Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Ascultă noul album Dream Theater, "The Astonishing" - AUDIO

Dream Theater a publicat pe contul de YouTube al formației albumul integral "The Astonishing". Noul material al trupei este un dublu disc ambițios, ce conține nu mai puțin de 34 de compoziții.

Publicat

pe

Dream Theater
Dream Theater

Dream Theater a lansat pe 29 ianuarie un album dublu de largă întindere, ale cărui 34 de piese aderă la o idee conceptuală complexă. Discul se numește „The Astonishing” și are ca inspirație lumea filmelor și cărților SF și fantasy.

”Ideea de a face un album conceptual a părut potrivită în acest moment. Ultimul disc de tipul ăsta (”Metropolis Pt. 2: Scenes From a Memory”) a fost lansat în urmă cu 15 ani, și am simțit că suntem pregătiți să-l facem pe următorul.

Am știut de la bun început că trebuie să avem o poveste în spate, pentru că atunci când îți construiești albumul pe un concept slab sau ceva arbitrar, totul devine neinteresant. Am vrut ca discul să fie mai mult decât conceptual, să ofere un show complet. Și pentru ca toate elementele să formeze un întreg, trebuie să ai o poveste bună. Ne-am gândit, deci, la firul epic, la intrigă, personaje, hărți – orice detaliu”, a povestit John Petrucci într-un interviu acordat revistei Rolling Stone.

Toate aceste elemente ce construiesc universul poveștii din spatele albumului se regăsesc pe site-ul oficial Dream Theater: de la descrierea personajelor, la hărți și multe detalii ce ajută fanii să înțeleagă întregul concept „The Astonishing„.

”Sunt un mare fan al genurilor SF și fantasy, așa încât am avut o idee foarte bună cu privire la direcția în care vreau să mă îndrept. A trebuit să insist, însă, pentru a pătrunde mai bine în ideea poveștii și a obține ceva concret”, a mărturisit Petrucci, justificând astfel cei 2 ani și jumătate de muncă investiți în înregistrarea albumului.

Discul integral „The Astonishing” a fost publicat pe canalul de YouTube al formației, Dream Theater oferind astfel fanilor de pretutindeni oportunitatea de a asculta gratuit toate cele 34 de piese. Materialul poate fi achiziționată de pe iTunes și Amazon.

AUDIO: Dream Theater - "The Astonishing" (Album Stream)

Comentează

Albume noi

Ce artiști lansează albume în 2025 - Vezi calendarul

Albume mult așteptate, de la artiști precum Lana Del Rey, The Weeknd, Ozzy Osbourne și Florence and The Machine, sunt programate să apară în 2025. Consultă calendarul lansărilor și află ce artiști pregătesc materiale noi pentru anul acesta, precum și datele la care sunt anunțate să intre în vânzare.

Publicat

pe

Lana del Rey / Ozzy Osbourne / Florence and The Machine / The Weeknd
Lana del Rey / Ozzy Osbourne / Florence and The Machine / The Weeknd │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

Fie că vorbim despre pop sau despre alternativ, folk, rap, electro, rock, metal sau EDM, calendarul lansărilor este plin și anul acesta. În luna ianuarie ne vom bucura de albume noi de la Franz Ferdinand, Ringo Starr, Joe Satriani și The Weeknd, la fel de aglomerată urmând să fie și luna februarie, în care sunt anunțate albume de la Dream Theater, Lacuna Coil și Neil Young. Te invit să consulți calendarul lansărilor de albume și EP-uri pentru 2025. Acesta va fi actualizat pe măsură ce noi materiale vor fi anunțate.

Ianuarie 2025

10 ianuarie:

  • Franz Ferdinand – "The Human Fear"
  • Ringo Starr – "Look Up"
  • Tremonti – "The End Will Show Us How"

17 ianuarie:

  • Mac Miller – "Balloonerism"
  • Rebecca Black – "Salvation"
  • Son Lux – "Risk of Make Believe" EP
  • Steve Hackett (din Genesis) – "Live Magic At Trading Boundaries"

24 ianuarie:

  • Bumblefoot – "Bumblefoot …Returns!"
  • Eric Clapton – "Meanwhile"
  • FKA twigs – "Eusexua"
  • Iggy Pop – "Live at Montreux Jazz Festival 2023"
  • Mogwai – "The Bad Fire"
  • Thin Lizzy – "Acoustic Sessions"
  • The Verve – "This Is Music: The Singles (20th Anniversary Edition)"
  • The Weeknd – "Hurry Up Tomorrow"

