LP și Asaf Avidan vor fi headlinerii evenimentului Full Moon Live. Pe scenă vor urca și Moonlight Breakfast, Yelllow, Lucia și Imagination Orchestra. Evenimentul se va desfășura la Arenele Romane din București, în weekend-ul 16 - 17 septembrie.
LP cântă rock, pop, indie rock, indie pop și alternative rock. Descoperită de solistul trupei Cracker, David Loewry, și-a produs alături de el în 2001 primul album intitulat “Heart-Shaped Scar”. În postura de compozitoare a scris, printre mulți alții, pentru Rihanna, Christina Aguilera și Cher. Hit-ul care a propulsat-o peste hotarele americane este “Lost on you”, lansat în iunie 2016. Alături de single-ul “Muddy Waters”, vor face parte din cel de al patrulea album anunțat semnat de LP. (Citește interviul acordat de LP pentru InfoMusic)
Cântărețul israelian de muzică folk-rock născut în Ierusalim, dar crescut în Jamaica și New York, și-a lansat E.P.-ul de debut, „Now that you’re leaving” în 2006, după o despărțire dureroasă care i-a inspirat drumul muzical. Pornește o colaborare cu trupa The Mojos în concertele live. Primul său album, “The Reckoning”, a fost lansat în 2008, urmat de „Poor Boy/Lucky Man” în 2009. Cu ajutorul casei de discuri Sony/Columbia cele două albume au fost relansate și în Europa în 2010, respectiv 2011. În 2012, fragmente din melodia "Reckoning Song" au fost folosite de DJ-ul Wankelnut pentru remix-ul "One Day", care a devenit un hit internațional care l-a împins pe Asaf pe poziții fruntașe în topurile din Germania, Austria și Elveția. În același an și-a lansat albumul “Different Pulses”, urmat în 2015 de al doilea album solo, “Gold Shadow”. După cel de al treilea album creat împreuna cu The Mojos, “Through the Gate”, ambele părți au pornit proiecte pe cont propriu.
Asaf Avidan și-a croit drum prin lume cu o serie de concerte acustice, concept cu care a venit și în România în 2014. Israelianul cu bunici români a fost foarte încântat să viziteze locurile în care ar fi putut trăi și unde ar fi putut avea o altă viață. (Citește interviul acordat de Asaf Avidan pentru InfoMusic)
Lucia și-a făcut debutul la 18 ani cu cover-ul piesei “Silence” a celor de la The MOOoD. Versiunea ei a atins peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube, iar muzica și stilul ei s-au bucurat de atenție din partea site-urilor de specialitate. În iunie 2012, Lucia a semnat cu Global Records. În august 2012 a susținut primul concert important reprezentând muzica românească la Summer Well Festival. Al doilea single, lansat tot în august, “Me over you”, i-a adus comparații cu Adele sau Regina Spektor, iar pe 6 noiembrie 2015 și-a lansat albumul “Silence”.
Trupa a luat naștere prin întâlnirea solistei Christie cu producătorul Bazooka. Cei doi s-au căsătorit între timp, iar copilul lor adoră scena. Pianistul și chitaristul Adita a întregit trupa. Moonlight Breakfast a apucat exact 5 repetiții înainte de primul lor concert, și nu a fost vorba despre un club underground, ci despre deschiderea concertului celor de la Jamiroquai, unde au cântat pentru o mulțime de 35.000 de oameni. Mulțumită spectacolului lor amețitor, au trecut testul și de atunci au susținut concerte prin toată lumea. Au lansat primul lor album „Shout“, care adună laolaltă toate influențele lor muzicale.
Formată în ianuarie 2010, trupa Yelllow se localizează ca stil în zonele electro, trip-hop, experimental, pop și alternative. Scena este locul de joacă al celor patru membri: Andi (claviatură, samples & FX), Luiza (voce), Radu (bass) și Alex (tobe). Sunt o fuziune a două concepte opuse: țipăt (digital, ascuțime) și scăzut (bass, down tempo), însumând, de asemenea, luminozitatea, optimismul și fericirea culorii pe care o reprezintă. Single-urile „Crimson”, „Scream” și „Word Around Town” le dau aripi să continue să facă ceea ce iubesc.
Un grup format din tineri muzicieni de excepție, conduși de excelentul saxofonist Cătălin Milea, Imagination Orchestra își urmează instinctul de a face muzică prin imaginație, improvizație, compoziție sau învățare colectivă, interacțiune și studiul ritmurilor non-europene (indiene și africane), etc. IMO interpretează cu virtuozitate compoziții proprii, creează sonorități inedite și improvizații spectaculoase. Inițiatorul și "conductorul" acestui adevărat big band de tip nou este saxofonistul și compozitorul Cătălin Milea, unul dintre cei mai activi și creativi artiști din generația sa.
Programul evenimentului Full Moon Live:
Vineri, 16 septembrie:
- DJ SET
- YELLLOW (RO)
- DJ SET
- LUCIA (RO)
- DJ SET
- ASAF AVIDAN (ISR)
Sâmbătă, 17 septembrie:
- DJ SET
- Imagination Orchestra (RO)
- DJ SET
- MOONLIGHT BREAKFAST (RO)
- DJ SET
- LP (USA)
Prețurile abonamentelor la Full Moon Live - CUMPĂRĂ BILETE
- Abonamentele pentru ambele zile costă 199 lei.
- Presale: primele 300 de abonamente, la prețul de 179 lei, intră direct în Golden Ring. Ofertă promoțională este disponibilă în limita a 300 de abonamente, până pe 31 august inclusiv.