Pe final de 2016, trupa 3 Sud Est revine cu un nou single, o baladă compusă de Laurențiu Duță împreună cu Alex Pelin. Melodia se numește "Cine Ești?" și poate fi ascultată online începând de astăzi.
”Dragii noștri fani, prieteni, admiratori, iată noua noastră piesă. Sperăm să vă lumineze Sărbătorile de Iarnă! Fresh from 3SE!”, a fost mesajul transmis publicului de către membrii trupei 3 Sud Est cu prilejul lansării piesei "Cine Ești?".
3 Sud Est - "Cine Ești?" - AUDIO
La începutul anului 2015, trupa 3 Sud Est a fost desemnată "Artistul anului", iar hitul "Emoții" - "Cea mai buna piesa pop", în cadrul premiilor Radio România. De asemenea, Mihai, Laurențiu și Viorel au susținut un concert pe scena Sălii Palatului, unde au sărbătorit ziua femeii, cu o nouă formulă, cu band live, dansatori și backing vocals.
Piesele "Emoții", "Liberi", "Mai stai" au fost incluse în setlisturile show-urilor pe care 3 Sud Est le-a susținut atât în România, cât și în străinatate ( Republica Moldova, Marea Britanie, Canada).
3 Sud Est și-a început activitatea în 1998 și are în palmares cele mai importante premii ale industriei muzicale româneşti. Supranumiţi “Regii muzicii dance”, cei trei artiști au stabilit recorduri de vânzări în România: 800.000 de casete audio şi CD-uri vândute în toată ţara. Discul 3rei Sud Est (1998) a fost vândut în peste 200.000 de exemplare pe casetă audio şi în 6000 de exemplare pe CD, cifre uriașe pentru acea perioadă, greu de atins chiar și în prezent.