Trupa AC/DC a pus punct speculațiilor privind viitorul solist live printr-un mesaj oficial. Axl Rose va cânta alături de AC/DC în următoarele 12 concerte europene, precum și în cele 10 show-uri din Statele Unite, evenimente reprogramate ce vor fi anunțate.
"Membrii trupei AC/DC îi mulțumesc lui Brian Johnson pentru contribuțiile sale și pentru dedicarea sa pentru formație de-a lungul anilor. Îi urăm toate cele bune în depășirea problemelor sale legate de auz și în viitoarele colaborări. Pe cât de mult ne-am dorit să terminăm acest turneu în formula în care l-am început, înțelegem , respectăm și susținem decizia lui Brian de a se opri din turneu pentru a-și salva auzul. Suntem hotărâți să respectăm toate angajamentele din turneu, pentru cei care ne-au susținut de-a lungul timpului, și suntem norocoși că Axl Rose ne-a oferit cu amabilitate sprijinul său în acest sens. AC/DC va relua turneul Rock Or Bust World Tour cu Axl Rose pe post de vocalist. Concertele europene vor demara pe 7 mai în Lisabona, Portugalia și se vor încheia pe 12 iunie în Aarhus, Denemarca, așa cum au fost anunțate inițial. După susținerea acestor concerte alături de AC/DC, Axl Rose își va continua turneul Guns N Roses, Not In This Lifetime Summer Stadium Tour. Cele 10 concerte amânate de pe teritoriul american vor fi reprogramate și anunțate ulterior, fiind susținute de asemenea împreună cu Axl Rose", a comunicat formația AC/DC.
Concertele AC/DC cu Axl Rose din turneul european:
- 7 mai, Lisabona, Portugalia
- 10 mai, Sevilia, Spania
- 13 mai, Marsilia, Franța
- 16 mai, Werchter, Belgia
- 19 mai, Viena, Austria
- 22 mai, Praga, Cehia
- 26 mai, Hamburg, Germania
- 29 mai, Berna, Elveția
- 1 iunie, Leipzig, Germania
- 4 iunie, Londra, Anglia
- 9 iunie, Manchester, Anglia
- 12 iunie, Aarhus, Danemarca
Albumul Rock or Bust a fost lansat în 2014, debutând în SUA pe poziția a 3-a în topul Billboard 200, fiind comercializate peste 174.000 de unități doar în prima săptămână. Discul a marcat ceo 41 de ani de activitate AC/DC.
Brian Johnson a devenit vocalistul trupei în 1980, după moartea lui Bon Scott. În 2014, liderul AC/DC, Malcom Young s-a retras și el după ce a fost diagnosticat cu demență și alte probleme de sănătate. El a fost înlocuit de către nepotul său, Stevie. Rock or Bust a fost primul albumul fără Malcom. Un an mai târziu, în 2015, toboșarul Phil Rudd a părăsit și el trupa după ce a fost acuzat de posesie de droguri și de alte probleme legale. A fost înlocuit de Chris Slade. În prezent, Angus Young este singurul membru original.
AC/DC a concertat o singură dată la București, în Piața Constituției în 2010.