Pet Shop Boys prezintă "Inner Sanctum", prima piesă de pe albumul "Super" - AUDIO
Veteranii de la Pet Shop Boys încep anul 2016 cu vești foarte bune pentru fani. Neil Tennant și Chris Lowe au lansat o nouă piesă, intitulată "Inner Sanctum", ce deschide un nou capitol discografic în cariera grupului: "Super".
La 3 ani de la apariția albumului ”Electric”, Pet Shop Boys revine cu cel de-al 13-lea material discografic din carieră. Noul LP al duo-ului britanic se numește (ironic?) ”Super” și va fi lansat într-o zi cu semnificație pentru bufonerii: 1 aprilie. Neil Tennant și Chris Lowe au umorul englezesc în sânge, așa încât stabilirea acestei date nu va fi una întâmplătoare. Conexiunea va deveni vizibilă, probabil, pe parcurs, pe măsură ce noile piese vor fi lansate.
O primă mostră audio extrasă de pe albumul ”Super” este single-ul "Inner Sanctum", publicat pe contul de YouTube al grupului odată cu anunțarea lansării discului. Melodia poate fi ascultată mai jos.
Pet Shop Boys - "Inner Sanctum" - AUDIO
Albumul ”Super” conține 12 piese și poate fi precomandat de pe iTunes și Amazon.
Tracklist "Super" - Pet Shop Boys:
Happiness
The Pop Kids
Twenty-Something
Groovy
The Dictator Decides
Pazzo!
Inner Sanctum
Undertow
Sad Robot World
Say It to Me
Burn
Into Thin Air
Fanii britanici au motive în plus de bucurie. Pet Shop Boys a programat deja patru concerte la Royal Opera House din Londra. Spectacolele vor avea loc în perioada 20 - 23 iulie, biletele fiind deja puse în vânzare.
”Ne entuziasmează ideea de a duce muzica electronică la Royal Opera House - o locație atât de prestigioasă și de frumoasă. Acestea vor fi 4 seri foarte speciale pentru noi. Vor fi singurele concerte din UK de anul acesta.” - Pet Shop Boys
Adeptă a sonorităților electronice, Pet Shop Boys s-a format în Londra în 1981, când Neil Tennant (voce, sintetizatoare și chitară) și Chris Lowe (clape, uneori și voce) s-au întâlnit într-un magazin de electronice. Din 1986 încoace, trupa a avut 39 piese în Top 30 și 22 de piese în Top 10 din Marea Britanie și a vândut peste 50 de milioane de discuri.
Ei sunt câștigătorii MTV EMA 2024; Urmărește live-urile - VIDEO
Cea de-a 30-a ediție a galei MTV EMA a avut loc duminică seară la Manchester. Pe Co-Op Live Arena au urcat artiști precum Shawn Mendes, Tyla, Raye, Benson Boone și Pet Shop Boys, lista câștigătorilor MTV EMA 2024 confirmând popularitatea lui Taylor Swift la nivel internațional.
Shawn Mendes / Tyla / Le Sserafim / Benson Boone / Pet Shop Boys la MTV EMA 2024 │ FOTO: Colaj din capturi YouTube
Pentru a treia oră, gazda galei MTV EMA a fost Rita Ora, artista venind însoțită la eveniment de soțul ei, regizorul Taika Waititi. În cadrul ceremoniei au susținut live-uri electrizante Benson Boone, Raye, Shawn Mendes, Pet Shop Boys, Tyla, grupul K-Pop Le Sserafim și Busta Rhymes, căruia i s-a acordat premiul Global Icon.
Rita Ora și Taika Waititi pe covorul roșu │ FOTO: Captură YouTube
Taylor Swift a câștigat 4 premii, pentru Cel mai bun artist, Cel mai bun videoclip (pentru "Fortnight"), Cel mai bun Live și Cel mai bun artist din SUA. Artista nu a fost în Manchester pentru a accepta aceste premii, însă a înregistrat un mesaj video pentru a le mulțumi fanilor.
"Vă transmit acest mesaj din cadrul turneului Eras și îmi pare rău că nu pot să fiu cu voi în seara asta. Dar vă mulțumesc atât de mult pentru aceste premii extraordinare.
Faptul că ați onorat turneul și tot ceea ce s-a întâmplat cu albumul anul acesta, cu videoclipul, este incredibil.
M-am simțit minunat în cadrul concertelor din Europa de vara asta, așa că este extraordinar că mi-ați acordat aceste premii," a spus Taylor Swift în discursul ei de mulțumire.
Benson Boone a câștigat premiul pentru Cel mai bun artist debutant. Artistul a mărturisit că nu se aștepta la niciun trofeu și s-a declarat recunoscător că și-a găsit vocația.
"Am fost extrem de nepregătit pentru premiul ăsta, dar pot să spun că nu fac muzică de foarte multă vreme. Nu am știut că viața mă va duce în direcția asta. În urmă cu câțiva ani mi-am găsit vocea, pasiunea și cariera," a spus Benson Boone.