trending