Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Deliric a colaborat cu Alexandrina și Silent Strike pentru piesa "Gaia" - AUDIO

Deliric a lansat un nou album împreună cu Silent Strike. Pe discul fără titlu, dar cu 17 compoziții noi, este inclusă și o colaborare cu Alexandrina Hristov, pentru piesa "Gaia".

Publicat

pe

Alexandrina / Deliric
Alexandrina / Deliric │ FOTO: Oltin Dogaru (foto Alexandrina)

Deliric surprinde publicul cu un album nou și o colaborare neașteptată. La 3 ani de la mixtape-ul "Delicatese", rapper-ul lansează online un disc amplu, cu 17 piese, printre care se numără și un featuring cu Alexandrina.

Noul album a fost înregistrat împreună cu Silent Strike și poate fi ascultat integral pe YouTube, fanii având la dispoziție și posibilitatea de a-l descărca gratuit de pe site-ul artistului, sau de a-l ”cumpăra”, făcând o donație într-un cont de PayPal. Albumul nu are un preț stabilit, fiecare putând dona orice sumă dorește. În perioada următoare, discul va deveni disponibil și pe iTunes, Google Play și Deezer.

Tracklist album nou Deliric x  Silent Strike:

  1. Antidot
  2. Cursa
  3. Trecător
  4. Panopticon
  5. Mâine ft. EM
  6. Eroare
  7. Tesla
  8. Porc
  9. Venin
  10. Două
  11. Simian
  12. Șefu
  13. Independent
  14. Plastic
  15. Orașul
  16. Gaia ft. Alexandrina
  17. Alpha

Piesa înregistrată în colaborare cu Alexandrina se numește ”Gaia” și poate fi ascultată mai jos.

Deliric X Silent Strike feat. Alexandrina - "Gaia" - AUDIO

Deliric, pe numele real Răzvan Eremia, s-a îndrăgostit de hip hop în copilarie. La 15 ani i-a întâlnit pe DOC, Vlad Dobrescu, DJ Paul, Nwanda, Cedry2k și Carbon, împreună punând bazele grupului Facem Records. După doi ani, în 1999, Deliric formează grupul CTC – Controlul Tehnic de Calitate. Urmează mixatape-uri și colaborări cu nume ca Da Hood și RACLA, în 2002 fiind lansat primul material discografic CTC. Sub pseudonimul Deliric 1 au fost lansate albumele ”Inspecția Tehnică Periodică” (2011) și ”Delicatese” (2013).

Silent Strike, pe numele real Ioan Titu, compune muzică electronică și de film. Are în discografie 5 LP-uri și 6 EP-uri, deschizând concerte pentru nume grele ale industriei muzicale, precum Faithless sau Bonobo. A colaborat cu numeroși artiști și producători, printre care: Lucian Ban, Mat Maneri, Alex Harding, Adrian Enescu, Ada Milea, Madam, Alexandrina, Monooka, Maria Radu, AiNA Roxx, Deliric, Kazi Ploae, Norzeatic, brazda lui novac, C.T.C., Specii, Subcarpați.

Alexandrina Hristov, originară din Chișinău, Republica Moldova, a cunoscut succesul artistic în București după ce în 2005 a fost una dintre protagonistele filmului "Trois femmes de Moldavie", în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale.

În 2009, Alexandrina a lansat albumul “Om de Lut”, o colecție de cântece compuse într-o perioadă lungă de timp, unele chiar în copilărie ,Al doilea album, “Flori de Spin”, a fost lansat în 2014, la Sala Radio din București, în cadrul unui show audio-video spectaculos. Discul conține hiturile “Orașul Umbre”,“Pijamale Reci” și “Te iubesc”.

Ultimul single lansat de Alexandrina se numește ”După pod”. Melodia a fost prezentată publicului împreună cu un videoclip regizat de Anton Groves & Damian Groves.

Trending