Cuplul a căzut de comun acord ca Ozzy să se mute din casă temporar. Conform raportului, despărțirea cuplului nu s-a datorat sobrietății lui Ozzy, acesta nemaiconsumând droguri de peste 3 ani. Sharon l-a părăsit pe fostul solist Black Sabbath după ce l-a acuzat că ar fi înșelat-o cu o hairstylistă a celebrităților. Reprezentantul cuplului, Gary Farrow, nu a menționat infidelitatea lui Ozzy, dar a declarat că acesta „nu se află în casa conjugală în acest moment.” O altă sursă a declarat că zvonurile despre despărțire sunt adevărate, doar că nu ar fi surprinsă că Ozzy și Sharon și-ar rezolva problemele într-un final, așa cum fac deobicei.
Aceasta nu este prima dată când cuplul format din Ozzy și Sharon se desparte. În 2013, Sharon a admis că ia în considerare divorțul după ce Ozzy a revenit la băutură și droguri. Ea a vorbit într-un episod din talk show-ul american „The Talk” despre ce a scris presa și despre faptul că informațiile au fost deformate. La puțin timp după, Ozzy i-a oferit credite soției sale pentru că i-a salvat viața.
„Sunt în viață pentru că am o soție puternică. Nu mă așteptam să trăiesc mai mult de 30 de ani. Țin minte că spuneam când aveam 21 de ani, că până la 40 de ani voi fi mort.”, declară Ozzy. „Sharon îmi spune că sunt un prost și țipă la mine când beau, dar asta nu mă oprește. Dar mă sprijină și știe că asta este o boală, știe că face parte din mine și doar eu pot să mă ocup de ea și mai ales, nu vreau să-i pierd pe Sharon și pe copii. Nimeni nu poate vindeca un dependent decât dependentul.”, mai spune el.
După ce Ozzy a fost dat afară din Black Sabbath, în 1979 din cauza abuzului de substanțe și a comportamentului neregulat, Sharon a devenit managerul carierei sale solo, iar apoi prietena sa. Cei doi s-au căsătorit pe 4 iulie 1982. Ei au trei copii: Aimee (31), Kelly (29) și Jack (28).