La 74 de ani, Bob Dylan își continuă impresionanta carieră muzicală. Veteranul va lansa anul acesta cel de-al 37-lea album, "Fallen Angels". Momentan nu se cunosc foarte multe informații despre acest material discografic, însă publicații precum NME și Rolling Stone Magazine au indicat că discul va fi lansat pe 20 mai 2016, cu 4 zile înaintea zilei de naștere a muzicianului.
Anul trecut, Bob Dylan a lansat un album de cover-uri după hituri Frank Sinatra, intitulat ”Shadows in the Night”, de aici pornind speculații pe tema unui material care va continua proiectul său din 2015. Nu se știe, însă, dacă "Fallen Angels" va fi tot un album de cover-uri, chiar dacă surse dintr-o comunitate de fani ai artistului au publicat online o listă de piese Frank Sinatra ce ar trebui să se regăsească pe noul disc al lui Bob Dylan. Din această listă fac parte piese precum “Melancholy Mood,” “All or Nothing at All,” “Come Rain or Come Shine” și “That Old Black Magic”.
Pe lângă aceste informații neconfirmate încă, vă aducem în atenție și câteva date oficiale concrete. Bob Dylan va pleca în luna mai în turneu, pe site-ul oficial al artistului fiind publicată o listă ce cuprinde 27 de concerte. Primele show-uri sunt programate în Japonia, muzicianul urmând să ajungă apoi în California, Ohio, New York, Boston.
Bob Dylan a susținut două concerte în România. Primul spectacol a avut loc în 2010, în cadrul Never Ending Tour, cel mai recent având loc în iunie 2014. Mai jos puteți citi impresii de la ultimul concert susținut de Bob Dylan în țara noastră.