Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Steve Vai a lansat "Never Forever", o piesă compusă în anii '80 - AUDIO

Steve Vai aniversează 25 de ani de la apariția albumului "Passion And Warfare" prin relansarea acestui disc, precum și a unui material nou, intitulat "Modern Primitive". În tracklistul său regăsim piese compuse de muzician în anii '80 și nelansate până acum. Noul single "Never Forever", extras de pe acest disc, este, așadar, o piesă ce face trimitere către perioda de început a carierei muzicianului.

Publicat

pe

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la lansarea albumului "Passion And Warfare", cel de-al doilea disc din cariera lui Steve Vai. Evenimentul va fi sărbătorit prin lansarea unei ediții speciale a materialului, ce va conține 2 CD-uri, unul cu piese de pe albumul sărbătorit și celălalt cu melodii nelansate până acum, ce compun un disc nou, de sine stătător, intitulat "Modern Primitive". Pe materialul necunoscut publicului sunt incluse compoziții din anii '80, unele terminate atunci, altele finalizate acum, cu prilejul aniversării albumului "Passion And Warfare".

Ideea de a lansa acum "Modern Primitive" i s-a părut firească lui Steve Vai, muzicianul considerând că acest disc este veriga lipsă dintre primul și cel de-al doilea album din cariera sa.

”După ce am terminat de înregistrat ”Flex-Able”, un album care a fost distractiv, bizar, inocent și naiv, mi-am făcut o trupă și mi-am spus: <<Hey, poate că aș putea fi un muzician adevărat acum și aș putea face albume>>. Așa că am început să compun și să pun deoparte o mulțime de piese, pe care le-am categorisit atunci drept The Classified. Dar apoi m-am alăturat trupei Alcatrazz, și apoi am cântat cu Roth (David Lee), așa că a trebuit să las deoparte toate aspirațiile mele ca artist solo. Când am înregistrat apoi ”Passion and Warfare”, am avut o cu totul altă sensibilitate muzicală. Totuși, mi s-a părut o idee bună să adaug ce am pe ”Modern Primitive” la relansarea aniversară a albumului ”Passion and Warfare” și să folosesc nu doar piesele terminate, ci chiar să finalizez acum câteva din înregistrările de atunci. Totul a venit instinctiv, pentru că ”Modern Primitive” este veriga lipsă dintre ”Flex-Able” și ”Passion and Warfare”. Este unul dintre albumele mele preferate, pentru că mi se pare atât de aventuros, dens și ciudat”, a mărturisit Steve Vai într-un interviu pentru Noisey.

Cea mai recentă piesă extrasă de pe "Modern Primitive" se numește "Never Forever" și este, conform muzicianului, o punte de legătură între două stări muzicale diferite.

Steve Vai - "Never Forever" - AUDIO

Albumul "Modern Primitive" va fi lansat pe 25 iunie 2016, împreună cu ediția aniversară a discului "Passion And Warfare".

Tracklist "Modern Primitive"

  1. Bop!
  2. Dark Matter
  3. Mighty Messengers
  4. The Lost Chord
  5. Upanishads
  6. Fast Note People
  7. And We Are One
  8. Never Forever
  9. Lights Are On
  10. No Pockets
  11. Pink and Blows Over: Part 1
  12. Pink and Blows Over: Part 2 (Mars Attack)
  13. Pink and Blows Over: Part 3 (Jazzbo Paddle-foot)
Steve Vai - Modern Primitive (copertă album)

Steve Vai - Modern Primitive (copertă album)

Concerte & turnee

Joe Satriani și Steve Vai vin la Arenele Romane cu noua lor trupă - SatchVai Band

Celebrii chitariști Joe Satriani și Steve Vai au înființat o nouă trupă și pleacă în turneu. SatchVai Band ajunge și la București, cu un concert programat în vara lui 2025. Detalii și info bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Joe Satriani și Steve Vai
Joe Satriani și Steve Vai │ FOTO: InfoMusic

Joe Satriani și Steve Vai (SatchVai Band) vor concerta pe 23 iulie 2025 la Arenele Romane din București, parte a turneului "Surfing With The Hydra".

Cei doi chitariști talentați sunt vechi prieteni și au avut turnee muzicale anul acesta cu trupele lor, însă parcă sună mai bine să își unească forțele și să pornească împreună la drum. Astfel, a luat naștere SatchVai Band, o trupă ce va fi celebrată cu numeroși fani din U.K. și Europa peste doar câteva luni.

