Victor Wooten se întoarce la Jazz Night Out cu un proiect pe măsură – un veritabil „dream team” în premieră. I se alătură tobarul Dennis Chambers și saxofonistul Bob Franceschini, două legende ale instrumentelor lor. Cei trei cântă pentru prima oară pe aceeași scenă, într-un turneu european ce se anunță memorabil. În București vor interpreta piese din repertoriul fiecăruia, într-un jazz-funk show plin de imaginație și energie.
Cea mai sonoră prezență din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanțele sale fabuloase. De-a lungul carierei a câștigat 5 premii Grammy și a fost inclus de revista Rolling Stone in topul celor mai buni basiști din toate timpurile.
Membru al supergrupului Béla Fleck and the Flecktones, Wooten își pune amprenta pe 29 de albume și colaborează cu Prince, Chick Corea, The Dave Matthews Band, Branford Marsalis, Mike Stern, Keb Mo Stanley, Clarke sau Marcus Miller.
Dennis Chambers a început ca un toboșar auto-didact și a devenit unul dintre cei mai străluciți instrumentiști, recunoscut pentru viteza și tehnica sa specială de a cânta „din buzunar”. La fel ca ceilalți doi muzicieni alături de care urcă pe scena Sălii Radio, Chambers e atât de sus în ierarhia bateriștilor încât semnătura sa sonoră e căutată în toate stilurile de muzică. A cântat extensiv în turneele lui Santana, a înregistrat pentru „bătrânii” rap-ului Sugar Hill, chiar pe celebra piesă „Rapper’s Delight”, iar numele său a fost vehiculat ca „rezerva de lux” pentru trupa Led Zeppelin, atunci când aceștia erau în căutarea unui nou toboșar.
Saxofonistul Bob Franceschini e chemat la rândul său să adauge un strop de magie muzicii diverșilor artiști în căutare de inspirație, precum Celine Dion, Ricky Martin, Jennifer Lopez, Mike Stern sau Paul Simon (Simon & Garfunkel). Probabil cea mai cunoscută piesă pe care poate fi ascultat instrumentul său se află pe coloana sonoră a serialului „Sex and the City”.
Program:
Concertul The Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini are loc pe 10 noiembrie 2016, ora 20’00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.
Bilete:
Biletele pentru acest eveniment costă 115, 145, 175 de lei, în funcție de categorie, și pot fi achiziţionate online.