31 ianuarie:

  • Joe Satriani, Eric Johnson, and Steve Vai – "G3 Reunion Live"
  • Tyga – "NSFW"

Februarie 2025

7 februarie:

  • Dream Theater – "Parasomnia"
  • George Porter Jr. & Runnin’ Pardners – "Porter’s Pocket"
  • Jinjer – "Duél"
  • John Coltrane – "A Love Supreme: 60th Anniversary Edition"
  • Olly Alexander (din Years & Years) – "Polari"
  • Winona Oak – "Salt" EP

14 februarie:

  • Lacuna Coil – "Sleepless Empire"
  • Neil Young – "Oceanside Countryside"

28 februarie:

  • Aloe Blacc – "Stand Together"
  • Architects – "The Sky, The Earth & All Between"
  • Banks – "Off With Her Head"
  • Bon Jovi – "Slippery When Wet (Deluxe Edition)"

Martie 2025

7 martie:

  • Alter Bridge – "One Day Remains (20th Anniversary Edition)"
  • The Cat Empire – "Bird In Paradise"
  • John Mayall – "Second Generation" Box Set

14 martie:

  • Florence + The Machine – "Symphony of Lungs" (BBC Proms at the Royal Albert Hall) (Physical Release)
  • Ozzy Osbourne – "See You on the Other Side V2.0"

21 martie:

  • James Arthur – "Pisces"
  • Lordi – "Deadition"

28 martie:

  • Arch Enemy – "Blood Dynasty"
  • Genesis – "The Lamb Lies Down On Broadway" (50th Anniversary Super Deluxe Edition)

Aprilie 2025

4 aprilie:

  • Yann Tiersen – "Rathlin from a Distance | The Liquid Hour"

Mai 2025

21 mai

  • Lana Del Rey – "The Right Person Will Stay"
Citește în continuare

Concerte & turnee

Dream Theater vine în România! Portnoy și Petrucci cântă la ARTMania Festival 2025

Reuniunea trupei Dream Theater cu Mike Portnoy a adus un nou album și va aduce formația și la noi în țară. Da, Dream Theater vine în România, în postura de headliner la ARTMania Festival 2025, de la Sibiu. În Piața Mare din Sibiu vom avea parte de un set prog memorabil.

Publicat

pe

Dream Theater Artmania Sibiu 2025
Dream Theater Artmania Sibiu 2025 │ FOTO: Dream Theater

În acest moment, Dream Theater este compusă din Mike Portnoy la tobe, el tocmai revenind în trupă după o absență de ani buni, John Petrucci la chitară, James LaBrie la voce și John Myung la bas. Nu uităm de Jordan Rudess la clape, cu peisajele sale sonice psihedelice. În octombrie 2023, Mike Portnoy anunța revenirea în trupă, după plecarea sa din 2010, când a fost înlocuit de Mike Mangini.

În acel interval, trupa a obținut un premiu Grammy. Revenirea la această formulă a fost marcată deja de un album nou, de pe care am ascultat deja primul single, "Night Terror", în octombrie 2024. Viitorul album Dream Theater se numește "Parasomnia" și explorează fenomenele care se petrec când suntem adormiți. Va fi lansat în februarie 2025, prin casa de discuri InsideOut Music.

În plus, trupa s-a angrenat într-un turneu aniversar, care sărbătorește 40 de ani de existență.

"Parasomnia" este o colecție de afecțiuni ale somnului, de la mersul în somn, la paralizia în somn și teroarea nocturnă. Albumul conține peste 70 de minute de muzică nouă. Iată tracklist-ul noului album:

01. In The Arms Of Morpheus (5:22)
02. Night Terror (9:55)
03. A Broken Man (8:30)
04. Dead Asleep (11:06)
05. Midnight Messiah (7:58)
06. Are We Dreaming? (1:28)
07. Bend The Clock (7:24)
08. The Shadow Man Incident (19:32)

Mike Portnoy a cofondat Dream Theater alături de John Petrucci în 1985, împreună cu basistul John Myung. Toboșarul a apărut pe 10 albume Dream Theater, pe durata a două decenii. Mike Mangini i-a luat locul în 2010, după o probă care a devenit virală pe internet. Portnoy a plecat apoi la Avenged Sevenfold. Clăparul Jordan Rudess a declarat în interviuri recente că trupa a mers bine chiar și fără Portnoy, reușind să câștige un premiu Grammy și să compună multă muzică de calitate.

Îi vedem la Sibiu la ARTMania Festival 2025, în Piaţa Mare.

Citește în continuare

Trending