După decizia EBU de a exclude România de la Eurovision 2016, conducerea TVR a discutat cu Ministerul Finanțelor, fără a se ajunge însă la o rezolvare. O nouă alternativă pentru participarea României la Eurovision a apărut, însă, în această dimineață (27 aprilie), când CEO-ul postului PRO TV a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a trimis o ofertă la European Broadcasting Union pentru a prelua tot ce ține de implicarea țării noastre în acest concurs.
"Am făcut o ofertă la EBU pentru a difuza Eurovision și pentru a prelua tot ce ține de participarea României, pentru acest caz specific. Am primit un răspuns că nu putem difuza Eurovision, pentru că nu suntem membru al EBU. Suntem însă interesați să găsim o soluție", a declarat Aleksandras Cesnavicius, managerul general al Pro TV.
În cadrul conferinței s-a discutat și despre situația lui Ovidiu Anton, reprezentantul României la Eurovision 2016, precum și despre alte posibile soluții de participare la acest concurs.
"Este păcat că România nu participă, însă este și mai dezamăgitor ce a pățit Ovidiu, care s-a pregătit foarte mult pentru concurs. (...) Ovidiu Anton este gata să participe. (...) Aștept ca oamenii să intre într-un dialog și să vedem ce condiții putem îndeplini pentru a găsi o soluție ca Ovidiu să participe la Eurovision. Din punctul meu de vedere, nu este nimic care să ne împiedice să facem asta.
Vom semna o scrisoare deschisă prin care îi vom invita pe cei de la Eurovision să avem această discuție. Scrisoarea va fi trimisă către toți organizatorii concursului", a declarat Aleksandras Cesnavicius, citat de PRO TV.
Ovidiu Anton a declarat, la rândul său, că este pregătit să participe la concurs.
”Suntem pregătiți încă de luna trecută, show-ul este gata, piesa este știută. Trebuie doar să ni se dea dreptul să întoarcem încrederea celor care ne-au votat."
Cei care doresc să-l susțină pe Ovidiu Anton, pot semna petiția Eurovision 2016 în România, lansată de artist împreună cu PRO TV.
Piesa cu care Ovidiu Anton s-a calificat în semifinala Eurovision 2016 se numește ”Moment Of Silence”. Melodia sa a fost aleasă exclusiv de public, primind 6585 de voturi, cu 1883 mai multe decât următoarea clasată.