Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Într-o "industrie aflată în haos", Sting pregătește lansarea unui album rock

Sting va lansa un album cu muzică rock. Intitulat ”57th & 9th”, discul va fi ”mai rock decât orice altceva lansat de el în ultimii ani”, deși, spune Sting, ”nu mai e ca pe vremuri”, iar ”rock & roll-ul este acum mai mult un gen muzical ce ține de tradiție”.

Publicat

pe

Sting în concert la București pe 31 iulie 2013

57th & 9th” este noul album Sting, ce va surprinde cel mai probabil publicul și-l va face să-și amintească de vremurile bune ale rock-ului. Deși discul se află în lucru și nu are încă o dată de lansare, Sting a dorit să ofere câteva detalii în avans.

”E mai rock decât orice altceva lansat de mine în ultimii ani”, a specificat Sting într-un interviu acordat revistei Rolling Stone.

Pentru acest album, Sting a lucrat cu un nou producător - Martin Kierszenbaum. Acesta crede, fără modestie, că noul disc ar putea fi cam la fel de bun ca ”Synchronicity”.

”Majoritatea pieselor au fost rezultatul spontaneității. S-a tras din prima sau a doua încercare. Nu cred că l-am mai văzut într-o formă atât de bună de la ”Synchronicity” încoace”, a indicat Kierszenbaum.

Contextul în care ”57th & 9th” va fi lansat nu este tocmai unul prielnic, dar Sting ignoră climatul tulbure al muzicii și-și propune ”să facă ce vrea”.

"Industria muzicală se află într-o stare de haos și flux continuu. Nu am nicio idee ce așteptări sunt acum. Nu mai e ca pe vremuri. Rock & roll-ul este acum mai mult un gen muzical ce ține de tradiție. Nu mai unește societatea, așa cum o făcea în trecut", a declarat Sting.

Pentru mine, cel mai important aspect al muzicii este elementul surpriză. Așa că o să continui să surprind lumea, indiferent de consecințe. E călătoria mea, oricine dorește să mă însoțească este bine-venit. Chiar fac tot ce vreau eu", a spus Sting, râzând.

Pe albumul ”57th & 9th” va fi inclusă o piesă în memoria lui Prince, intitulată "50,000". Balada a fost compusă de Sting chiar în săptămâna în care Prince a murit.

În prezent, Sting se află în turneu cu Peter Gabriel. ”Paper Scissors Tour” a debutat pe 21 iunie în Columbus și se va încheia pe 24 iulie în Edmonton.

Muzică nouă

Snoop Dogg și Sting au colaborat pentru piesa "Another Part of Me" - AUDIO

Snoop Dogg a lansat "Another Part of Me", o melodie care conține atât versuri cântate de Sting, cât și un riff de chitară din piesa "Message In A Bottle" (The Police). Este disponibilă de ascultat în articol.

Publicat

pe

Artwork piesă "Another Part of Me"
Artwork piesă "Another Part of Me" │ FOTO: captură YouTube / SnoopDoggTV

Snoop Dogg este unul dintre cei mai surprinzători artiști, iar colaborările lui muzicale debordează întotdeauna de creativitate. Este și cazul recentei piese "Another Part of Me", realizată alături de Sting. Mai mult, melodia preia o parte din partitura hit-ului "Message In A Bottle" al trupei The Police.

Sting și foștii colegi - Andy Summer și Stewart Copeland - au lansat cântecul în 1979, extras de pe albumul "Reggatta de Blanc". "Message In A Bottle" s-a bucurat de un succes masiv în Marea Britanie, devenind prima piesa nr. 1 a trupei în topul UK Singles Chart. Cântecul a ocupat poziții fruntașe și în Irlanda și Australia.

Revenind la "Another Part of Me", melodia se găsește pe albumul "Missionary", cu lansare pe 13 decembrie. Materialul este produs de Dr. Dre, marcând o nouă colaborare a celebrului producător cu Snoop Dogg. Dre a produs albumul de debut al rapperului, "Doggystyle", în 1993.

"Missionary" este cel de-al 20-lea album din discografia lui Snoop Dogg. Conține 15 piese, unele fiind colaborări cu nume ca Eminem, Dr. Dre, 50 Cent, Sting, Method Man, Jelly Roll, Tom Petty, BJ the Chicago Kid, Jhené Aiko, Alus, K.A.A.N., Smitty, Dem Jointz, Cocoa Sarai, Stalone și Fat Money.

Anterior, Snoop Dogg a lansat discul "BODR" și "Snoop Cube 40 $hort", cel din urmă aparținând supergrupului Mount Westmore, format din Snoop, E-40, Too Short și Ice Cube.

AUDIO: Another Part of Me

TRACKLIST "Missionary":

  1. Fore Play (ft. BJ the Chicago Kid)
  2. Shangri-La
  3. Outta da Blue (ft. Dr. Dre și Alus)
  4. Hard Knocks
  5. Gorgeous (ft. Jhené Aiko)
  6. Last Dance with Mary Jane (ft. Tom Petty și Jelly Roll)
  7. Pressure (ft. Dr. Dre și K.A.A.N.)
  8. Another Part of Me (ft. Sting)
  9. Skyscrapers (ft. Method Man și Smitty)
  10. Fire (ft. Cocoa Sarai)
  11. Gunz n Smoke (ft. 50 Cent și Eminem)
  12. Sticcy Situation (ft K.A.A.N. și Cocoa Sarai)
  13. Now or Never (ft. Dr. Dre și BJ the Chicago Kid)
  14. Gangsta Pose (ft. Dem Jointz, Stalone și Fat Money)
  15. The Negotiator
Citește în continuare

Trending