Trupa SCARLET AURA, care până de curând a fost cunoscută publicului sub numele de AURA, a revenit în țară după un concert susținut în capitala Bulgariei.
AURA a anunțat schimbarea numelui în SCARLET AURA la show-ul susținut pe 16 decembrie la Sofia, în deschiderea trupei ACCEPT. Schimbarea numelui a venit odată cu semnarea unui contract cu Metal Music Bookings & Management, dar și prin cooptarea celor a doi noi membri: Lapi Răzvan Lupu la tobe, și Matei Capitanu’ la bas.
„Contractul semnat cu MMB a venit ca o confirmare a efortului și muncii depuse. Publicul internațional ne cere, iar noi nu putem decât să devenim unici pentru ei, în curând și cu un nou album – Falling Sky. SCARLET AURA este energie, este pozitivism, lumină, ambiție și iubire. Este exact ceea ce suntem noi atunci când ne urcăm pe scenă și ceea ce devine publicul în timpul concertului nostru acum, că ni s-au alăturat în această aventură nebună, acești maeștri ai tobelor și basului: Lapi și Căpitanu’. Fiți alături de noi și vă promitem să fim de neoprit!” spune Aura Danciulescu, vocea trupei.
Invitată să deschidă concertul celor de la ACCEPT, SCARLET AURA a fost primită foarte bine în Bulgaria, aici trupa câștigând prima ediție a "Black Sea Battle of the Bands" din Kavarna.
„Românii s-au pregătit cu grijă pentru momentul care le-a dat șansa să fie auziți la sala Hristo Botev, unde aproximativ 2.500 de persoane au venit să-i asculte, ceea ce este impresionant, având în vedere că sunt o trupă de melodic metal relativ tânără”, scrie una din cele mai cunoscute reviste internaționale.
AURA s-a înființat la finalul lui 2013, odată cu lansarea primului single cu videoclip - Serif Stelar. Trupa a lansat primul album, "The rock chick", în martie 2014, iar la scurt timp după, primul single cu videoclip în engleză, numit "Tomboy". În 2014, a câștigat concursul "The black sea of the Bands" la Kavarna Rock Fest, după care a susținut mai multe concerte, atât în România, cât și internaționale, alături de nume ca Helloween, Gotthard, Sabbaton, Nazareth, Delaine, Battle Beast, Dave Evans și mulți alții.
În perioada următoare, formația va susține un turneu internațional de promovare a primului album sub noua titulatură, "Falling Sky". Discul va ieși pe piață în curând.
Trupa Scarlet Aura este formată din: Aura Danciulescu – voce, Mihai Danciulescu – chitară, Matei Capitanu' - chitară bas, Lapi Răzvan Lupu - tobe.