Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

"Queen: A Night in Bohemia" va fi difuzat la cinema în România pe 12 aprilie

Înaintea show-ului pe care Queen + Adam Lambert îl vor susține vara aceasta în România, fanii trupei vor avea ocazia de a vedea în cinema concertul documentar ”Queen: A Night in Bohemia”. Proiecția va avea loc pe 12 aprilie.

Publicat

pe

Freddie Mercury & Brian May
Freddie Mercury & Brian May

"Queen: A Night in Bohemia", concertul legendar care a avut loc în anul 1975, în Londra, va fi completat de o arhivă de imagini inedite ce include și interviuri cu cei patru membri ai trupei. Spectacolul a fost filmat în Ajunul Crăciunului, în Hammersmith Odeon din Londra, și prezintă punctul culminant al unui an plin de evenimente pentru membrii trupei. Concertul revoluționar a fost transmis live de către BBC, iar printre piesele cântate se numără și Killer Queen, Liar, Keep Yourself Alive și Now I’m here. Totodată, în cadrul acestui concert a fost înregistrată pentru prima dată una dintre cele mai cunoscute piese, clasica ”Bohemian Rhapsody”. Prin acest concert, Queen a făcut tranziția de la o trupă începătoare cu ambiții mari, la una dintre cele mai importante și apreciate nume de pe scena rock.

Concertul documentar aduce în atentia publicului filmări nemaivăzute în afara Marii Britanii, care prezintă începuturile trupei din momentele în care cânta în diverse pub-uri sau prin campusurile universităților, până în momentul în care a cucerit inimile fanilor cu ceea ce avea să devină una dintre cele mai aclamate piese ale tuturor timpurilor, ”Bohemian Rhapsody”.

”Acest concert a fost foarte special pentru că a fost pentru prima dată când am susținut în direct la televizor un spectacol întreg. Calitatea acestuia după transferul în mediul digital este uimitoare, iar energia pe care o simțeam se transmite publicului într-un mod foarte autentic”, a declarat Brian May.

VIDEO Trailer: "Queen: A Night in Bohemia"

"Queen: A Night in Bohemia" va rula pe 12 aprilie la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, București, în sala Grand Ultra. Biletele pentru această proiecție sunt disponibile pentru rezervare și cumpărare pe site-ul cinematografului.

"Queen: A Night in Bohemia" prezintă pentru prima dată când anii care au format trupa sunt prezentați publicului larg cu detalii amănunțite. Acest film nu este doar un concert, ci este povestea trupei Queen spusă de însuși membrii săi, poveste pe care publicul roman are ocazia să o descopere cu doar două luni înainte de primul show pe care Queen îl va susține în România. Acesta va avea loc pe 21 iunie, în Piața Constituției, biletele fiind disponibile online.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte marți, 21 iunie 2016

QUEEN + Adam Lambert

Loc
Piața Constituției

Muzică nouă

Queen lucrează la muzică nouă, după 30 de ani, conform lui Roger Taylor

Toboşarul trupei Queen, Roger Taylor a menţionat în premieră posibilitatea ca trupa să înregistreze muzică nouă, pentru prima dată după 30 de ani. Grupul nu a mai lansat un album nou din 1995, când apărea "Made in Heaven", la 4 ani de la moartea lui Freddie Mercury.

Publicat

pe

Roger Taylor - Concert Queen + Adam Lambert │ FOTO: Ionut%20Paraschiv%20

Roger Taylor a discutat cu fanii recent, în cadrul unui interviu ţinut de revista Uncut. Unul dintre fani a întrebat dacă vom mai auzi muzică nouă de la Queen vreodată, iar toboşarul a răspuns astfel:

"Ei bine, cred că am putea! Eu și Brian vorbeam zilele trecute și amândoi am spus că, dacă simțim că avem material bun, de ce nu? Încă putem cânta, încă putem interpreta. Așa că nu văd de ce nu."

În acest moment Queen mai are doar 2 dintre membrii originali ai trupei, Brian May la chitara şi Roger Taylor la tobe. Basistul John Deacon s-a retras în anii 1990. Cei doi membri activi au avut totuşi turnee şi concerte, iar între 2004 şi 2009 l-au avut la voce pe Paul Rodgers, de la trupa Free. S-a încercat şi crearea unui album cu acesta, "The Cosmos Rocks", dar nu a fost bine primit.

Ceea ce însuşi Taylor recunoştea într-un interviu din 2015. Aparent Paul avea prea mult blues şi soul infuzate în voce. DE atunci muzicienii au colaborat cu Adam Lambert în postura de solist, ceva mai bine primit de public. Totuşi nu am avut parte sid e material nou. Ci doar de o uşoară regândire a hitului "We Are the Champions", în versiunea pandemică "You Are the Champions".

Adam Lambert a preluat rolul de solist în anul 2011. Ultimul album Queen, cel cu numărul 15 a fost "Made în Heaven", lansat în 1995. Nu uităm şi de piesa găsită în arhive, nemaiauzita până atunci şi lansată în 2022, "Face It Alone", care includea vocea lui Freddie Mercury. Iar în 2023 May a dezvăluit că lucrase la nişte riff-uri noi pentru un album nou cu Lambert.

În ultimii ani, trupa Queen a continuat să fie activă, concertând alături de Adam Lambert ca solist principal. Cel mai important proiect al trupei este turneul "The Rhapsody Tour," care a început în 2019. În 2023, Queen a avut un turneu de succes în America de Nord, susținând concerte în orașe mari precum Los Angeles, New York și Toronto. Setlistul turneului include piese emblematice precum "We Will Rock You," "Radio Ga Ga" și "Bohemian Rhapsody," acompaniate de un spectacol impresionant cu efecte speciale și designuri de scenă inovatoare.

De asemenea, Queen + Adam Lambert au anunțat planuri pentru 2024, inclusiv un turneu în Japonia, unde vor avea cinci spectacole în februarie, în orașe precum Tokyo și Osaka. Brian May și Roger Taylor au sugerat că acesta ar putea fi ultimul lor turneu extins, dar și-au exprimat dorința de a continua să performeze live atât timp cât sunt capabili.

Citește în continuare

Trending