Jennifer Lopez a fost de curând invitata lui James Corden, la provocarea Carpool Karaoke, iar cei doi s-au distrat pe cinste, cântând o parte dintre cele mai tari hituri. În cele 13 minute J.Lo și Corden au interpretat “Love Don’t Cost A Thing”, “Jenny From The Block”, “On The Floor”, iar când au ajuns la “Waiting For Tonight”, artista a arătat în fața camerei și câteva din mișcările senzuale din celebrul videoclip, lansat în 1999.
În timpul călătoriei, James Corden află de la Jennifer că apelativul cel mai des folosit la adresa ei este J.Lo, dar și că aceasta a fost cerută în căsătorie de 5 ori.
Corden consideră că limba spaniolă este cea mai sexy, iar artista îl completează spunând că versurile în spaniolă sună mult mai senzual și tocmai de aceea a înregistrat albumul latino - “Como Ama una Mujer”, în 2007.
Cel mai amuzant moment este acela în care James ia telefonul lui J.Lo și observă în lista ei de contacte nume precum Cristiano Ronaldo, Bradley Cooper, Iggy Azalea și Fergie. Însă acesta se oprește atunci când ajunge la Leonardo DiCaprio și îi trimite un sms, care a sunat în felul următor: 'Hey baby, kinda feeling like I need to cut loose. Any suggestions? Let me know. J.Lo, you know... from the block.' Vă invităm să aflați răspunsul lui DiCaprio în videoclipul de mai jos.