Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Andre Rieu, distins cu "Premiul Internațional – Prietenii României"

Îndrăgitul violonist Andre Rieu a obținut ”Premiul internațional - Prietenii României” în cadrul celei de-a șasea ediții a Galei Premiilor de Excelență în Civism ”Om între oameni”. Marele artist a fost omagiat pentru palmaresul său impresionant și pentru cele șapte concerte susținute anul trecut pe scena din inima capitalei.

Publicat

pe

André Rieu a cântat alături de Gheorghe Zamfir în concertele de la București
André Rieu a cântat alături de Gheorghe Zamfir în concertele de la București │ FOTO: André Rieu Productions

În cadrul Galei Premiilor de Excelență în Civism ”Om între oameni”, Andre Rieu a fost apreciat pentru că a adus strălucirea valsului din saloanele vieneze în mijlocul publicului larg.Cuvintele de apreciere la adresa maestrului Andre Rieu au continuat în prezența auditoriului:

”Îl omagiem cu dragoste și respect, ca răspuns la dragostea și respectul pe care le poartă poporului roman. Suita de concerte-maraton, desfășurată în vară, la București, a fost memorabilă, iar atmosfera creată de publicul român a fost catalogată de maestrul însuși drept ”copleșitoare”. Cum incandescent a fost concertul susținut la Maastricht, împreună cu marele naist Gheorghe Zamfir și un grup de muzicieni români. Ziarele au titrat atunci: ”André Rieu a ridicat Europa în picioare pentru România”!

Cum prietenul la nevoie se cunoaște, maestrul a venit special în România, atunci când a auzit despre tragedia de la Clubul Colectiv. A păstrat un moment de reculegere la locul comemorativ din fața Clubului și a declarat că toate încasările DVD-ului făcut în România vor reveni tinerilor și familiilor lor. Iată un sincretism emoționant, unic, între dăruirea medicilor români care s-au îngrijit de trupurile arse ale oamenilor și generozitatea muzicianului care s-a ocupat de sufletele oamenilor. ”

Aflându-se în perioada pregătirilor pentru următorul turneu, Andre Rieu nu a putut fi prezent la gala ”Om între oameni”, dar a transmis un mesaj video emoționant prin intermediul căruia a adresat mulțumiri speciale și a marturisit că este nerăbdător să revină pe scena din Piața Constituției cu noul său concert, ce se va desfășura pe 11 iunie.

VIDEO: Mesaj lui Andre Rieu pentru români

Galei Premiilor de Excelenta in Civism „Om intre oameni” s-a desfășurat marți, 12 ianuarie 2016, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, la Sala „Studio” a Teatrului Național București „Ion Luca Caragiale”, în prezența unui public distins.

Nominalizările au aparținut juriului, alcătuit din nume de prestigiu: domnul Neculai Onțanu, primarul sectorului 2, IPS Ciprian Campineanul, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și acad. Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă, acad. Maya Simionescu, vicepreședinta aceleiași fundații.

Printre laureații ediției actuale a Galei Premiilor de Excelență în Civism „Om între oameni” s-au aflat de asemenea:

  • Ilie Năstase - Excelență în sport;
  • Dumitru Prunariu - Aspirație și cutezanță;
  • Dorel Visan - Magia Cuvântului;
  • Mircia Dumitrescu - Patriarhul Artelor;
  • Nicolae Tănase - Spiritualitate și har ;
  • Nicolae Zamfir -Știința mileniului trei;
  • Medicină - corifeii vieții – premiu colectiv cadrelor medicale care au ajutat victimele din incendiul Colectiv
  • Andre Rieu - Premiul internațional - Prietenii României.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 11 iunie 2016

Andre Rieu

Loc
Piața Constituției
Comentează

Concerte & turnee

Andre Rieu SOLD-OUT la Cluj-Napoca: artistul a anunțat alte două concerte

Având în vedere interesul masiv din partea publicului, organizatorul evenimentului împreună cu echipa artistului au programat alte două concerte la Cluj-Napoca. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

André Rieu în concert la Cluj-Napoca pe 5 aprilie 2019 │ FOTO: Stefan Fekete / InfoMusic.ro

Concertele mult așteptate ale celebrului artist Andre Rieu, programate pentru 13 și 14 noiembrie 2025, la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, s-au vândut cu o rapiditate uluitoare, fiind sold-out în 48 de ore de la lansare.

