Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

AFI revine la stilul original cu discul "AFI (The Blood Album)"

AFI a lansat albumul autointitulat, "AFI (The Blood Album)", al zecelea material discografic din istoria de 25 de ani a trupei. După trei single-uri şi teasere pe mijloacele de socializare au venit şi câteva concerte la talk show-uri în SUA şi debutul albumului.

Publicat

pe

Trupa AFI, The Blood Album (Pagina oficiala Facebook a trupei)
Trupa AFI, The Blood Album (Pagina oficiala Facebook a trupei)

AFI şi-a schimbat stilul de multiple ori pe parcursul istoriei sale, iar "The Blood Album" reprezintă totuşi o revenire la stilul din urmă cu un deceniu. E drept că trupa din California pornea la drum ca un grup punk, dar în anii 2000 făceau trecerea la screamo, emo şi un soi de "gothic punk" şi "horror punk", care a prins foarte bine la public.

Influenţele amintite de-a lungul carierei sunt Green Day, Bad Religion, Placebo, Ministry, Skinny Puppy sau The Smiths. Păstrând componenţa clasică, cu Davey Havok ca solist, Jade Puget la chitară şi clape, Hunter Burgan la bas şi Adam Carson la tobe, trupa a pornit şi într-un turneu de promovare a noului release. Pentru "The Blood Album" fuseseră pregătite 60 de piese, dar tracklistul final a inclus doar 14.

Unele ar fi fost împrumutate de formaţia Blaqk Audio, ce îi are ca membri pe Davey şi Puget. Acelaşi chitarist Jade Puget s-a ocupat de producţie, împreună cu Matt Hyde, care are la activ şi cele mai noi albume Deftones şi Slayer. De la clape discrete la un sound uşor electronic, până la întoarceri (scurte e drept) la rădăcinile punk şi refrene pline de melancolie precum cel de pe pe piesa "Aurelia", "The Blood Album" are câteva ceva pentru toţi fanii.

Iată tracklistul acestui album:

  1. Dark Snow
  2. Still a Stranger
  3. Aurelia
  4. Hidden Knives
  5. Get Hurt
  6. Above the Bridge
  7. Şo Beneath You
  8. Snow Cats
  9. Dumb Kids
  10. Pink Eyes
  11. Feed from the Floor
  12. White Offerings
  13. She Speaks the Language
  14. The Wind That Carries Me Away

Ultimul album AFI, "Burials" a fost lansat în 2013 şi a debutat pe locul 9 în Billboard 2000, în vreme ce materialul cu numărul opt, "Crash Love" debutase în 2009 pe locul 12 în Billboard 200. Cea mai bună performanţă a americanilor a venit în 2006, când producţia "Sing the Sorrow" a ajuns Platinum.

Trending