Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Michael Hutchence de la INXS va fi subiectul unui documentar

Deși au trecut 20 de ani de la moartea lui Michael Hutchence, fostul solist INXS a rămas în continuare un artist admirabil pentru cei din industria muzicală. Universal Music Group și regizorul Richard Lowenstein vor produce un documentar despre viața cântărețului, care va avea premiera la finalul anului 2017.

Publicat

pe

Un film despre viața fostului solist al trupei INXS va fi regizat de Richard Lowenstein și produs de Universal Music Group și Passion Pictures.

În urmă cu 20 de ani, Michael Hutchence a fost găsit decedat în camera sa de hotel din Sydney, iar investigațiile efectuate de autorități au demonstrat că a fost vorba de o sinucidere. Trupa INXS a avut un mare succes în perioada anilor '80-'90, iar cele mai cunoscute piese ale acesteia au fost: “The One Thing”,“Original Sin”,“What You Need”, “Need You Tonight”și “Never Tear Us Apart”.

„Am lucrat mult la acest documentar și am vrut să fie o călătorie până la inima și sufletul lui Michael Hutchence, care a fost un bărbat complex, timid și romantic”, a declarat regizorul Richard Lowenstein.

„Michael Hutchence a fost un geniu muzical, care a condus o trupă spre succesul internațional, ca în cele din urmă să sfârșească tragic. Am alcătuit o echipă incredibilă, capabilă să povestească viața lui Michael și să arate oamenilor un portret al unui om care a lăsat în urma sa o adevărată moștenire culturală”, a spus Blackman de la UMG.

Documentarul va avea premiera la finalul anului 2017, iar o mare parte din încasări vor ajunge la fiica lui Michael Hutchence, Tiger Lily.

Recomandare: Citește poveștile celor mai cunoscute cupluri din industria muzicală.

Comentează

Trending