În primele ore de la punerea biletelor în vânzare, concertul din 14 noiembrie 2025 a atins un grad de ocupare de 99%, iar cel din 13 noiembrie 2025 a bifat 80% din totalul locurilor vândute. Până la finalul zilei următoare, biletele au fost vândute în totalitate, înregistrând un record de 15.600 de bilete vândute.

Andre Rieu - încă două concerte programate la Cluj-Napoca

Cei care nu au reușit să achiziționeze un bilet la show-urile extraordinare ale lui Andre Rieu mai au o șansă. Noile concerte anunțate vor avea loc pe 12 și 15 noiembrie 2025, la BTarena Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30.

Andre Rieu promite publicului din România patru seri speciale, cu muzică live de neuitat, într-un spectacol total. Muzica, dansul, emoția și veselia se vor reuni pe aceeași scenă într-o explozie a bucuriei. În show-urile artistului, spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; cântă, dansează, râd, plâng, aplaudă și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, completate prin sunetele magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1692.

Cu peste 40 de milioane de albume vândute, mai mult de 500 de discuri de platină, aproape 10 milioane de urmăritori pe Facebook, miliarde de vizualizări pe YouTube și cu aproximativ jumătate de milion de spectatori anuali în întreaga lume, carismaticul violonist olandez este, fără îndoială, unul dintre cei mai de succes artiști din lume.

Prețuri bilete Andre Rieu la Cluj-Napoca

  • Biletele de acces pentru concertele Andre Rieu de la Cluj-Napoca au prețuri cuprinse între 290 și 760 de lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Andre Rieu revine în 2025 la Cluj-Napoca pentru două concerte; Cât costă biletele

André Rieu aduce în România noua sa producție concertistică. Artistul va susține două evenimente la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, pe 13 și 14 noiembrie 2025, promițându-le admiratorilor de toate vârstele o experiență muzicală memorabilă.

Publicat

pe

André Rieu în concert la Cluj-Napoca pe 5 aprilie 2019 │ FOTO: Stefan Fekete / InfoMusic.ro

Concertele de la Btarena, Cluj-Napoca fac parte din turneul anului 2025 ce cuprinde, de asemenea, o serie de reprezentații pe scenele din Europa, inclusiv în Germania, Marea Britanie/Irlanda, Republica Cehă, dar și în alte destinații, precum Bahrain sau Malta.

Spectatorii concertelor din Cluj vor beneficia de două seri încântătoare, cu un program muzical variat alcătuit din piese clasice atemporale, arii de operă și operetă, muzică de film, melodii pop și, desigur, nelipsitele valsuri romantice, interpretate în stilul unic al maestrului André Rieu alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra. Evenimentele sunt organizate de Tazama Productions

 "Sunt absolut încântat să mă întorc în România! Căldura și aprecierea publicului român nu încetează niciodată să mă uimească. Abia aștept să împărtășesc noul meu spectacol cu toți fanii mei. Vă aștept cu drag, la Cluj, să creem împreună cele mai frumoase amintiri!", a declarat Andre Rieu.

Prețurile biletelor la concertele Andre Rieu de pe 13 și 14 noiembrie 2025:

Biletele se pun în vânzare pe 21 noiembrie 2024, ora 12:00. Prețurile variază în funcție de categoria de loc:

  • VIP: 760 lei
  • Cat. 1: 560 lei
  • Cat. 2: 425 lei
  • Cat. 3: 360 lei
  • Cat. 4: 290 lei

Cunoscut pentru abilitatea sa unică de a combina cele mai frumoase melodii ale tuturor timpurilor într-un program artistic complex menit să creeze atmosfera perfectă, André Rieu transformă fiecare spectacol într-o sărbătoare a muzicii și a vieții, generând o imensă explozie de emoții și bucurie.

André Rieu și 150 de dansatori - Lara's Theme & Light Cavalry

În anii 2015 și 2016, artistul a susținut nouă concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, cu peste 110.000 de spectatori, iar în 2019 și 2023, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca a fost sold-out de 9 ori, cu peste 72.000 de spectatori. Ca urmare a succesului răsunător înregistrat în rândul publicului din șara noastră, celebrul artist este convins că magia celui mai nou concert se va repeta și în noiembrie 2025.

Citește în continuare

Trending