"Surfing With The Hydra" promite să fie un itinerariu muzical electrizant, ce va debuta în York pe 13 iunie și va trece prin Londra, Glasgow, Wolverhampton și Manchester înainte de a se îndrepta spre Europa.

În martie anul acesta, Satriani și Vai au lansat "The Sea of Emotion, Part 1", prima lor colaborare muzicală, urmând ca în curând să fie lansată și a doua parte. Povestea artistică a celor doi a început încă de pe vremea când Satriani era profesorul de chitară a lui Vai, iar relația lor a evoluat continuu. De-a lungul timpului, muzicienii au făcut echipă în repetate rânduri cu câte un alt chitarist, în cadrul celebrului turneu G3.

Prețuri bilete concert Joe Satriani și Steve Vai (SatchVai Band) la Arenele Romane

  • Biletele se vor pune la vânzare vineri, 20 decembrie, la prețuri ce pornesc de la 169 lei (earlybird).  Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Joe Satriani și Steve Vai și-au făcut trupă și pornesc într-un turneu în U.K. și Europa

Joe Satriani și Steve Vai au pus bazele unei trupe ce se numește SatchVai Band și au anunțat o serie de concerte în Marea Britanie și Europa. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Joe Satriani și Steve Vai
Joe Satriani și Steve Vai │ FOTO: InfoMusic

Cei doi chitariști talentați sunt vechi prieteni și au avut turnee muzicale anul acesta cu trupele lor, însă parcă sună mai bine să își unească forțele și să pornească împreună la drum. Astfel, a luat naștere SatchVai Band, o trupă ce va fi celebrată cu numeroși fani din U.K. și Europa peste doar câteva luni. Formarea grupului vine după ce Satriani și Vai au lansat piesa "The Sea of ​​Emotion, Pt. 1.", la sfârșitul lunii martie.

Intitulat "Surfing With The Hydra", turneul va debuta în York pe 13 iunie și va trece prin Londra, Glasgow, Wolverhampton și Manchester înainte de a se îndrepta spre Europa.

"Este vreodată de ajuns? Plănuim mereu câte ceva? Ei bine, am tot compus muzică nouă și vrem să pornim din nou într-un turneu, dar, de data aceasta, cu o surpriză. Așa că anunțăm SatchVai Band. Și, fiți atenți, denumirea acestui turneu este <<Surfing With The Hydra>>. Muzică nouă. O trupă cu totul nouă și o mulțime de concerte! Da, și este pentru prima dată când eu și Joe cântăm împreună în cadrul unei trupe și călătorim împreună. O să fie grozav! Și plin de surprize! Rămâneți cu ochii pe noi", au transmis Joe Satriani și Steve Vai.

În ceea ce privește carierele solo ale artiștilor, Satriani a lansat în 2022 albumul "The Elephants of Mars", în timp ce Vai a dezvăluit în 2023 "Vai/Gash", un disc înregistrat pentru prima dată în 1991, dar rămas "ascuns".

ITINERARIU Turneu "Surfing With The Hydra":

  • 13 iunie - York, Barbican
  • 14 iunie - Londra, Eventim Apollo
  • 17 iunie - Glasgow, Royal Concert Hale
  • 18 iunie - Wolverhampton, Civic Hall
  • 19 iunie - Manchester, O2 Apollo
  • 22 iunie - Paris, Palais Des Congres
  • 23 iunie - Antwerp, Lotto Arena
  • 24 iunie - Amsterdam, Amsterdam Afas
  • 26 iunie - Copenhaga, Amager Bio
  • 29 iunie - Helsinki, House of Culture
  • 30 iunie - Tampere, Tampere Hall
  • 2 iulie - Uppsala, Parksnacken
  • 3 iulie - Oslo, Sentrum Scene
  • 5 iulie - Varșovia, Torwar
  • 8 iulie - Munchen, Musik Arena
  • 10 iulie - Dusseldorf, Mitsubishi Electric Hall
  • 11 iulie - Frankfurt, Jahrhunderthalle
  • 12 iulie - Zurich, Volkshaus
  • 13 iulie - Milano, Villa Casati Stampa
  • 15 iulie - Pordenone, Parco San Valentino
  • 16 iulie - Perugia, Umbria Jazz
  • 17 iulie - Bologna, Sequoie Music Park
  • 18 iulie - Saint Julien, Monts du Genevois
Citește în continuare

Trending