Michael Kiwanuka a lansat anul acesta cel de-al doilea album de studio. Intitulat ”Love & Hate”, discul a fost pus în vânzare pe 27 mai, primind review-uri bune din partea criticilor de profil.
Prima piesă promovată de pe noul material discografic se numește ”Black Man In A White World”. Single-ul, ce beneficiază de un videoclip ingenios regizat de Hiro Murai, a fost interpretat recent live în cadrul emisiunii "Later... with Jools Holland".
Michael Kiwanuka - "Black Man In A White World", live la "Later... with Jools Holland" - VIDEO
Ascultând Bod Bylan sau Nirvana, Michael Kiwanuka a început să compună muzică și să scrie versuri doar de dragul muzicii, fără a intenționa să arate cuiva aceste încercări.
”Nimeni nu mi-ar fi acordat șansa de a cânta muzica care îmi place într-un concert așa încât am început să compun propriile mele piese. Am făcut asta doar pentru a-mi menține pasiunea vie și pentru a-mi păstra sufletul cald. ”
Odată cu lansarea albumului ”Home Again” și a single-ului de debut cu același nume, Michael a încetat să mai compună muzică doar pentru sufletul său, ajungând imediat în atenția publicului. Materialul discografic a ajuns pe locul 4 în UK Charts, artistul fiind desemnat apoi BBC Sound Of 2012 și intrând, în același an, pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Mercury Prize. Deși titlul i-a revenit în final trupei indie pop Alt-J, performanța de a concura pentru un astfel de premiu este în sine o realizare, în contextul în care Michael se afla atunci la debutul său muzical.
Albumul de debut al artistului a fost promovat și la București, Michael Kiwanuka concertând pentru prima oară în România pe 10 august 2013, în cadrul festivalului Summer Well.