Corina ne-a obișnuit deja cu aparițiile provocatoare la Media Music Awards, doar că anul acesta artista a mai venit cu o surpriză la Sibiu - un nou single. Piesa se numește „Cărțile de față” și a fost compusă de Alex Velea.
„Piesele power, cu mesaj puternic, de forță m-au mișcat întotdeauna și le caut pentru că le simt enorm de aproape de cine sunt eu cu-adevărat; am nevoie de povești muzicale și vizuale care vorbesc despre adevăruri profunde din viața noastră, despre curajul de a fi exact așa cum simțim, fără măști și concesii de gura lumii. <Cărțile pe față> este exact o astfel de piesă. E vremea să dau <Cărțile pe față> și spun, de fapt cânt, că <avem o singură viață> și ca cel mai imporant este să ne dezvăluim fără minciuni ca să dăm șansa celor de lângă noi - de la iubiți, prieteni, familie, fani - să ni se arate fără ascunzișuri.”, a declarat Corina.
„Cărțile pe față” urmează același mesaj din partea artistei, după lansările pieselor „Fete din Balcani” și „Neprevăzut” fiecare însemnaâd un manifest aparte lansat cu scopul încurajării femeilor de pretutindeni de a avea mai multă încredere în propriile forțe și talent!