Cu o carieră începută în urmă cu 16 ani, Andra reușește să atingă an de an noi performanțe. Anul acesta, artista pregătește un show complex pe scena Sălii Palatului, pe care îl va prezenta în cadrul a 3 concerte: pe 24, 25 și 26 februarie.
"Trei zile: vineri, sâmbătă, duminică! Va fi Weekendul Andra, un maraton muzical pentru mine și echipa mea. Suntem pregătiți 100%! Va fi una din cele mai frumoase experiențe din viața noastră! Weekendul Andra este cea mai buna veste de anul acesta pentru mine. Sunt bucuroasă că fanii mei vor să vada ce le-am pregătit și sunt convinsă că nu vor fi dezamăgiți. Va fi un spectacol complex pe care nu îl vor uita", a declarat Andra.
Show-ul live “Iubirea Schimba Tot” va dura 2 ore și jumătate și va fi plin de surprize, artista anunțând că a pregătit pentru public invitați speciali, costumații deosebite și schimbări de decor.
Bilete concerte Andra la Sala Palatului:
Biletele au prețuri cuprinse între 70 și 250 lei, iar copiii între 3 și 14 ani au parte de o reducere de preț de 20%.
- Categoria I - 250 lei
- Categoria II - 190 lei
- Categoria III - 150 lei
- Categoria IV - 120 lei
- Categoria V - 90 lei
- Categoria VI - 70 lei
Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Cele 12 albume lansate de artistă au avut vânzări record, primind pentru ele Discuri de Aur, Diamant și Platina. An de an, cântăreața a primit distincții ca „Cea mai bună voce”, „Cea mai bună artistă”, „Cea mai iubită artistă”, devenind cea mai premiată artistă din România.
În ultimii ani, Andra a reușit performanța de a înregistra recorduri naționale de vizualizări la fiecare lansare de single. „Iubirea schimbă tot” a avut peste un milion de vizualizări în primele 24 de ore pe Youtube, iar varianta în limba engleză continuă să fie un hit în afara țării și are peste 85 de milioane de vizualizări. Următoarea piesă lansată de Andra, „Without You” feat David Bisbal a doborât recordul național stabilit tot de artistă, având 2,5 milioane de vizualizări în primele 24 de ore, iar în acest moment a depășit pragul de 100 de milioane.