Actorul și interpretul de muzică rock, pop, reggae și blues Ioan Gyuri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani. În dimineața zilei de luni, 26 septembrie, acesta a suferit un stop cardio-respirator. Echipajele SMURD, solicitate la locuința sa din București, au intervenit în jurul orei 05:00, demarând procedurile de resuscitare. Acestea nu au avut, însă, rezultat, în jurul orei 06:00 fiind constatat decesul.
Ioan Gyuri Pascu suferea de diabet, pe fondul acestei boli apărând și alte complicații. În 2010, actorul a suferit un accident vascular cerebral, atunci reușind să se recupere la Spitalul Universitar din Bucureşti. După o revenire pe scenă, problemele de sănătate s-au agravat din nou, acesta luând recent hotărârea de a întrerupe pe termen nelimitat activitatea sa artistică.
Gyuri Pascu și-a început cariera muzicală în urmă cu aproape 30 de ani, remarcându-se prin piese ironice ca “Țara arde și babele se piaptănă” sau “Morcovul românesc”. A abordat mai multe stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, operă şi reggae, punând bazele mai multor formaţii de succes în anii '90, cum ar fi The Blue Workers şi Pacific. De-a lungul vremii, artistul a lansat 13 albume, cel mai recent fiind "Electromagnetic Love", disc apărut în 2013.
Ca actor, a fost cunoscut pentru activitatea sa în grupul Divertis, precum și pentru aparițiile din lungmetrajele ”O vară de neuitat”, în regia lui Lucian Pintilie, şi ”Occident”, regizat de Cristian Mungiu. A jucat, de asemenea, în piese de teatru, colaborând și cu diverse posturi de televiziune, printre care Pro TV, TVR 1 și Antena 1.