Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Victoria Vassilenko din Bulgaria este câștigătoarea Concursului Enescu 2016, Secțiunea Pian

Victoria Vassilenko din Bulgaria a câștigat Concursul Enescu 2016, Secțiunea Pian, după o finală în care a interpretat Concertul Nr 1. Op. 15 în re minor de Brahms. Pe locul al doilea s-a situat Takuma Ishii din Japonia, iar locul al treilea i-a revenit lui Danor Quinteros din Chile. Finala de Pian a încheiat această ediție a Concursului.

Publicat

pe

Victoria Vassilenko
Victoria Vassilenko │ FOTO: Andrei Gîndac

Victoria Vassilenko, din Bulgaria, în vârstă de 23 de ani, a câștigat duminică seară Premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016. Pe locul al doilea s-a situat Takuma Ishii din Japonia, iar pe locul al treilea Danor Quinteros din Chile.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2016 este în valoare de 15.000 de euro. Câștigătoarea Concursului Enescu 2016 are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. Trofeul Concursului Enescu 2016, oferit celor trei tineri muzicieni, este realizat din cristal și granit și poartă semnătura artiștilor Iulia Năstase și Mihai Băncilă.

Dirijorul John Axelrod a acordat de asemenea un premiu special câștigătoarei Premiului I, Victoria Vassilenko: un concert sub bagheta sa, alături de Orchestra Regală din Neville.

Câștigătorii Concursului Enescu 2016, Secțiunea Pian

Premianții Concursului Enescu 2016, Secțiunea Pian

Victoria Vassilenko are 23 de ani și este absolventă a Școlii Naționale de Muzică din Sofia și a Colegiului de Muzică „Queen Sofia”. Din 2014, este studentă la New Bulgarian University, iar din 2015 la Lake Como International Piano Academy. Asusţinut numeroase recitaluri, dar şi concerte, în calitate de solistă alături de orchestre precum Royal Symphony Orchestra of Liverpool, Brussels Chamber Orchestra, Lincolnwood Chamber Orchestra (USA), Classic FM Orchestra și BNR Symphony Orchestra. Este de asemenea câștigătoarea Premiul al II-lea la “James Mottram” International Piano Competition (Manchester, UK).

Takuma Ishii are 26 de ani și studiază la Universität für Musik und Darstellende Kunst în Viena. În 2012 a absolvit Tokyo National University of Fine Arts and Music. Tânărul pianist este de asemenea finalist la Musikwettbewerb International Piano Competition (2012), precum și semifinalist la Concurso International de Piano Premio Jaen (2015).

Danor Quinteros are 32 de ani, a studiat la Şcoala de Arte din Zürich și la Universitatea de Muzică din Köln. A susţinut recitaluri în Chile, Germania, Franţa, Italia şi Spania. De asemenea, a participat la numeroase cursuri de masterclass în întreaga lume, susţinute de profesori şi de personalităţi artistice precum Jaques Rouvier, Jun Kanno, Robert Mcdonald, Andrea Lucchesini, Andrea Bonatta, Matti Raekallio, Pietro de Maria, Andrej Jasinski şi Pierre-Laurent Aimard. Este deja distins cu Premiul al III-lea la Concursul Internaţional “Ile de France” și Premiul al II-lea la Concursul Internaţional “Claudio Arrau”.x

Comentează

Trending