Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Norah Jones a lansat "Carry On", prima piesă de pe noul album "Day Breaks" - AUDIO

Norah Jones a lansat o nouă piesă, intitulată "Carry On". Piesa este extrasă de pe noul album "Day Breaks", așteptat pe piață în luna octombrie.

Publicat

pe

Norah Jones
Norah Jones

La 4 ani de la apariția albumului ”Little Broken Hearts (2012)”, Norah Jones pregătește lansarea celui de-al 6-lea material de studio. Noul disc al artistei se numește "Day Breaks" și a fost finalizat în prima parte a anului 2016.

“Noul meu album e aproape gata!”, scria Norah Jones pe Instagram în luna februarie, adăugând: ”Cânt la pian mai mult ca niciodată și mă distrez de minune.”

Ultimele retușuri au fost încheiate, recent Norah Jones anunțând că albumul "Day Breaks" va fi pus în vânzare pe 7 octombrie 2016, prin intermediul Blue Note Records. Până la data lansării, materialul poate fi precomandat de pe iTunes și Amazon.

Tracklist "Day Breaks" - Norah Jones:

  1. Burn
  2. Tragedy
  3. Flipside
  4. It’s a Wonderful Time for Love
  5. And Then There Was You
  6. Don’t Be Denied
  7. Day Breaks
  8. Peace
  9. Once I Had a Laugh
  10. Sleeping Wild
  11. Carry On
  12. Fleurette Africaine (African Flower)

Primul single extras de pe albumul "Day Breaks" se numește ”Carry On” și poate fi descărcat gratuit de către cei care precomandă discul.

Norah Jones - "Carry On" - AUDIO

La 37 de ani, Norah Jones are în palmares nu mai puțin de 9 premii Grammy și peste 50 de milioane de albume vândute la nivel internațional. Într-un top realizat de publicația americană Billboard, a fost declarată ”cea mai înzestrată artistă de jazz a decadei 2000 - 2009”. Discul ei de debut, ”Come Away with Me” (2002), a fost certificat cu diamant, înregistrând vânzări record de 26 de milioane de copii. Au urmat ”Feels Like Home” (2004), ”Not Too Late” (2007), ”The Fall” (2009) și ”Little Broken Hearts”(2012), toate apreciate de public, însă cu un succes comercial mai redus, comparativ cu primul material.

Trending