Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

The Pretty Reckless a lansat „Take Me Down” (AUDIO)

The Pretty Reckless revine cu un nou single, „Take Me Down”, care va face parte din viitorul album. Detalii și audio în articol.

Publicat

pe

Piesa a fost produsă cu ajutorul colaboratorului Kato Khandwala și este extrasă de pe viitorul album al trupei care va fi lansat în toamna acestui an. Coperta single-ului înfățișează o mână roșie demonică cu unghii lungi, negre, care dă mâna cu o mână umană.

Ultimul album al trupei, „Going To Hell”, a fost lansat în martie 2014. Cele două hit-uri care s-au poziționat cu ușurință pe locul 1 în topuri, „Heaven Knows” și „Messed Up World”, a făcut ca The Pretty Reckless să fie prima trupă cu o solistă care să aibă două single-uri pe locul fruntaș.

Taylor Momsen a apărut în numeroase filme, reclame și seriale TV de când a fost copil și a devenit cunoscută în special pentru rolul din serialul american „Gossip Girl”. Însă, de când a început să înregistreze și să se axeze pe cariera muzicală, nu s-a mai implicat în cea actoricească.

„Am renunțat la Gossip Girl. Nu am fost niciodată concediată, iar producătorii și scenografii mă susțineau în cariera mea muzicală. Știau că eu nu sunt o actriță. Am început cu această carieră pentru că nu puteai pune cap la cap un album la 3 ani. Plus că a fost un loc de muncă și mi-am putut plăti chiria, dar când am reușit în sfârșit să scriu un material pe care am vrut să-l lansez, nu mi-am mai pus nici o altă întrebare. Eram convinsă că asta trebuie să fac. Așa că, muzica a fost mereu țelul meu și întreaga mea viață s-a bazat pe ideea ca eu să compun cântece. Asta este ceea ce fac. Trăiesc pentru asta.”, declara solista într-un interviu din 2015.

artwork-cover-the-pretty-reckless-take-me-down

Trending