Turneul de promovare a celui mai recent album al Marizei, ”Mundo”, va poposi pentru o zi și în București. Indrăgita artistă de muzică fado va concerta la Sala Palatului pe 19 noiembrie, urmând a prezenta publicului din România cele mai noi compoziții.
Discul ”Mundo” a fost lansat în octombrie 2015. Cel de-al 6-lea material discografic al artistei a debutat pe prima poziție în topul albumelor din Portugalia, fiind certificat cu platină pentru vânzări ce au depășit pragul de 15.000 de unități. ”Mundo” conține 14 piese, produse de Javier Limón, cu care artista a colaborat și în 2008, pentru albumul ”Terra”. De pe acest disc, au fost promovate piesele ”Paixão” și ”Alma”.
Mariza este artista cu cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei, reușind performanța de a vinde peste un milion de albume într-un singur deceniu, acompaniate și de un număr impunător de concerte susținute peste tot în lume.
Talentul și pasiunea sa pentru muzica fado sunt vizibile din momentul în care pășește în scenă, iar acestea i-au adus numeroase premii, printre care European Border Breakers Award, dar și premiul Asociației Jurnaliștilor Străini din Portugalia.
Artista a adoptat stilul fado la îndrumarea tatălui său, care a simțit că aceasta este zona în care se regăsește cel mai mult, apoi, o dată cu un tribut emoționant adus celei mai iubite interprete de fado din Portugalia, Amalia Rodrigues, la rugămintea prietenilor a lansat primul său album, ”Fado em Min”, care s-a bucurat de un succes național și internațional nemaipomenit.
Lista de concerte și premii este impresionantă, Mariza încântand publicul de pe scene precum Carnegie Hall din New York, Royal Albert Hall din Londra, Sydney Opera House dar si Centrul Cultural din Moscova printre multe altele.
Mariza a mai concertat la București în 2014 și 2015. Ambele evenimente au avut loc la Sala Palatului.